Emma Greceanu

Ne-am întâlnit apoi abia după trei săptămâni. Suferisem cumplit în primele două, era ca și cum o înghițise marea sau nu existase decât în mintea mea. Nu știam unde să o caut, nu aveam nici un număr

Atunci am cunoscut-o eu. În acea perioada. Aș încerca să spun banal, dar ceva din mine nu-mi dă voie. Nimic nu e întâmplător. Toamna întunecase orașul florilor, soarele nu ieșise de câteva

În următoarea dimineață Ana s-a trezit cu același sentiment de gol în stomac. I s-a părut ciudat, nu-și amintea să se fi schimbat de haine și mai ales de ce nu era în patul din salon unde dormea cu

- Se-ntâmplă ceva cu tine Ană, de câteva săptămâni parcă înflorești, îi spuse Elena într-una din zile. - Ce să se întâmple, nimic, toate-s cum le știi, poate mă obișnuiesc, mă adaptez cum se

Îi plăceau diminețile Anei. Pe străduța ei, dimineața era liniște, la restaurantul din față se scoteau mesele afară, iar vecinul cel bătrân ieșea să-și plimbe câinele odată cu ea. Abia

Trecuse deja o săptămână de când Ana se mutase împreună cu Andrei în acel oraș despre care nu știa nimic. A descoperit între timp că străzile nu erau atât de întortocheate precum le văzuse la

Sunetul telefonului o făcu pe Ana să sară din pat . În cameră era semiîntuneric, deși se făcuse zi afară. Soarele își întinsese razele pe sub obloanele trase de cu seară iar ele se fragmentaseră

Sprijinită cu coatele de marginea terasei, Ana încerca să-și potolească starea de relaxare și încrederea nefirească în prezentul acelor clipe. Îi era teamă să nu fie din nou vorba doar de

Au ajuns odată cu seara. Ana nu-și amintea ca vreodată în toată viața ei să fi simțit atâta oboseală cât acumulase în cele două zile de mers. Poate și din cauza faptului că, la surmenajul fizic, se

Puse la punct toate detaliile. Cu toate acestea stătea pe marginea patului sprijinindu-și în palme capul, cu senzația că după toate câte au fost, urma să vină un sfârșit. Nu avea la ce să se mai

În ziua în care s-a întâmplat să vină vremea sfârșitului,  mama Anei  o trezi pe aceasta de dimineață chemând-o parcă cu ultimele puteri. Afară nu se luminase bine de ziuă. Ana, deși frântă de

Timpul, care până nu demult nu mai măsura decât zile lipsite de evenimente sau schimbări previzibile ale vremurilor, trecea acum măsurând clipe de viață sau pași către moarte. În noaptea în care

La oncologie saloanele erau pline, iar puținii pacienți care nu erau conectați la perfuziile cu citostatice, își târâiau într-o tăcere apăsătoare trupurile însămânțate de moarte către toalete. În

Traversă piața cu ochii în gol, cu pași repezi, pierdută de realitate așa cum se trezea în fiecare dimineață după un somn chinuit, cu reprize dese în care se trezea și fuma în întuneric. Se învățase

Un soare puternic o întâmpină pe Ana în ziua în care s-a externat din spital. Cu fișa de ieșire în mâna stângă se chinuia să deschidă poarta de fier a Spitalului Militar unde ajunsese datorită

Pe formația către care Ana se îndreaptă cu pași repezi îmbrăcată cu noul halat de culoare roșie specific lansatoarelor, în scurt timp s-au creat două tabere. Se stârnise mare vâlvă, prilej

Privind în urmă, peste ani, Ana nu va putea înțelege ce anume din toată învălmășeala de evenimente ce s-au petrecut atunci, a determinat-o ca într-o clipă să-i simtă pe toți în jur niște

Clipa fatală nu i-a mai permis Anei să realizeze nimic. A apucat doar să aprecieze distanța. Impactul a fost scurt, contactul cu pietrele și cu apa fulgerător. Dar nimic din aceste impresii scurte

Era una din puținele ierni pe care le petreceam la țară. Satul unde se născuse mama era în conștiința noastră atât de departe și atât de diferit față de orașul nostru încât pe lângă faptul că era o

Dimineața o găsi pe Ana ascunzându-se ca un copil ce tocmai făcuse o greșeală, cu plapuma străină trasă până peste ochi. Toată vraja nopții trecuse, iar ea se certa în gând cu sinele ei. De bună

În cameră, în godinul din fontă pe care-l primise în dar de la aceeași doamnă Vlădău, lemnele pocneau împrăștiind mireasmă de tei. O fascinase forma acelei sobe pe care o descoperise în beciul

Roland era fostul ei coleg din școala generală. După mamă român, după tată sas, el a apărut le ei în școală în clasa a patra, detronând-o pe Ana de pe locul de comandant de detașament pe care ea