emilian valeriu pal

Da Ioana, nu exista decit pata. Restul sunt pure inventii, proiectii magnetice pe un invelis de carne.

Personal as fi renuntat la mirosul acelei scoarte de la inceput. Mi se pare putin in plus. In rest, un text construit cu grija, finalul-desi nu e de zimbit- mi-a stirnit un zimbet pentru ca a venit surprinzator de natural, desi din text nu l-am intuit. Placut, in opinia mea.

In opinia mea as fi renuntat la ultimul vers din prima strofa. Cred ca finalul primei strofe ar fi fost mai puternic cu scrisnetul ala care sa contrasteze cu finalul intregului poem. Mi-a placut natureletea si constructia ordonata. Asa ar trebui sa faca cei care dorm impreuna.
Fara gesturi fortate. Doar firesc, ceea ce pentru mine e o lectura placuta.

Io is ca basescu, adica umblu cu jumatati de adevar si minciuna. E un poem construit intelgent-la asta ma refeream cind am zis ca e gindit. Insa metaforizarea ascunde mesajul, iar eu -in ceea ce ma priveste-nu prea sunt adeptul unei poezii criptice.
Mai pe scurt si mai pe limba mea: e bine si-asa, dar imi placeai mai mult la vedere:))

Un poem gindit. Personal nu prea sunt adeptul unor astfel de poeme. Imi place cind mi se scot ochii cu o stare, cind simt venele celui care scrie.

Eu as fi incheiat la muntii si zapezile uluitoare, dar e numai parerea mea.
In rest, bine structurat si inchegat. Nu insist asupra partilor slabe, pentru ca orice e perfectibil. Astfel de texte eu le citesc cu sufletul. Si cred ca asta conteaza cel mai mult.

Cel putin eu nu. Nu cred ca sunt imagini aiurea. In zilele tale, ochii tai vad altfel decit ochii altora. Au o prelungire (unii ii zic obiectiv), care ii ajuta sa intre in lucruri. Deja observ un cliseu la tine care, uneori prinde alteori nu, si anume fotografia in plan inclinat.
Personal, mi se pare excelenta imaginea de la pervaz. Ametitoare.

Mersul pe jos, urbanul, intimplarea, resemnarea, oboseala si multe alte lucruri straine sunt pe gustul meu. Ceea ce nu poti spune in cuvinte, o spui prin obiectiv. Din punctul asta de vedere, iti reusesc multe.
Si eu ma trezesc dimineata cu alerta de mesaj necitit. Din pacate, nu e ceea ce trebuie sau ceea ce vreau. Din cind in cind imi place sa stiu ca mai e cineva in alta parte care deschide ochii si intra pe gura. In opinia mea, o personala reusita.

Acum e rindul meu sa-ti cer poemul asta. :)
Toti am aflat intr-un fel sau altul ca se poate muri de-o mie de ori, nu?
Toti suntem, egali la celalalt capat al armei de vinatoare.
Multumesc.
Placut text.

ca de obicei, organic spre descopunere, numai ca nu mi-e clar ce vrei sa descompui carnea in suflet oori sufletul spre dimineata.
Personal am plecat cu penultimul vers.

Pentru ca e ultima stea pe care o dau spun asa:
din punctul meu de vedere, text foarte bun. Traire, vibratie, rabufnire, sexualitate bine stapinita.
Personal, strofa a treia sustine tot poemul.
Nu sunt critic, nu vreau sa folosesc tot felul de cuvinte pe care nici eu nu le inteleg, pur si simplu poemul acesta are forta. Tisneste. M-a impresionat si te cred. Ti-e bine asa. Unul dintre cele mai bun texte ale tale.

Personal, mi-a placut textul, cu toate imperfectiunile lui, in special versul al treilea.

Am inceput sa ma obisnuiesc cu genul acesta de vizuale, care, la prima vedere par putin nepotrivite. Personal imi place sa vad dansul din text, completat de muzica imaginilor. Separat, fotografiile nu spun prea multe, nici nu lasa loc imaginatiei. de fapt totul e o regie atenta care demonstreaza uneori lipsa de sensuri e mai importanta decit o expresie bine conturata. Nu conteaza modelul ci dansul acesta in asteptare, dansul cu ceea ce lipseste din tine. Per de alta parte apreciez felul in care ochiul transformat in obiectiv completeaza scrierea aproape organica ce te caracterizeaza si ma impac cu gindul ca prin obiectiv lucrurile se vad altfel, inclusiv dansul. Fotografia e complementara cuvintului la tine, il impinge in fata ochilor.
Placut.

Interesanta viziune a lumii tale in lumea altora, prin ochii-obiectiv. O atmosfera putin rece, putin selenara, strunita insa de text. Personal, mi-a placut oglindirea oarba in soare, iar finalul imprima un efect oarecum halucinant unui text care te sileste sa privesti inaltimea cu alti ochi. Nu sunt fotograf, dar remarc inventivitatea fotografiilor doar in aparenta lipsite de sens, din punctul meu de vedere. Eu cred ca deja aveai textul in cap in momentul in care ai pornit la realizarea pozelor. Cam dezolant acest cer, mie insa imi convine acest joc elegant al contrastelor intre lumea reala si cea din ochii tai. In fina, real ireal - sinonimie perfecta. Bine realizat, in opinia mea.

Ultima strofa e in sine un mini poem. Foarte reusit din punctul meu de vedere. Un text mai lucrat, mai ordonat, o asumare de stari transpuse cu simplitate, in sensul bun al cuvintului. Finalul face toti banii. Bun text, parerea mea.

Am sa incep mai intii cu obiectii. Personal, as fi renuntat la citeva versuri care mi se par in plus, cum ar fi alegerea liniei punctate, insa, presupun ca totul are un sens, un efect voluntar de vinil. Apoi as fi preferat o oarecare ordine in curgerea textului, dar poate e numai impresia mea.
In schimb, ma impresioneaza avalansa de imagini, fiecare traita, nimic trucat, frinturi autentice. Inclusiv titlul mi se pare foarte potrivit pentru combinatia asta, un fel de english lady, stind cu un pahar de brandy pe fotoliu, ascultind o piesa care a legat-o cindva de acel wrong man.
Nu mai vorbesc de eleganta cu care imaginea completeaza cuvintele si invers. O traire in delir care-mi aduce aminte putin de virginia woolf ori de o starleta din anii 50, care se hraneste cu amintirea fostelor iubiri.
Autentic si foarte bine realizat, dincolo de nota usoara de patetism pe care ar putea s-o imprime finalul.
Felicitari pentru un text bun, dun punctul meu de vedere.

Placuta atmosfera asta molcoma, un fel de leapsa cu semenii si timpul trecut. Mijlocul poemului mi-a placut indeosebi, giza aia mi se pare de o tandrete enorma, asa cum ii sade bine unei gize de om.

Ceausescu, ostracizat de basescu. :))

Nu-i problemă de Becali, Ue intră vrei nu vrei
Rupi cămeșa de pe tine: la răzbel vitejii mei
Numa după penetrare înțelegi că-i frecție
că vitejii aștia are și probleme de...erecție

Impresionant zbor de inceput de an, de inceput de anotimp.
Sun citeva locuri comune care ar putea deranja, dar ma impac perfect cu ele, pentru ca despre singuratate, zboruri si caderi nu se poate vorbi decit comun. Dincolo de peretii poemului, o atmosfera apasatoare, un inceput de metamorfoza, o noua durere a nasterii din ceva. Nu stii din ce. Un text crisalida, in care germineaza viitoarele sfisieri. Practic prima parte nu te lasa prea multe sa spui, insa te patrunde ca un fel de intepatura nedorita si totusi necesara. De la peretii care te obliga sa-ti stirnesti orice durere in speranta ca vei simti din nou, imi place sa vad aceasta parte ca un fel din introspectie a larvei in cocon.
Semn luminat pentru acest an libelula, primul din prima zi. :)