Transformări

Mă simt toamnă, prietene. Iar frunzele mele stau așezate la picioarele tale. Ceață mi-a devenit respirația: senină și grea! Oglinda viselor mele ruginește de atâta timp irosit. Mai cunosc eu, oare, fericirea? Nu ne mai potrivim, bunul meu amic. Verdele sufletului tău îngreunează pădurea-mi... și ea se cere goală de tinerețe dar plină de sălbăticiuni. Iartă-mi neșansa de a te mai cunoaște dar alt drum mi se deschide și datoare-mi sunt să înfrunt alte stele pe același cer.