Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Gândurile și un zâmbet

1 min lectură·
Mediu
În copacul meu din suflet
Gândurile și un zâmbet
Stau pe crengi apropiate
Iar tăcerea le desparte.
Un surâs încremenit
Astăzi zâmbet chinuit
Stă pe creangă la fațadă
Dar se teme să nu cadă
Căci un vuiet de departe
Prevestește vânt la noapte.
Gândurile adormite
Păsărele zgribulite
Se ascund înfricoșate
Undeva pe crengi la spate
Și nu-i nimeni să le spună
Va fi vânt sau vreme bună.
Mai târziu, în miez de noapte
Când un orologiu bate
Vuietul se risipește
Iar apoi se dovedește
Că-i ecoul rătăcit
Printr-un suflet obosit.
P.S.
În copacul meu din suflet
Chiar și dacă va fi vuiet
Te aștept cu drag la noapte
Să uităm ce ne desparte.
001.193
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
113
Citire
1 min
Versuri
27
Actualizat

Cum sa citezi

Eugen Fulea. “Gândurile și un zâmbet.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/eugen-fulea/poezie/13916427/gandurile-si-un-zambet

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.