Poezie

Vântul

1 min lectură·30 noiembrie 2009

Mediu

Am trimis aseară vântul

Să cutreiere pământul

Și s-aducă sus pe munte

Flori ce pot să te încânte,

Să-ți alunge de pe față

Lacrima cu flori de gheață,

Să poți iarăși să zâmbești

Deși nu mă mai iubești.

Vântule cu aripi mari

Aș vrea iar să fim hoinari

Și să viscolim prin flori

Toată noaptea până-n zori.

Vântule cu aripi bune

Aș vrea iar să zbor cu tine,

Ca atunci la început

După cel dintâi sărut

Când iubirea sa-ntrupat

Într-un foc pe înserat.

Vântule hoinarule

Mai ții minte valurile

Hârjonindu-și malurile,

Și chiar farul minunat

Stând pe mal înfricoșat

Când pe cer nu era lună

Și veneam ca o furtună.

Vântule prietene

Nu-ți înfoia pletele

Căci nu mai avem putere

Suntem doar o adiere...

Care poate mâine piere.

P.S.

Vântul iarăși a plecat

Să-ți aducă pe-nserat

Acel clipocit ciudat...

Prea încet sau murmurat,

Prea șoptit sau îngânat,

Ce-i de fapt doar un oftat

Sub un far ne luminat.

001.117

Eugen Fulea. “Vântul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/eugen-fulea/poezie/13917113/vantul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.