farcas george stefan

Atunci cand te etalezi exhaustiv pierzi poezia. un poet trebuie să aibă întotdeauna ceva al lui, discret, inexpugnabil. De aici și dilema dumneavoastră.
Am citit cartea acum un timp. Este franc Mircea.

Atât registrul stilistic, tematica, atitudinea, imaginile, ritmul, toate mă duc cu gândul la Nicolae Labiș. Puii păsării cu clonțul de rubin au regăsit rămășițele poetului. Felicitări!

Un pastel frumos. Pare totuși forțat ultimul vers din prima strofă, iese din ritm într-o manieră sâcâitoare. Ultima strofă este extrem de previzibilă, într-un stil pașoptist totuși strofa intra prea abrupt, parcă prea imediat după ce \"toți se roagă\".
E multă culoare aici. Mult succes în continuare!

O poezie senzațională. Subliniez celor două halucinații (cadoul și cântrecul lui gyuri) împăcarea cu ploaia(care are deseori darul de a spăla diferite lucruri) și momentul de trezire sumbra, când muzica se trântește la pământ. O nebunie genială. O genialitate nebună.

Sustin textul, imi creeaza imagini vii despre niște străzi și despre niște johnny-i (dacă îmi permiteți pluralul). Eu cred totuși că atât \"mici bălți\" cât și repetiția ochilor sunt foarte bine alese. Observ ca textul ar putea să scape de greutatea tuturor \"și\"-urilor, fără a pierde nicidecum din eleganță.
Cu toții avem o stradă în gând, un prieten stă pe ea lânga o casă. Mulți dintre noi ar dori să se poată întoarce pe la acele gânduri, odată la câte un timp.
\"paradisul\" tecutului găsește ineluctabil un loc în mințile noastre creatoare. Mult succes!

desi vad ca s-a gasit solutia ghicitorii, nu pot sa ma abtin de la a sugera si \"prostia\".
se potriveste de asemenea din mai multe puncte de vedere. noroc bun!

Cât adevăr. O poezie care aderă și la condiția de proverb.

Într-adevăr, obiceiul nativ al păsărilor dă clasă subjugării noastre sentimentale. \"păsările se resemnează în tăcere în cântec în zbor în înalturi\"
și nu se plâng. Îmi place retorica nelamentată din versurile tale. Invers, rămâne de văzut însă, dacă nu cumva există ceva uman în dârzenia păsărilor.

Portretul mamei nu ar putea să capete un contur mai ideal decat invidia îngerilor.

Cuvinte grele, singuratatea este un ritual - \"noaptea când alăptez tot hârtia\" - apăsător, dar demn de purtat în spate.

Precum spunea un prieten cu un suflet cu mult mai tânăr decât al meu, este bine ca o poezie să nu își depășească dimensiunile necesare. Te felicit pentru comprimarea și totodată simplitatea versului.
Văd aici o ghicitoare despre absența inspirației, în ciuda condițiilor favorabile. Precum atunci când am ideile, dar trebuie să astept neapărat până la următorul moment de inspirație ca să pot să leg.

Simplitatea limbajului,
mai degraba aduce poezia
prea mult in colocvial,
fara o compensare anume.
Tacerea care pluteste in aer dupa ultimul vers
mai salveaza putin de la catalogarea
de proza
pusa stiva
in coada cu un vers.

Eul este preocupat de evenimente
prea cotidiene
nu vad in subsidiar vreun sentiment conturat
afara de privirea tatalui care incearca sa dea un sens poeziei.