Eugen Fulea

Copile, când pornești spre culmi Ascultă sfatul din bătrâni, Nu te încrede în străini Că sunt prea mulți din ei haini. Ai grijă mare la femei, Iubește sincer când le vrei, Pentru că dragostea

Alter ego-ul meu dansează cu stafii… Și-mi face semn discret să mă alătur lor, Dar astăzi sunt lucid și nu mai fac prostii E criză, doamnelor…nu-i vremea de amor. E criză peste tot, în inimi și

Dacă vrei să ardă cerul Și să îi distrugi misterul, Dacă vrei să nu apară Stelele pe cer la vară, Dacă vrei să-ntorci privirea Și să îmi ignori iubirea... Uită drumul printre stele Uită

Am scris cu gândurile o poveste folosind limbajul sentimentelor În fiecare propoziție „iubirea” era subiectul eu eram predicatul iar tu adverbul adică elementul de legătură și de

Ne-am întâlnit cândva într-o privire Și am crezut că-i drumul spre iubire, Dar am greșit, era doar miopie, Iar astăzi mă tratez cu...poezie.

Ia un vis și fezandează-l într-un cald și lung sărut Lasă-l cam o săptămână la foc mic neîntrerupt, Stoarce patru, cinci suspine în tigaie la prăjit Și nu te zgârci la \"suflet\"...condiment

Piatra mea filozofală Ce mi-ai dat-o astă vară, Am băut-o într-o seară Dizolvată în venin Din paharul meu cu vin. A fost dulce și amară... Ca iubirile de-o seară Care nu vor să dispară Când

Iubirea mea este rotundă Un cerc perfect în jurul tău, A fost la început o undă Cu epicentru-n visul meu. Iubirea mea este o taină Ascunsă într-un curcubeu, Culorile îi sunt o haină Dar

Am construit o lume în care ești a mea, Nu poți să o renegi spunând că nu-i a ta, Nu poți să te prefaci că eu nu mai exist, Atunci chiar universul ar deveni prea trist. P.S. Aștept ca să

Copilul din mine a început să sufere de claustrofobie Ridicat pe vârfuri o privea prin ochii mei Apoi spațiul din suflet a devenit prea mic A plecat ca un albatros Vântul a devenit camaradul

M-am născut cândva în viitor, iar acum vârsta mea este negativă. Probabil sunt unic. La nașterea mea s-a spus că voi întâlni în trecutul meu o femeie cu ochii albaștri și părul negru ca pana

Ne-am întâlnit în prag de seară Pe drumul ce intra în vară, Un simplu drum spre nicăieri Pierdut pe harta unei veri. Te-am întrebat de unde vii Și mi-ai răspuns că nu prea știi, Dar știi că

Prea frumoasă primăvară, Bine ai venit, din nou! Fii a mea până la vară Și voi fi și eu al tău. Îți promit o simfonie În arpegiul norilor Și suprema armonie Cu albastrul zorilor. Voi

Într-o zi de primăvară Caldă ca o zi de vară, Florile au înviat Și apoi ne-au invadat. Au intrat prin suflete Să împartă zâmbete, Inimile le-au vopsit Cu albastrul infinit. Chiar și

Versurile sunt (se știe) Uneori doar vorbărie Alteori sunt o prostie Iar mai rar sunt „poezie”. Poezia e (se știe) Uneori doar fantezie Alteori filozofie Foarte rar e „apă vie”. Apa vie

Mai încerc din când în când Să trezesc visul din gând Ca atunci când te doream Și în suflet te țineam. Dar când gândul e lovit Visul zace amorțit Ca un fluture-nghețat Sau un suflet

Și tu și eu am fost un val Dar fiecare la alt mal Și fiecare-n altă mare Iar mâine poate sub alt soare. Am vrut să vin la marea ta Să fim un singur val în ea Și am plecat atunci în zbor Apă

Îți promit iubire, n-am să uit vreodată Ochii tăi albaștrii, mâna delicată, Ochii și privirea de odinioară Când strângeai sub gene roua dintr-o seară, Ochii tăi șăgalnici care deseori Mai

E liber tronul de regină… Aștept prințesele să vină Să le probez pe rând coroana Și să-mi aleg mai bine doamna. E liber patul de regină… Cu perne și dantelă fină, Aștept prințesele să

Pe drumul razelor de soare Care se adâncesc în mare, Iubirea a găsit o cale Să evadeze din uitare Cerându-și dreptul la visare. Și ca un semn de sărbătoare Chiar cerul oglindit în

Încet, încet, se stinge cerul Și stelele își pierd misterul, Îți voi lăsa pe mal inelul Iar dacă pleci pe pod...drapelul. Tot ce n-a fost nu va mai fi Și tot ce-a fost se va jertfi În ziua

Nu poți veni în lumea mea, La fel nici eu nu pot pleca... Dar ne vom face lumea noastră Oricum vrei tu, dar și albastră. Va fi o lume minunată Oricum vrei tu, dar și din piatră. Va fi ca

În copacul meu din suflet timpul smulge frunzele Și-mi omoară rând pe rând zilele și muzele. Pe o creangă fără frunze stă un gând mai supărat Ce îmi strigă revoltat: „ai cules ce-ai

În clepsidra verde timpul s-a oprit Iar acum nisipul este împietrit, Dar în miezul lui într-o colivie Pasărea iubirii este încă vie. Iar arheologii cândva peste ani Scormonind aiurea după