Ne-am întâlnit din întâmplare
Când mă plimbam pe cer,
Pe cerul oglindit în mare
Aproape de castel.
M-am speriat că te rugai
Urcată pe un turn,
Era-i în cer dar nu știai
Și am venit să-ți
Sunt un simplu vânător
Fără stil dar cu umor,
Și vânez cu nonșalanță
Mori de vânt…fără speranță.
Am o flintă ruginită
Și o sabie tocită,
Nu am gloanțe de argint
Pentru că eu nu sunt
Fulgerarea gândului
Sparge poarta timpului
Intră-n casa visului
Cu lumina binelui
Stinge focul răului
Iar imaginația
Rupe gravitația
Și eliberând iubirea
Își sfințește
Tu ești talismanul meu
Rodul unei ploi de vară
Te-am păstrat la piept mereu
Zi de zi, seară de seară.
Dar azi voi pleca la drum
Și nu poți veni cu mine
Tu esti spirit fără trup
Locul tau e
Te-ai urcat în norul alb ca să te ascunzi de lume
Însă ploaia te-a trădat și te-a coborât la mine.
Visul meu s-a împlinit, stropii tăi m-au răcorit,
Trupul îți era și apă dar și vânt
Ieri în prima zi de iarnă
Ne-am iubit la fel…, în taină,
Aveai roșu în obraji
Buzele erau din fragi
Care se doreau culese
Pe-ndelete, pe alese.…
Doamne ce frumos ningea
Neaua ne acoperea
Îmi place să dansez cu pași ușori
Să te ridic și să te țin de subțiori,
Să te învârt și să te simt cum amețești
Iar la sfârșit să-ți spun din nou povești.
Povești dramatice despre iubiri
Ce nu
Am trimis aseară vântul
Să cutreiere pământul
Și s-aducă sus pe munte
Flori ce pot să te încânte,
Să-ți alunge de pe față
Lacrima cu flori de gheață,
Să poți iarăși să zâmbești
Deși nu mă mai
Ieri eram pe podul galben
Numai eu și un păianjen
Amândoi țeseam un vis
La intrarea-n paradis.
Visul alb ca un voal
Se-ntindea din mal în mal,
De la farul părăsit
Până-n valul
Ai plecat pe podul galben, podul între noi și lume,
Ai plecat la miezul nopții, ora când nu trece nimeni.
Ai plecat pe podul galben, podul despărțirilor,
Ai plecat la miezul nopții, ora
Am fost cândva un albatros
Pluteam ușor dar fără rost,
Priveam în jos, priveam în sus,
Iar cerul îmi era de-ajuns.
Am fost cândva un albatros
Dar te-am văzut zâmbind frumos,
Am coborât și am
Visând singur într-un nor
Am uitat să mai cobor
Și cum ploaia a-nceput
La sfârșit… am dispărut.
Dar ciudat…nu m-a durut,
Dimpotrivă mi-a plăcut
Prima mea teleportare
Dintr-un nor în val de
Am înțeles recent că versurile simple
Nu le rămân în suflet după ce au fost citite,
Pentru că ei în „viață” doresc iubiri facile
Dar când trăiesc în „artă” le vor răstălmăcite.
Si se descriu
Păsările roșii săgetează zarea
Marea este albă…a rămas doar sarea,
Apa s-a retras înapoi în râuri
Raza de la far cade în adâncuri.
Păsările albe ca-ntr-un ritual
Se aruncă-n hăuri căutând un
Trec zilele grăbite
Să intre în morminte,
Parcă sunt mituite
Cu sfinte jurăminte,
Să-și lase părăsite
Și vise ne-mplinite
Și gânduri nerostite...
Această nerăbdare
O simt ca o
Știu că va veni o zi
Când aceste poezii:
„Vorbe nefolositoare”
Se vor pierde prin sertare.
Ofilite flori târzii
Rătăcite prin hârtii,
Se vor arde la gunoi
Plânse în final de ploi.
Dar în
Dacă vrei să ardă cerul
Și să îi distrugi misterul...
Uită drumul printre stele,
Uită versurile mele,
Uită tot ce nu ți-am scris
Însă ți-am trimis prin vis,
Și ascunde-te de mine
Valul ce
În copacul meu din suflet
Gândurile și un zâmbet
Stau pe crengi apropiate
Iar tăcerea le desparte.
Un surâs încremenit
Astăzi zâmbet chinuit
Stă pe creangă la fațadă
Dar se teme să nu
Þi-am dat în dar la inceput
Un fluture și un sărut,
Sărutul știu că l-ai uitat
Iar fluturele a zburat.
Apoi prin lume am umblat...
Tu căutând un alt bărbat,
Mai drăgăstos sau mai bogat,
Iar
Sunt un Val plecat în larg
Ca un vas fără catarg,
Fără hărți, fără busolă,
Fără flamură la provă.
Sunt pribeagul ideal
Nu mai vreau să vin la mal,
Știu că unde voi ajunge
Când plec nimeni nu
A mai trecut o zi
A mai trecut o noapte
Deși ești tot aici
Ești totuși prea departe,
Încă te țin în gând
Chiar dacă nu și-n fapte
Iar vraja ta o simt
Ca pe ceva aparte,
Aș vrea să fim
EF