farcas george stefan

Mulțam pentru trecere ! sper să placă și altora. :)

poezia unei idei frumoase.
m-a prins la acel \"vom munci mult\". vine simplu , ca o recunoaștere, dar îmi pare de mare efect. ca și acel \"va fi frumos\".
cooperarea asta mă duce cu gândul la un joc de îndrăgostiți din \"Curcubeul\" lui Lawrence. Acolo cei doi cărau snopi pentru a-și încropi un adăpost sub lună. apropierea treptată, cooperarea și motivul trudei mă duc cu gândul la acest pasaj.
Foarte frumos.
ne vom așeza liniștiți,
vom mai citi de la dumneata.
vom zâmbi mult.

Jorj

\"fojnea\"/\"foșnea\"
\"strșnic\"/\"strașnic\"

Te salut !
Jorj

Vorbești de legea capitală -
Ne-o mai rău, cu ea, mai bine?
Eu aș testa-o, ca la școală,
Pe cei ce scriu așa ca tine...
:)
glumesc, desigur, George.
(GMD)

așa o lege pesimistă
pare să sune a tocmeală,
că anii tăi mulți de artistă
dau fără șapte-n socoteală.
:)
sunt cât se poate de neserios, Maria, desigur.

ei vor trata etatea ca pe-o boală,
cică să ne dezvețe de morminte,
când tocmai legea capitală
e singura măsea de minte.

țeasta mea cu bec pitic
v-ar versifica mereu,
că m-au angajat de mic
să nu tac.. în locul meu.

Jorj

ultimul vers deși clișeu este partea care îmi prinde cel mai bine. în ciuda viziunilor hiper-seismice ale D-lui Ionescu, eu văd aici laitmotivul unei iubiri trupești, otrăvitoare.
poezia îmi pare forțată, prea lucrată poate.
văd aici \"atingerea diavolului\" eminescu, de care aș spune că [nu mai e]. \"Ușor înspre josul sufletului\" e lipsit de grație , ca și \"palmele ridate\".
și găsesc două definiții (cele două pasaje care încep cu \"Mâinile ei-\") care par citite ca dintr-un dicționar explicativ poeticesc, dar fără un ritm tocmai liric.
poate prea hiperbolică viziunea.
mie îmi place s-ș-s, în schimb mă cam obosește acel \"ielelor care\".
subiectiv, încă din uterul mamei, sper să nu supăr cu această critică.


ideea mea aproximativă:
\"mâinile ei
în care ai stat gol
ca în uterul mamei
și ochii-i printre degete
ca ielele otrăvite.

mâinile ei
prin stufărișul amintirilor posace,
ca o ultimă gură de aer.\"

frumoasă, frumoasă, necesară și iarăși frumoasă acea ultimă gură de aer.
Cu multă teamă între degete pentru intrarea furtunoasă, dar cu plăcerea lecturii și a acestei dileme lirice,
Jorj

în toată respirația poeziei m-a năruit, m-a scos din sărite un vers. și \"asta s-a repetat de câteva ori\", vreme de câteva lecturi.
altminteri de fiecare dată găsesc un semn nou sub pretextul iepurelui.
îmi place enorm vremea de două păduri și două fete frumoase, e parcă o vreme suflată de sub penița lui Nichita. un vers de zile mari.

subliniez un citat de ținut minte:
\"frumusețea e să ai o umbră de piatră\"
și că,Ioana, pur și simplu ador această poezie.

fără lumină, fără zi, fără muguri, \"aceeași noapte clară\" și titlul amestecat frumos cu \"condamnarea\" la experiența aceasta fără alt rod decât iubirea în sine. frumos.

o definiție a unei fericiri, sau fabulă?
îmi place ce-ți face al treilea mag. e rău el, dar are dreptate.

dacă nu mă duce cu gândul fix la o melodie de la Pasărea Colibri înseamnă că mă gândesc Fix la altceva

arde tare și în stil prea romantic discursul. ai sensibilitatea, ai simțurile, ai durerea, dar trebuie să mai și respiri în discurs. caută pauzele

dacă s-ar fi terminat poezia la \"Cred că tot el m-a creat și pe mine,
așa cum sunt acum.\" cred că ar fi fost de excepție. îmi place foarte mult înmânarea lumii ființei iubite.
dar nu înțeleg, nu mă prind ce vrei să spui cu \"pământ pentru calități\". poate ai forțat puțin cele două contrasturi: \"pământ-calități\", \"aur-defecte\".
altminteri, de ce te superi așa tare la sfârșit, după ce a \"izvorât\" din el \"izvorul a tot ce (te) înconjura\", izvorăște numai sfârșitul, dar timpul verbal amestecă puțin povesteea și dă senzația că nici la început nu a fost ce ai simțit.
din nou, și subiectiv, ca orice om care se respectă, țin să te felicit pentru o poezie care se termină unde am punctat mai sus. e foarte frumoasă acea poezie.

oof. aveam o altă imagine în cap și mi-ai furat cu totul imaginea, explicând că sferele mici rosii sunt cireșe. mie îmi place imaginea cu poetul care suspendă în aer bucăți de femeie.
nu ți se întâmplă des, Rara, scriind genul acesta de poezie scurtă și densă, să vadă cu cititor cu totul și cu totul altceva decât ai voit tu să spui?

mă scutură fără grație ultimul vers, altminteri e o formă de toată dragostea.

\"îmi doream să joc o moarte
cu toate îndoielile \"
este de asemenea o poezie în sine.

dacă ai putea să găsești o substanță mai aparte pentru a trata doftoricește versurile 2 și 3, poezia ar fi chiar ar spune ceva mai mult.
sau
dacă observ bine:
\"ieri am găsit o inimă
dar
totul pleacă de la uimire
mi-am spus
și am pus-o la loc\"
..parcă parcă.

edificiul e suspendat pe un punct de pericol. agățarea iluzorie de balustradă. suspinăm puțin papagalul de pe gard care se arată fără grație și contrabalans apoi spre baza edificiului cu cinism.
este superbă, dar aș puncta cu regret expresia cvasi-pleonastică \"Banală\"\"pomană a porcului\"\"lipsită de grație\".

nu știu de ce mă sperie puțin anticipația_asta_pretutindeni, sau mă privește crud țipătul orgasmic.
mă simt ca un bărbat vechi
compus din gânduri.

am citit, recitit. strofa a doua este complet eșuată, după părerea mea.
\"și vom vedea. Și văzând ne vom uita[..]\" sună tras de păr.
la fel \"și vom vedea. Și văzând/ vom pipăi tot ce se vede.\" sugerat de dumneata mai sus. poate nu este o soluție ideală repetiția acestui \"a vedea\". dacă adaug naivitatea (accidentală) a celorlalte două versuri ale strofei dă cu virgulă.
O idee (sper să nu supăr):
\"vom pipăi (cu degetele)
tot ceea ce se vede,
să credem că există\".

altminteri poezia se poate mulțumi cu frumusețea celorlalte strofe, chiar fără a pierde din substanță.
amestecul acesta de posesivitate brutală și tandrețe este deosebit de frumos și dezvoltă o poezie tare. îmi place foarte mult.