Nebun de timpul meu care se scurge
Dau fila înapoi c-o tresărire
Mă-ntreb dacă acuma am să pot
Să anulez această despărțire.
E-o toamnă cu emoții desfrunzite
Ce zac în tomuri peste
Nu am decât un strigăt
în colțul de inimă
și-o lacrimă mare cât pumnul
ce-mi înroșește obrazul.
Iubirea
prilej de nebunie pentru nebuni,
ocnă de sare
din care poetul scrijelește
vise și
Sunt oameni care au doar ochii albaștri
nu și privirea,
sunt flori care nu au spini
dar ințeapă,
sunt iubiri care nu au timp,
dar durează,
Sunt lacrimi care nu au vină,
dar curg,
Sunt cuvinte
Te-am căutat noaptea
pe miez de lună,
printre emisferele slovelor tale.
Mirosea a flori de cireș
și a cânt descântat
de izvoare
și-a adânc
de pădure...
Nu știu cât am visat,
când m-am
Flautul dorului
în osul tâmplei
Minuni fără nume
risipite prin ierburi
și trupul meu
fuior de lumină
răzvrătit
printre gândurile muritorilor...
Lângă umărul dezgolit
izvorul
își cerne
Eu
sunt jumătatea de sus a clepsidrei
Tu
jumătatea de jos.
Din inimma mea se varsă
Iubirea
până la ultima picătură
în inima ta.
Știi
că numai împreună
putem măsura
veșnicia.
(Dar dacă
Te aștept : la masa mea plouă cu zaruri și nu știu de unde sau când se va ivi Călătorul...Înveșmântată-n tăcere ca-ntr-o hlamidă a eternelor începuturi, ziua mea e cu mult inaintea zilei dintâi.(
Tu ești anotimpul
în care mă desprind de lume,
cărarea pe care merg
uitându-mi drumul,
cântecul ce vine de undeva de departe
și mă ține la mijloc
între cer și pământ.
Ești cartea mea cu
Norii-
de spumă și dantelă
întunecau văzduhul
lumii dintâi
și totuși m-ai zărit
apoi
steag de lumină
fluturând...
Fumul țigării împletea
valuri de ceață
în prelungirea
visului
Mi-e dor să fiu
iederă,
să ascult cum bate
inima fiecărui cuvânt
să-ți sorb de pe buze
păcatul sau nebunia,
biruința sau resemnarea
Ador
să fiu
o parte din tine
necercetată.
Tu știi până
Tu crezi
că dacă ai să mă strigi pe nume
am să-ți răspund
de fiecare dată.
Tu crezi
că eu voi fi mereu acolo
la o depărtare de mări și țări
mereu accesibilă ție
printr-o singură invocare a
Îmi construiesc oglinda
cu fiecare poezie.
Mă întreb
dacă atunci
când o vei privi
voi mai fi
aceeași
Eu.
Mi-e dor de mine
pe măsură ce trece timpul...
Doamne, de ce mă cerni?
PS:
Spun...
Și fiecare spun ascunde un dor.
Aștept...
Și fiecare aștept naște o dorință.
Cred...
Și fiecare cred
se sfărâmă încet
de pereții clepsidrei.
Iubesc...
și fiecare iubesc
e
Mi-e somn
să pot dormi pe umerii tăi
cu capul sprijinit
pe secunda ta de albastru
înalt
și foarte foarte suav.
( sentimentele admit grade de comparație )
Am impresia
că ți-aș putea auzi
Te aștept la fel:
Eu pe malul stâng al inimii mele
urnind luntre de cuvinte
cu mâinile goale.
E ca și cum aș trimite
camelii albe
spre tine...
Beau din roua respirărilor tale
evaporate-n
Dacă ți-aș desena conturul inimii
pe-o lacrimă
ar veni îngerii să se oglindească.
Dar tu știi, înger mare
că sunt nepricepere
și rămâi deghizat
în continuare
în omul pe care-l iubesc.
Și mi-a rămas din nou singurătatea
această încremenire a liniștii
în secunda mea
de sărbătoare...
Mi-a înghețat tâmpla
tocmai în locul unde pulsează sângele
hoarde de tristeți
mi-au inundat
La plecarea ta
a plâns un înger.
I-am mângâiat zborul
cu o coardă de curcubeu
din jumătatea visului geamăn.
I-am promis șoptit
că ai să te întorci
într-o secundă albastră
desprinsă ca o
Minune tu
gând înflorit
și trup,
te-aș atinge
dar nu m-am spovedit încă...
Aș vrea să mă lași
o clipă
să te privesc
albastrul acela
nemaivăzut...
Cu siguranță
ca pe acolo
a trecut
un
Cumpăna fântânii urcă-n cer
colindul tău
colindul meu
Cuvintele...
Seara e un țurțur
la fereastra lui Dumnezeu
și răsfrânge lumina
sufletelor viilor.
Te colind
în Colind
și iară
Cred că ai o voce frumoasă,
deși nu te-am auzit niciodată cântând...
Mi te-nchipui doar
trecând cuvintele pe țărmul sunetelor dulci.
Mi-e melos
de gurița ta
cuvântătoare
și te-aș săruta
de
F