Acum - a trecut și vara...
Greierii își vând vioara,
Frunzele îngălbenite
Pe alei sunt risipite.
Vântul este doar molatec,
Va fi iarna mai sălbatec;
Iar din când în când o rază
Mai
Voiam să-ți cânt un cântec, ce nu ți-a fost cântat
și să-ți arăt sărutul pe care l-am pictat,
voiam să-ți mângâi părul, chiar și necoafat
și trupul și obrazul când nu era fardat.
Voiam să-ți
Ieri, în noaptea cea mai lungă,
Te-am visat de multe ori,
Îmi zâmbeai ca zâna bună,
Coborând din cer cu flori.
Îți priveam cu încântare
Trupul alb, plutind ușor,
De pe valul de ninsoare
Din
Noaptea curge lin prin mine,
Iar din cer ninge duios,
Când adorm în gând cu tine...
Visul meu cel mai frumos.
p.s.
Atunci, singuri pe planetă,
Mă scufund avid în somn...
Pentru că ești prea
Îmi este dor de ceea ce nu am
Și vreau să uit acum de tot… ce am,
Să se formeze golul absolut
Pe care să-l ocupi cu un sărut.
Îmi este dor de ceea ce nu-mi spui
Și vreau să uiți tot ce ai
A mai trecut o zi
A mai trecut o noapte
Deși ești tot aici
Ești totuși prea departe,
Încă te țin în gând
Chiar dacă nu și-n fapte
Iar vraja ta o simt
Ca pe ceva aparte,
Aș vrea să fim
Lăsați zăpezile să vină
Să ningă cerul liniștit,
Acum e vremea de-o colindă
Lângă un brad împodobit.
Lăsați zăpezile să vină
S-ascundă răul...sub omăt
Iar el va deveni neghină
La vară când e
Doamna mea inexistentă
E brunetă, indecentă,
Dar frumoasă și ardentă,
Și spun unii...influentă.
E, în plus, inovatoare
În „decameron”, se pare,
Chiar Boccaccio zâmbește,
Poate
Trec zilele grăbite
Să intre în morminte,
Parcă sunt mituite
Să uite jurăminte,
Să-și lase părăsite
Și vise ne-mplinite
Și gânduri nerostite...
Această nerăbdare
O simt ca o trădare
Și-mi
În fiecare noapte ești crăiasă,
Care mă ține-n brațe – dar mă lasă,
Iar dimineața mă trezesc în casă
Și sunt la fel de singur – dar nu-mi pasă!
Aștept și ziua ceața - cât mai deasă,
Să te
Dacă pleci...nu-nchide ușa!
Oricum azi o înzidesc;
Nu uita însă păpușa!
(care-ți spune „te iubesc”)
Poți lăsa o sărutare,
Cu ruj roșu...unde vrei,
Însă nu sparge pahare!
(mai ales că-s
A dispărut un albatros;
Se pare că plutind prea jos
A fost tentat in zborul său
De florile din părul tău.
P.S.
Ce e de fapt un albatros?
Un zburător nenorocos
Purtat de-un vânt
Când coboram prin nori pe drumul către mare
Am întâlnit un fulger care mi-a dat o floare,
Atunci m-am bucurat crezând că-i o minune
Iar prea frumoasa floare e marea pasiune...
Acel moment când
Voi pleca în zori
Pe un pod cu flori
Căutând cărări
Către alte zări;
Pe o mică stea
Te voi aștepta,
Iar de vei veni
Și ne vom iubi
Vom avea copii,
Păsări argintii,
Brazi înmiresmați,
Munți
Poezie poezie,
Prin cuvânt ești apă vie,
Timpul știe, valul știe,
Chiar și noaptea (cea pustie)
O alungi ca o făclie,
Iar în zori, prin armonie,
Florile de pe câmpie
Le transformi în
As vrea să îmi zâmbesti...acum!
când drumul meu nu e pe drum,
când sunt pe firul unei văi
înconjurat de muntii răi,
iar apa curge printre stânci
sau prin prăpăstii prea adânci,
când văd o
Cât de-naltă vrei să fii,
Peste munți să poți privi
Și să-mi spui în zori de zi
Că la noapte vei veni?
Cât de mic ai vrea să fiu:
Noaptea să m-adormi târziu
Lângă tâmpla dorului,
Într-un
Ieri te-am căutat în mine
Prin câmpiile cu maci,
Însă n-am găsit din tine
Decât urma unor pași.
Macii azi sunt răni deschise,
În bătaia vântului,
Pe câmpiile cu vise
De la poala
Dacă pleci, te vei întoarce,
Dar atunci vei regreta...
Pentru că, orice ai face,
N-am să uit trădarea ta.
P.S.
Dacă pleci, nu te întoarce,
Nu privi în urma ta!
Ce s-a rupt nu se
Multe ape curg prin tine
Din același alb izvor...
Multe ape curg prin tine
Căutându-și marea lor...
Doar un val urcă prin tine
Să ajungă la izvor...
Doar un val urcă prin tine
Către vârful
Vrei să fii tu haina mea,
Să stăm amândoi în ea?
Ne vom încălzi pe loc,
Fără lemne, fără foc.
Voi avea grije de ea
Va fi numai haina mea;
O voi ține îmbrăcat
Chiar și când mă culc în pat.
La o margine de lume,
În deșertul fără nume,
Se găsește labirintul
Unde se ascunde „timpul”.
Am găsit ieri labirintul
Și m-am întâlnit cu „timpul”...
Dar cerându-i nemurirea,
El mi-a
Am vizitat ieri un copac,
Golit de frunze, într-un parc;
Acel castan...azi părăsit,
Sub care-n vară ne-am iubit!
La primăvară voi veni
Să îl descânt când va-nflori,
Iar poate-n vară, după
EF