m-ai crede dacă ți-aș spune că sunt bine?

mă simt ca o tulpină înmugurind în zid simt pulsul vieții amplificat cu tine ca vibrație aici printre bătăile inimii trece metroul și abia asta mă face să simt că trăiesc sunt nemuritoare până în adâncul ființei îmi răstorn rădăcinile de ciment îți compun cântece percutante sparg dărâm construiesc mă înnoiesc evit să te nasc încerc să te compun din urmele albe ale dezastrelor în oasele mele ceva casant îmi subminează zborul scheletele noastre fac dragoste nemurirea noastră face dragoste dragostea noastră face dragoste noi la capătul lucrurilor care fac dragoste icnim eliberați în acest orgasm din care lumea întreagă iese epuizată mi-e dor de o câmpie îmi amintesc bine lucrurile care nu mor. toate au umbre ciudate și seamănă izbitor cu acești copii bolnavi supraviețuitorii avorturilor sunt eroii mei sunt nemuritorii care îmbălsămează lumea decedată a celor adulți mi-e dor de Dumnezeu și de o câmpie îmi despletesc cozile ca o zeiță ce sunt îți dau voie să mă ucizi o dată de două ori de o mie de ori apoi îți povestesc cum a fost tu înnebunești acum vezi bine câmpia aceea înnebunești așa cum ești în pielea goală cu mine ca o iederă devorându-te