Poezie

CLXI

stări de spirit

1 min lectură·28 septembrie 2009

Mediu

Doamne, cum pot să stăvilesc furtuna?

Mi-s aripile frânte, înfipte-n stâlpi de gard;

De e să mor acum..., îmi e totuna,

Deja covor de frunze îmi ține azi de cald.

Ascuns în stelele căzute,

Mustind de ploi sub pașii apăsați,

Mă-neacă clipele de mult trecute

Sub nouă ceruri negre și nori întunecați.

Dar Doamne..., spune-mi!

Cum pot să stăvilesc furtuna

Când ceața ne cuprinde-atât de-adânc,

Încât nici steaua Ta nu mai răzbate

La căpătâi, sâ-mi lumineze pe mormânt?

Copaci albiți de propria cenușă,

Aprinși în depărtare pe post de lumânări,

Veghează agonia lumii care,

Se-acoperă de-a-ntregul cu fumul lor din zări.

Fântânile secate de apă, de sânge, de sudoare,

Acum sunt galerii de șobolani

Din alte orizonturi și lumi și zile trecătoare

Cu dragoste... împărtșită doar pe bani.

Of..., Doamne!

E mult prea frig fugit din case

Și vântul suflă-n inimi a pustiu...

Zdrobindu-mi trupul, golind de carne, oase,

Timpul, călăul, rânjește,

Spunând... că este prea târziu.

Doamne..., Tu spune cum să stăvilesc furtuna...,

Zăpada ne va fi acoperit din nou curând

Lințoliu rece se-așterne-n dimineți într-una

Și lumea, ca naiva, se bucură de ea râzând.

001.891

Eugen Bîrziche. “CLXI.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/eugen-birziche/poezie/13908237/clxi

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.