Jurnal
Dina vorbește cu Dina
2 min lectură·
Mediu
iar am o zi proastă mă gândesc dacă
pretextul că la vie en rose e doar un concept cinematografic
poate fi de folos
când am o zi proastă înseamnă că Dina face o criză
Dina vorbește cu Dina
stă lângă fereastră vede pe maică-sa cum împarte colaci
în spatele ei sfinți cu niște crengi înflorite în loc de mâini
Dina are viziuni nu dă importanță foamei sau setei/orelor care trec
nici doctorului care i-a prescris anxiolitice
foamea Dinei se chircește sub salivă o pietricică de culoarea veninului
ori se alungește de sub bărbie până la tălpi
ca o reptilă solzoasă care deșiră carnea în franjuri vineții
Dina inventează sisteme de efracție / refracție
acum e aici peste trei secunde traversează Oceanul Înghețat pe patine de aur
face piruete
spume
orgii
cade și se ridică
teama mi se aprinde sub frunte intermitent asemenea unei instalații electrice
în pomul de iarnă
mă autoexilez pe balcon mărunțind restul țigarii în gură
bucata mea de tăcere se coase de bucata ei de agitație
facem un steag în bernă pentru refugiile minții
în balcon Dina continuă delirul despre iubitul fugar
în ziua nunții despre directorul care s-a dat la ea
sau despre avortul spontan ce i-a furat pruncul
inima Dinei hăulește ca o cățea priponită de gard
în ea se aciuiază șobolanii trecutului
îi rod cu hărnicie memoria de lungă durată
Dina vorbește cu Dina
Dina intră în conflict cu Dina
o lovește cu capul de ziduri într-o legănare de copil crescut la orfelinat
Dina nu trebuie întreruptă că iese scandal
violență
poliție
spital
inima Dinei dezlipește vis după vis sângerează și prinde coajă
are ochi inima Dinei are picioare inima Dinei
dar ce spun inima Dinei ține în ea altă inimă
una de piatră
când intră în funcțiune această a doua inimă Dinei nu-i mai pasă
dacă exploziile desfac pământul în răni și puroi
scuipă ecranul înjură până i se vindecă cealaltă inimă
de sub coaja ei începe să curgă un firicel de realitate ca o gură știrbă de bătrână
căreia i-au căzut toți dinții și nu mai râde
nu mai râde din cauza rușinii
mă uit la fața de pergament gălbui a Dinei
ea coboară privirea semn că
iese din criză și se va ascunde în somn ca într-un mormânt
eu bifez încă o zi proastă
0152.523
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- enea gela
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 383
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
enea gela. “Dina vorbește cu Dina.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/enea-gela/jurnal/14183975/dina-vorbeste-cu-dinaComentarii (15)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
GMDistincție acordată
GMGabriel Nicolae Mihăilă✓bun, profund și proaspăt. Are putere și curge cap-coadă natural. Impactul vizual este și el puternic. Stea.
0
SVare schizofrenie?
"iar am o zi proastă mă gândesc dacă
pretextul că la vie en rose e doar un concept cinematografic
poate fi de folos
când am o zi proastă înseamnă că Dina face o criză
...
de sub coaja ei începe să curgă un firicel de realitate ca o gură știrbă de bătrână
căreia i-au căzut toți dinții și nu mai râde
nu mai râde din cauza rușinii
mă uit la fața de pergament gălbui a Dinei
ea coboară privirea semn că
iese din criză și se va ascunde în somn ca într-un mormânt
eu bifez încă o zi proastă"
îmi imaginez că în cuprins pot fi atâtea şi atâtea episoade!
dar ziua este "proastă" tocmai pentru că observatorul vede tot ceea ce este în adânc, cauza, ci nu criza în sine...
am pus ghilimele pentru că ar fi de dorit o detaşare, indiferent de legătura observatorului cu personajul, dacă s-ar putea...
"iar am o zi proastă mă gândesc dacă
pretextul că la vie en rose e doar un concept cinematografic
poate fi de folos
când am o zi proastă înseamnă că Dina face o criză
...
de sub coaja ei începe să curgă un firicel de realitate ca o gură știrbă de bătrână
căreia i-au căzut toți dinții și nu mai râde
nu mai râde din cauza rușinii
mă uit la fața de pergament gălbui a Dinei
ea coboară privirea semn că
iese din criză și se va ascunde în somn ca într-un mormânt
eu bifez încă o zi proastă"
îmi imaginez că în cuprins pot fi atâtea şi atâtea episoade!
dar ziua este "proastă" tocmai pentru că observatorul vede tot ceea ce este în adânc, cauza, ci nu criza în sine...
am pus ghilimele pentru că ar fi de dorit o detaşare, indiferent de legătura observatorului cu personajul, dacă s-ar putea...
0
ȘTematica abordată nu este nouă. Am mai întâlnit-o la Jason Reynolds, cu diferenţa că poetul american, în drumul lui lung până jos, foloseşte un limbaj mai percutant, fără să facă abuz de prenume sau nume. El jonglează cu verbele, cu pronumele, cu deducerile, într-un perfect echilibru, dovedind o tehnică impecabilă a expresivităţii în versurile sale concentrate. Şi păstrând şi o mare doză de mister, cu privire la personajele descrise, aflate în dialog. Cred că a învăţat foarte bine cum să poetizeze şi să jongleze cu personajele şi personalităţile lor, avându-l ca model pe Pessoa. Să ne aducem aminte de autopsihografia acestuia. Delirul personajelor, nu este descris, mot-a-mot, ca în poezia dv. Eu, în calitate de cititor, pot să îmi dau seama dacă e delir sau nu, fără să mi se dea mură în gură informaţia. Ca o concluzie, chiar dacă îi lipseşte prospeţimea tematică, poemul are şi o tărie a lui, care pleacă din sentimentele autoarei, din talentul ei de a poetiza, iar lucrul acesta nu trebuie neglijat. Mi-ar plăcea să văd că textele sunt analizate cu mai multă atenţie, cu mai multă profunzime, dar asta cred că ţine de timpul şi abilităţile fiecăruia.
0
EGDomnule Caragea, nu l-am citit pe Rynolds, dacă spuneți că el are un limbaj percutant și eu nu, el păstrează misterul și eu explic „mots-a mots”, asta e.
Într-o primă parte a comentariului sunt două idei: că nu există prospețime tematică (nici n-am pretins, la cât s-a scris, se scrie și se va mai scrie) și că explic, „mots-a-mots”...Partea a doua vine cu afirmația că „poemul are și o tărie a lui, care pleacă din sentimentele autoarei”.
Ce să zic, decât că orice autor, care se respectă, face o sinteză a ceea ce se scrie despre textele sale și își formulează propriile concluzii.
Eu vă mulțumesc că ați semnalat textul.
Într-o primă parte a comentariului sunt două idei: că nu există prospețime tematică (nici n-am pretins, la cât s-a scris, se scrie și se va mai scrie) și că explic, „mots-a-mots”...Partea a doua vine cu afirmația că „poemul are și o tărie a lui, care pleacă din sentimentele autoarei”.
Ce să zic, decât că orice autor, care se respectă, face o sinteză a ceea ce se scrie despre textele sale și își formulează propriile concluzii.
Eu vă mulțumesc că ați semnalat textul.
0
EPDistincție acordată
În urmă cu vreo 20 de ani, pe vremea când eram reporter, m-am trezit în redacție cu o adolescentă de vreo 16 ani care voia să reclame abuzurile sexuale repetate ale tatălui, în urma cărora rămăsese însărcinată de două ori. Primul copil a murit la naștere, iar tatăl împreună cu soția, adică mama adolescentei, l-au îngropat sub dușumeaua casei. Colegii îmi spuneau că am prins subiectul de presă al anului, dar eram oarecum sceptic, pentru că adolescenta, dintr-un sat uitat de lume, venise în redacție sumar îmbrăcată și în șlapi. De fapt, ea fugise din secția de psihiatrie unde era internată cu schizofrenie. Însă, ce m-a șocat a fost faptul că, discutând cu medicul șef de secție, s-a confirmat tot ce povestise adolescenta. Printr-o întâmplare nefericită, a ajuns la mine o scrisoare pe care tatăl a scris-o fiicei sale, el fiind internat la Socola, în care îi promitea că o va lua de soție după ce va ieși de acolo. Păstrez și acum scrisoarea asta într-un sertar, iar textul de față pur și simplu m-a făcut să vreau să recitesc rândurile alea semianalfabete.
Pentru mine, dincolo de imperfecțiunile pe care unii sau alții, mai mult sau mai puțin critici, le semnalează, contează cel mai mult ca textul să mă facă să simt ceva. Nu mă interesează comparațiile cu alți autori, mai cunoscuți sau mai profunzi. Din punctul meu de vedere, astfel de referințe nu ajută nici autorul (care ar putea considera irelevant termenul de comparație) și nici cititorul care, în loc să facă un efort de a înțelege ce a vrut să spună un text (iar în cazul în care nu înțelege să spună simplu, fără aere docte, că textul nu e pentru el sau nu i-a plăcut), eludează intenția și vocea autorului, alegând să rescrie textul în funcție de cum vrea el să-l perceapă.
Nu pretind că eu am înțeles pe deplin, însă dacă textul de față a declanșat în mine un mecanism care m-a făcut să mă conectez cu ceva din propriile mele trăiri, atunci pentru mine asta e adevărata forță a unei scriiturii, rolul ei: să te facă să spui "fiori prin mine umblă și nu am trebuință..." Să te facă să ieși din carapacea ta și să înțelegi că ai rezonat atât de mult, încât vrei ca și cel care a scris să știe asta.
Cel puțin așa văd eu lucrurile în calitate de cititor. Nimic în plus sau în minus.
Pentru mine, dincolo de imperfecțiunile pe care unii sau alții, mai mult sau mai puțin critici, le semnalează, contează cel mai mult ca textul să mă facă să simt ceva. Nu mă interesează comparațiile cu alți autori, mai cunoscuți sau mai profunzi. Din punctul meu de vedere, astfel de referințe nu ajută nici autorul (care ar putea considera irelevant termenul de comparație) și nici cititorul care, în loc să facă un efort de a înțelege ce a vrut să spună un text (iar în cazul în care nu înțelege să spună simplu, fără aere docte, că textul nu e pentru el sau nu i-a plăcut), eludează intenția și vocea autorului, alegând să rescrie textul în funcție de cum vrea el să-l perceapă.
Nu pretind că eu am înțeles pe deplin, însă dacă textul de față a declanșat în mine un mecanism care m-a făcut să mă conectez cu ceva din propriile mele trăiri, atunci pentru mine asta e adevărata forță a unei scriiturii, rolul ei: să te facă să spui "fiori prin mine umblă și nu am trebuință..." Să te facă să ieși din carapacea ta și să înțelegi că ai rezonat atât de mult, încât vrei ca și cel care a scris să știe asta.
Cel puțin așa văd eu lucrurile în calitate de cititor. Nimic în plus sau în minus.
0
ȘEmilian Pal, referinţele şi comparaţiile sunt esenţiale atunci când se analizează un text. Un cititor obişnuit poate citi o pastişă, sau mai grav, un plagiat, şi poate fi impresionat, iar dacă nu există cititorul cu bagaj mare de lectură sau criticul care să semnaleze acest lucru, este un fenomen îngrijorător. Nu este cazul de faţă, evident, în care să vorbim de aşa ceva. Mai degrabă de asemănări sau deosebiri stilistice şi ideatice pe care cititorii cu experienţă sau criticii le fac pentru a înregimenta un text, pentru a-l alinia unor tendinţe, stiluri, mişcări, curente, influenţe. Calitatea unui text nu se rezumă doar la emoţie, ci şi la autenticitate. Autoarea de faţă este talentată, are vână, asta se poate vedea de la o poştă, în unele pasaje, în unele poeme. Problema semnalată de mine în acest text este caracterul explicit, în care se dă mură un gură concluzia pe care ar trebui să o deduc eu, ca autor (v. delirul), şi tematica abordată. Dacă ar fi scris un poem exact ca Bacovia, aş fi spus că seamănă cu Bacovia, subliiniind asemănările, dar şi deosebirile. Fiind vorba de o scriitură care seamănă cu a altcuiva, dpdv al subiectului abordat, al tematicii, am vorbit despre asemănări şi deosebiri. Astfel de referinţe pot ajuta orice autor, îl pot trimite spre lucrarea de referinţă. Autorul poate verifica singur asemănările şi deosebirile, îşi poate îmbogăţi bagajul de lectură, stilul, poate învăţa lucuri noi. Lectura suplimentară este menită să ajute, nu să limiteze un autor. Şi, ca o chestie, eu măcar am încercat să intru în text, să îl analizez. Alţii, nu e cazul tău, se rezumă la un singur rând în care aruncă 3-4 adjective, fără să dea niciun exemplu din text, fără să arate că au citit acel text. Ori, un site de literatură, un atelier ca acesta, presupune şi o analiză pe text, nu doar nişte aprecieri superficiale. Eşti de acord cu acest aspect?
0
EGÎn opinia mea, primul aspect care trebuie să genereze o poezie, mă refer strict la poezie, este dacă ai ceva de comunicat lectorului, fără să cazi în capcana floricelelor stilistice, limitându-te la asta.
Construcția în sine a textului presupune un bagaj de lectură, talent și exigență.
Uneori construcția poate să nu fie cea mai reușită, dpdv al unui lector sau a mai multora. Comparațiile, dacă sunt făcute cu bune intenții, nu supără.
Pe mine m-a dus într-o zonă a stării de bine faptul că am trezit emoții puternice unui autor pe care îl citesc cu tot respectul, Emilian Valeriu Pal.
În privința domnului Caragea, care a comentat, prin comparații, e de remarcat că textul nu l-a lăsat indiferent. Eu, ca autor, am libertaatea să țin sau nu cont de ceea ce se semnalează.
Construcția în sine a textului presupune un bagaj de lectură, talent și exigență.
Uneori construcția poate să nu fie cea mai reușită, dpdv al unui lector sau a mai multora. Comparațiile, dacă sunt făcute cu bune intenții, nu supără.
Pe mine m-a dus într-o zonă a stării de bine faptul că am trezit emoții puternice unui autor pe care îl citesc cu tot respectul, Emilian Valeriu Pal.
În privința domnului Caragea, care a comentat, prin comparații, e de remarcat că textul nu l-a lăsat indiferent. Eu, ca autor, am libertaatea să țin sau nu cont de ceea ce se semnalează.
0
TN
Hi Enea Gela,
n-am ma vorbit demult, dar cand ma opresc la poezia ra nu regeret.
Tu srii ca poezia are calitatea aceea care o detaseaza de orcealta scriirura(sa zicem) comunica si transmite stari, trairi interioare, profunde sau superfixiale , dar stari...
Tu stii asta, Dina unbla aiure dar cu precizia aia special poetica de rascolire intr-o lume atat de personala ca trebuie sa intram in varful picioarelor ca sa o putem depista.
Bine scris, metaforele sunt parsiv ascunse si ...grele.
Regards,
Tea
n-am ma vorbit demult, dar cand ma opresc la poezia ra nu regeret.
Tu srii ca poezia are calitatea aceea care o detaseaza de orcealta scriirura(sa zicem) comunica si transmite stari, trairi interioare, profunde sau superfixiale , dar stari...
Tu stii asta, Dina unbla aiure dar cu precizia aia special poetica de rascolire intr-o lume atat de personala ca trebuie sa intram in varful picioarelor ca sa o putem depista.
Bine scris, metaforele sunt parsiv ascunse si ...grele.
Regards,
Tea
0
MAIntensitate, profunzime, imagini complexe, stari psihologice complexe, o abordare mai mult decat viscerala. Imi place "inima Dinei hăulește ca o cățea priponită de gard" / "inima Dinei are ochi... are picioare... ține în ea altă inimă”. Tonalitate uniforma intensa. Putin echilibru, ma gandesc, ar fi util pentru ritm si structura generala.
0