în așteptare la poarta anotimpului

aș vrea să râd cu tine floare friguroasă în zilele ploioase

e timp sens de aspirator către meditație celestă

toamna e viață a rodiilor, e ca o prelungire a celorlalte anotimpuri

bat la poarta anotimpului și vocea de zare îmi spune că dacă vreau să intru

lângă marginea lui să iubesc până simt fluturi în stomac înlănțuire a hranei de care are nevoie

și care se găsește în primăvară pe care nu o poate întâlni

deci te ridic pe tine sus pe geana unui nor unde nu am urcat nici o femeie

cred că soarele este scânteia care se reflectă acum de pe un strugure de masă