Poezie
Mi-am strigat iubirea...
1 min lectură·
Mediu
Mi-am strigat iubirea către soare...
Prea mândru, n-a vrut să-mi răspundă;
Strigătul amarnic, de jale,
Eliberat din pieptul meu de muritor,
Este, gândește el, doar apă de ploaie,
Doar un strigăt sugrumat de plânset și dor.
Mi-am strigat iubirea către ploaie...
Supărată, m-a udat până la piele,
Spunând că nu are timp de-un mic scarabeu;
M-a lăsat în urmă, înotând în noroaie,
Făcându-și din visele mele..., un mic curcubeu.
Mi-am strigat iubirea către mare,
Dar ocupată cu ale sale năluci,
Nu mi-a întors nici măcar vreun ecou...
A tăcut... și în ea am simțit furtuna,
Ce-abia mai târziu, va fii să-mi arunce,
Val-dupa-val, apă-n cavou.
Mi-am strigat iubirea către lună,
Dar aceasta, parcă-ar fi fost zaludă...,
N-a înțeles strigătele mele în noapte;
Cute adânci i-au brăzdat fața rotundă,
Blestemându-mă să vorbesc doar în șoapte.
De-atunci..., îmi șoptesc iubirea la pietre,
În pustiul dintre-ale noastre două lumi;
Eu voi amuții în postul cel negru,
Iar tu vei continua să dansezi
Pe plânset de vioară, cu ale tale furtuni.
012.416
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Eugen Bîrziche
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 167
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 27
- Actualizat
Cum sa citezi
Eugen Bîrziche. “Mi-am strigat iubirea....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/eugen-birziche/poezie/1823116/mi-am-strigat-iubireaComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Mi se pare o poezie foarte reușită.
Îmi place foarte mult asocierea cu natura.
Felicitări și spor la scris!
Cu prietenie,
Roxana