Poezii

Râd cu brațele desfăcute până la cer - gură lacomă încercând să cuprindă universul. În palme-mi stau ca-ntr-o balanță deopotrivă întinderea albastră și galben-cenușiu, tot Necuprinsul. Dansez

EBEugen Bîrziche

0

0

În dimineți ce se-nfiripă sub geana de lumină, Îngenunchind, îmi sorb puterea să-nfrunt apocalipsul, Ce-n suflet naște minunea speranței ce se-nchină, La zborul scânteilor de-aramă ce-mi scrie

EBEugen Bîrziche

0

0

Natura s-a îmbolnăvit...; E palidă și suferindă. Îi curge nasul – lac sub geam Iar frunzele..., de vânt, Se-adună până-n grindă. Icnind..., tușind..., Că-i vreme rea, S-ascunde pe sub

EBEugen Bîrziche

0

0

Ploaia ce-mi cade pe frunte și-n palme, Pe obrajii murdari de pământ, Îmi despică universu-n silabe, Și m-afundă mai mult în mormânt. Săgețile ce îmi străpung tot trupul, În noapte, fac ca

EBEugen Bîrziche

0

0

Plouă... Cerul gri, fără orizont, În spate îl duc; M-apasă, mă chinui’ și doare... Este toamnă de mult. Plouă..., În suflet cu lacrimi Săpând în maluri de lut. Pe uliți fumul

EBEugen Bîrziche

0

0

Ai murit și te-am acoperit cu cerul, să-mi fie sprijin pentru aripi... Potop de grindină, a fost să-mi frângă zborul născută din teama-ți fără margini. Ce nu-nțelegi? Eu sunt doar clown-ul ce

EBEugen Bîrziche

0

0

Doamne, cum pot să stăvilesc furtuna? Mi-s aripile frânte, înfipte-n stâlpi de gard; De e să mor acum..., îmi e totuna, Deja covor de frunze îmi ține azi de cald. Ascuns în stelele

EBEugen Bîrziche

0

0

inspirată de poemul \"Cerc\" al Leonidei Lari Tânjind amarnic după versul tău Aripa mi-e sculptată-n piatră Și zborul mi se frânge-n gratii mai mereu... Tu-n vers mă iartă. Cu rugăciuni și

EBEugen Bîrziche

0

0

Ar fi deajuns să ceri iertare Să îmi promiți că nu mai faci Și-ai construi o punte nouă Din trandafiri și mii de maci. Un curcubeu ți-ar fi cunună Sub cerul tot, primit în dar Cenușa

EBEugen Bîrziche

0

0

Firesc ar fi să mor odată..., Lăsând în urma mea doar scrum, Vărsând cea mai rămas în călimară, Pe coala de hârtie, să mă prefac în fum. Firesc ar fi ca focul să se-ntindă, Să ard pământul tot

EBEugen Bîrziche

0

3

Întind brațele... cuprinzând tot universul zilelor trecute. Picături de rouă îmi inundă fruntea și ochii Curgând râuri pe obraji până in colțul buzelor mute. Cu fiecare pas prin galaxie Mai

EBEugen Bîrziche

0

0

Amintiri se zbat în lanțuri grele Ca bilele de-oțel, rănind pământul În nopțile cu cerul plin de stele Și lună ce-și ascunde-n zâmbet trupul. De mână cu eternitatea mută, Pustiul îmi așterne-n

EBEugen Bîrziche

0

0

Îmi dansează pe umeri tot cerul Și stelele zburdă întruna râzând; Se prind în horă și norii Și ploile toate îmi sapă mormânt. Vântul se joacă nebunul, Furându-mi din clipe, cântând; Copac

EBEugen Bîrziche

0

2

Ne plângem cărările și rănile sângerând invizibil în noapte... În gări ca și-aceasta, dureri tăcute, urlă din suflet speranțe Ce-așteptă viitorul în trenuri șuierând strident nepăsarea. Călători

EBEugen Bîrziche

0

0

Tac zările în sufletele noastre, Singurătăți se-ntrepătrund… Cu aripi frânte… Încerc s-aprind văpaie ruguri către stele Cu focul dinăuntrul meu abia mocnind. Dorm visele și dorurile

EBEugen Bîrziche

0

0

De crezi că poți ca să învii trecutul, Gândește-te de două ori Ce-ar fi să suferi înc-odată Și dragostea în loc să o trăiești, să mori. Nu-i leac pentru ce-a fost odată... Și cred că tot ce

EBEugen Bîrziche

0

0

Bătându-ți la geam, îți spun că e vară În inimă și-n suflet..., dragostea mea..., Te chem să vii cu mine-n livadă, Să dansăm sub clarul de lună, în pulberi de stea. Arzând împreună, vom

EBEugen Bîrziche

0

0

Străzi paralele converg spre-un univers absolut, În piețe…, pustii de doruri sau vise, Nimicul luând locul unor fețe ce plâng, Găsind cuib în mâini ce se frâng tot mai triste. Umbre de vieți

EBEugen Bîrziche

0

0

Sunt teama că “poate...” sau speranța “de-a fi...”? Eu sunt chemarea zilelor de toamnă Petrecute în spatele perdelei de stropi, A ploilor reci ce-n suflet te-ndeamnă La strigate-n cor cu corbii

EBEugen Bîrziche

0

1

Un zâmbet, un pas..., apoi încă unul... Prinde-mi mâna ce o țin spadă spre tine; Lasă pentru alții menuetul sau valsul..., Te provoc să dansăm un tangou..., dansează cu mine. Nu-ți fie teamă că

EBEugen Bîrziche

0

0

Recunoști rănile?! Sunt cele din palme și tălpi... Cândva, sângerând pe ușa casei tale..., Ploaia sufletului meu - Stropi sorbiți de câinele-ți bolnav de râie Sau poate doar sătul... de atâta

EBEugen Bîrziche

0

0

Am ținut în mână o carte... Ochii au citit-o, buzele au rostit-o... În șoaptă – Silabă cu silabă, cuvânt cu cuvânt; Răstălmăcind-o prin mine, Cu fiecare filă, Cu capul în nori, cu inima

EBEugen Bîrziche

0

0

Mi-am strigat iubirea către soare... Prea mândru, n-a vrut să-mi răspundă; Strigătul amarnic, de jale, Eliberat din pieptul meu de muritor, Este, gândește el, doar apă de ploaie, Doar un strigăt

EBEugen Bîrziche

0

1

Visele toate prind aripi Și-acoperă cerul ca smoala Și plouă într-una cu lacrimi Născând pe lume-ndoiala. Și plouă cu sânge și-i doliu; La mine în suflet sunt treze Și șoapta și visul și

EBEugen Bîrziche

0

0

M-agăț cu disperare de-o rază de lumină Ce-n suflet naște vise și-n zilele ploiase... Și cum naufragiatul strânge-n brațe colacul de salvare, Așa le strâng în suflet... câmpiile albastre. Știu

EBEugen Bîrziche

0

0