Zidul e o cacialma
Azi, bucolicul peisaj A rămas doar un miraj, Nu te face să visezi, Poate doar ca să oftezi. Unde-s vremurile când Înjurai numai în gând, Iar plăcutul și prostia Se uneau cu bucuria. Azi,
Într-o gară oarecare
Știu că orice vârf de munte Are către cer o punte. ....... Ne-am pierdut din prima seară (când ne-am rătăcit în gară) Am plecat dintr-o eroare: Tu spre munte – eu la mare! P.S. Însă azi,
Labirintul...
La o margine de lume, În deșertul fără nume, Se găsește labirintul Unde se ascunde „timpul”. Am găsit ieri labirintul Și m-am întâlnit cu „timpul”... Dar cerându-i nemurirea, El mi-a
Unde ești copilărie
Când eram stăpânul ceții, Iar tu roua dimineții, Ne-ntâlneam pe munte vara... Așteptând să vină seara. Eu chemam în joacă vântul Care-ți dezvelea veșmântul, Iar tu apa din pâraie O vrăjeai
Acum...
Acum - a trecut și vara... Greierii își vând vioara, Frunzele îngălbenite Pe alei sunt risipite. Vântul este doar molatec, Va fi iarna mai sălbatec; Iar din când în când o rază Mai
Farul galben
Iubirea mea a fost un râu, La început...doar un pârâu, Dar ploile l-au adâncit, Iar pietrele l-au limpezit. A fost șuvoi de neoprit Trecând cascade...nemblânzit; A fost și fluviu
Final...
Azi, iarăși te-am văzut, iubire, Erai, la fel ca la-nceput, Frumoasă, dulce, zâmbitoare... Doar vraja ta a dispărut. Erai aproape...dar departe, Chibrit aprins - dar în zadar, Prea mic în
Ascensoare către soare
Eu nu sunt un rege bun (poate înțelegi ce spun) nu am faimă și averi (le-am pierdut pe toate ieri) nu mai am decât un vis (poate singurul permis) Visul meu - ca un voal se întinde peste
Je ne regrette rien?
Mergând pe drum, în urma ta, Nu te vedeam în fața mea, Numai parfumul îl simțeam: El mă chema și eu...veneam! Nu te-ai oprit din mersul tău Nici când pe drum ai dat de hău; Te-ai
Vreau să fii tu haina mea...
Vrei să fii tu haina mea, Să stăm amândoi în ea? Ne vom încălzi pe loc, Fără lemne, fără foc. Voi avea grije de ea Va fi numai haina mea; O voi ține îmbrăcat Chiar și când mă culc în pat.
O simplă "haină"
Când s-au risipit ieri norii Am văzut plecând cocorii, Desenau în zare unghiuri, Linii frânte sau chiar gânduri. Au plecat la fel ca tine, Luând visele din mine Și lăsând în urmă
Norii albi
Mici corăbii fermecate Norii albi, plutind ușor, Mă vor duce într-o noapte Să fiu val pe marea lor. Dacă vrei să-mi fi regină, Să fii apa unui nor, Te aștept pe lună plină Să te-nalți în
Poeții moderni
Am observat adesea că versurile simple Nu merită respectul să fie pomenite, Pentru că ei în „viață” doresc iubiri facile Dar când trăiesc în „artă” le plac răstălmăcite. Și chiar descriu
Pasiunea...
Când coboram prin nori pe drumul către mare Am întâlnit un fulger care mi-a dat o floare, Atunci m-am bucurat crezând că-i o minune Iar prea frumoasa floare e marea pasiune... Acel moment când
Asemănări și Diferențe
Între starea ta de bine Și zăpezile din mine Este o asemănare: Bem o bere fiecare... Între urletul din mine Și plăcerile din tine Diferența-i însă mare: Eu am răni, iar tu pui
Ieri și azi...
Ieri, în noaptea cea mai lungă, Te-am visat de multe ori, Îmi zâmbeai ca zâna bună, Coborând din cer cu flori. Îți priveam cu încântare Trupul alb, plutind ușor, De pe valul de ninsoare Din
La final...
La final...(e de bonton) Să primesti și un bonbon, Deci îți dau un telefon Să mă suni din avion; Dacă vei zbura spre rai Îmi vei spune doar...goodbay! Însă dacă pleci spre iad: Mă vei
Eu nu scriu poezii...
Eu nu scriu poezii, Eu îți vorbesc în versuri În nopțile pustii Când zbor prin universuri. Aș vrea să fii aici, În zborul meu de noapte, Să-ți spun cuvinte dulci Îmbrățișate-n
Dintre sute de femei...
Dintre sute de femei Care coborau din tei Te-am ales fără să vrei Și ți-am dăruit cercei. Dar cerceii s-au pierdut Undeva...într-un trecut. Ai știut sau n-ai știut, Ce contează? m-a
Versurile pentru mine...
O să scriu eu, pentru tine, Versurile - către mine Și o să păstrez înscrise Gânduri - doar prin vis trimise; Tot ce-mi dai cu o privire: Nepăsare sau iubire; Un fior - uitat în tine, Când îți
Corăbii vii
Iartă-mă, iubita mea, Nu mai pot să-ți dau o stea Să-ți faci diamant din ea, Nu mai pot roti pământul Să te joci când vrei cu vântul, Nu mai pot atinge luna, Pot să-ți fac doar semn… cu
Concertul viselor pierdute...
Sunt un ateu obișnuit Nu cred în zei sau chip cioplit; Sunt simplu val în marea ta Și cred doar în iubirea mea… Dar totuși sunt nefericit Mă simt iubitul părăsit; Ieri ai lăsat chiar un
Errare humanum est
Am urcat pe Everest (errare humanum est) Voiam doar să te găsesc Și să-ți spun că te iubesc! Nu erai pe Everest… (errare humanum est) Erai pe alt vârf – mai jos - Poate chiar pe Făt-Frumos!
În amurgul dimineții...
Bate și se va deschide, Treci printre cariatide, Urcă-te pe piramide Și din stele fă clepsidre! Când un gând pe metereze Vezi că vrea să evadeze... Lasă-l liber, să viseze, Spune-i să mă
