pe malul dunării

ajuns în fața dunării nu mai știi ce să zici așezi privirea undelor în memorie care beneficiază sub valurile care parcă îți iau cu asalt sufletul alte vietăți întrezărind personalitatea ei și o aruncă pe un val, pe mal, pe țărm, pe pădurea de mine care le reține

dânsa mă face să vreau să o iau cu mine știută de nimeni suferă de singurătate inundând pădurea de pe margini să vadă copacii luând la revedere de la fiicele ei lacuri din mica deltă ce a mai rămas între diguri doar atunci când este cuprinsă de friguri primăvara devreme și este rece și vara dar are suflet cald când desenează litere zburătoare în rădăcinile ce țin malul, ce țin valul, ce inundă canalul, ce descoperă mirarea miilor mișcătoare în culoare a pixelilor ce o vor reține