Floarea Cărbune

Inima mea, pasăre călătoare, Şi-a găsit pacea În albastrul ochilor tăi. În ochii tăi Văd limpezimea zorilor, Ochii tăi sunt leagănul stelelor. Inima mea Se pierde în adâncul albastru Al

Ca o căprioară fugară, sălbatică Alergai în primăvara trecătoare-a vieții, Frumoșii ochi ți-i ascundeai, Și buza-ți răsfrângeai A alintare. Mi-a fost greu să te prind, Să te conving ca să rămâi

Natura e o carte uriașă Pictată de Creator cu gândul, Și templu e, cu vii statui Ce-i reprezintă felurite chipuri... Tu ești al Domnului copil, Cu suflet pur, și inima fierminte, Privindu-te,

Dimineața, în grădină, Înflorit-au dulci zambile, Lângă ele, viorele, Lăcrămioare, micșunele. Sunt daruri neprețuite De natură oferite, Fascinată le admir Și le mângâi din priviri. Nu pot

Într-o picatură- oceanul. Într-o frunză- copacul. Într-un sărut- iubirea. Într-un om- întreg Universul. Să respectam creaţia, deopotrivă şi Creatorul! Autor: Floarea Cărbune

Atâta ești de departe, Iubirea mea, Încât nimic nu mai e Cum era. Răsăritul e lipsit de grandoare Și când noaptea coboară, Devine neagră, neagră, Fără prezența făpturii tale. Detest

Te simt în inimă, Doruri trecute, poate dezamăgiri, Þi le presimt... În grabă trec anii Pe lângă noi. Eu aștept în liniște, Iubind, tânjind, sperând... Mi-aplec urechea La chemarea

Ochii tăi, smaralde verzi, inima-mi străpung cu sclipiri de veșnicie. Privirea ta, slobod fur, cu brațe-naripate, și picioare de fulger, aleargă și-aprind urma pe unde

Sybilla E-nmărmurită și albă pădurea, Înveșmântată în cristale sclipitoare, Prin inima ei, sanctuar de Lumină, Străbate Calea o frumoasă, suavă, Sybillă. Fecioara în taină se roagă La zeii ce

Ascultă, Auzi șoapta? Spune-mi Cine-a folosit-o primul? Oare Cerul ascultând stelele, Oare Curcubeul auzind Marea, Sau Tu Ai furat-o de la mine? Nu-i de la mine Începutul, Ci vine din

Ea stă aplecată Deasupra fotografiei mele, O privește cu dragoste Și rememorează clipele Din povestea vieții noastre. Surâde, Apoi se-ncruntă, Se întreabă Dacă a făcut totul Așa cum se

Iubesc Câmpia C-o dragoste ciudată… Mi-i dragă pacea ei Statornic așezată Cu datinile-i sfinte Din timpuri ce-au apus În dorurile inimii Cu toate mi s-au strâns. Iubesc Nopțile-i cu lună

Eram pe un câmp de maci, Și visam că părăsesc această lume... Ca un șoim spre cer mă avântam, Și dincolo de lună, voiam să zbor, Spre lumile celeste, și spre hotarul lor. Purtând cu el

Prietenul Este aproapele de suflet Ce-ți umple inima Cu pace și bucurie, Și căruia îi simți umărul aproape La vreme de cumpănă. În imensitatea durerii, Când sufletul ni-i rănit Și

Viața-i ca un labirint În care te poți rătăci... De nu ai repere Și nici morală n-ai. Am navigat pe Oceanul vieții, Adesea, de furtuni învolburat, Vezi...scoica Pe care-am pescuit-o Din

Lumea e un deșert În care te pierzi Orbit de miraje. În marea de nisip, Printre dune și cactuși, Încrâncenată înaintez, Și sub tălpile mele Fuge fierbinte nisipul, Fuge fără întoarcere… Ce

Florica sau Floarea Narcisa,Lăcrămioara, Gherghina, Camelia, Brândușa, Margareta, Viorica, Violeta, Sânziana, Iris, Crin sau Florian Se adună-n calendar, Bucuroase în Florar. se adună-n

Atât de pătimaș îți sorb privirea Când ochii tăi îi întâlnesc pe ai mei, Că mi se pare o minune Că ochii tăi mai sunt ai tăi. Și o minune mi se pare, Că nu m-am ars, nu m-am topit De-atâta

Până în ziua În care am înflorit, Născându-mă pe acest pământ Spiritul meu rătăcea La-ntâmplare printre Galaxii. Tu mi-ai ales copacul Pe ramura căruia În Primăvara toamnei Am înflorit. Spre

Arborele vieții cu 9 ramuri Familia mea e un poem Scris stângaci dar “muncit” din greu. 3 băieți și 3 fete 2 nepoți și Eu... 9 e o cifră magică! Rădăcina “arborelui vieții,”neamului meu.

Acolo unde cărările sunt trasate Eu merg alăturea cu drumul. Pe oceanul vieții, pe bolta înstelată, nu sunt căi marcate. Cărările sunt ascunse de zborul păsărilor, de lumina stelelor, de

Sunt copacul inimă Ce-și trage seva din adâncuri. Primăvara, Culori de catifea Îmi înfloresc pe ramuri. În adâncul ființei mele, Cântec de iubire răsună. Un cântec ce viețuiește În sămânța

Pe valuri nemărginite de ocean, Plutesc ispititoare sirenele goale Și trupurile ude sclipesc în lună, Prin zbuciumatul, transparentul val. Tu, marinare, auzi prin vuiet de talazuri Cum