Farkas Andrea Eliza

Lasă-ți lacrima să cadă pe iubirea din mormânt... Uită! Lasă-n urmă totul! Privește-n tine, câte mări ai strâns... Alungă noaptea grea din suflet pentru un răsărit de soare! Ieși din

Exact în acest moment am un dor nebun de tine, tu cel care-ai fost și vei rămâne: în mintea mea, visul ce m-a ispitit și gustul pe care mi l-am dorit: în speranțe, zâmbet, tot ceea ce era

În vocea ta, cu pricepere, ascund păcatul originar… Căci nici Dumnezeu n-ar suspecta un înger… În palma ta încredințez, temătoare, povara mea… poate aripile tale o pot

O singură dată Þi-am admirat ochii, Curcubeul Pălea în fața lor!!!! Te-am îmbrățișat De zeci de ori: Poveștile contur au prins! Pe tine Te-am chemat De sute de ori În visele

Prima dimineață fără tine: picioare desculțe în timpanul soarelui ce se-ascunde… un surâs pierdut în trecutul comun. Gol între așternuturi, pași ce-și pierd culoarea și tot ce-ai luat în

Taci Nu te mișca! vei strica armonia zâmbetelor cu gestul tău ce pictează nesiguranța... Nu râde! Vei profana liniștea toamnei, iar frunzele furioase se vor răzbuna! Închide

Râu… avânt, clipe de sfințenie! O Sfântă nebunie… Ascult mărturisiri ale pruncilor sinucigași. Urmez o cale spre Golgota… Părinte, cruci, icoane și mii de milostenii, scuipă-n

Bătrâne, tremuri! Rogu-te să-ți fur o zi cu soare, un cer senin din Marte, să-ți coloreze trupul: albastru de iertare. Și cântă ce ochii tăi ascund; mi-e dor de cenușiul crud din

Mă simt toamnă, prietene. Iar frunzele mele stau așezate la picioarele tale. Ceață mi-a devenit respirația: senină și grea! Oglinda viselor mele ruginește de atâta timp irosit. Mai cunosc

Schițez cu razele ultimului gest savoarea surâsului tău . Altă culoare are cerul acum când același drum are diferită destinația. Deschisă-i cripta unde te-ai ascuns și mireasma culorilor pădurea

E atâta liniște în jur încât e perturbată gălăgia: vântul a încărunțit și s-a decolorat lumina! Iar buzele tale așteaptă, o vorbă să le pecetluiască. În alt timp deschid ferestre să

Cascadă... ploaie... șiroaie... toate nevăzute de ochiul lucid al transparanței ce aparține lumii, zărite doar de o coardă neatinsă a sufletului pe care fluturele s-a așzat spre a-și odihni

Vreau să fiu ploaia ta! Pe tâmpla vremii să stagnez să uit,să cred și să visez Vreau moartea s-o obosesc! Vrei să fii pământul meu? Sub secunda toamnei uită-mă pleacă...iubeșze-mă! Caz

Rafală de idei furtună în decembrie… Ascult povestea ei despre o iarnă verde. Nerecunoscător gând trădează nebunia! Cumpăr și vând la bucată fericirea! Dorință sacră sunete de

Un pas spre noi din când în când… și-un gând mai apoi un dans… Stinge lumina simte-mi prezența și ascultă gândurile mele Nu te speria: suntem o poveste! Trezește-te gândindu-te la

Bănci în parc pline de gânduri, Sunete ce par să vină dintr-o veche eră Și mii de culori în verdele întins… toate se întrec să-l primească și să-l aduleze. Zâmbete ascunse printre

O secundă Mă rătăcesc în tine Un minut Mă caut de brațele tale Și doar o zi Þi-ajunge să mă sfărâmi! Lăcrimez! Lasă-mă să ies Din acest vicios cerc! O săptămână Mă venerezi O

Într-o voce de mormânt eu sunt un sunet, rătăcită-n ploi și vânt într-un cimitir cu tine… Eu sunt lacrima ce râde pe obrazu-ți obosit, mama ce-ți îmbracă doliul tău nemărginit! Eu

Ghemuită țin la piept cerul: nu simt, nu aud doar văd: natura-i agitată când vântul o îmbracă! Desenez ceață… iar cuvintele bete se caută în buzunare de o țigară! Cresc amintirile