emilian valeriu pal

Mulțumesc frumos de rezonanță.

Să aberezi cât vrei. În momentul ăsta am pus punct activității mele aici. Te-am rugat să nu revii dar, fix ca sectanții (vezi că e comparație nu atac la persoană sau înjurătură cum te plângi tu de obicei și dai fuguța cu jalba în proțap), te ții de capul omului încercând să ți impui punctul de vedere. Părerea mea despre tine ca autor și membru al siteului nu ai cum să o schimbi.
La multe împliniri domnule editor Caragea!

Iar te duci cu jalba în proțap la Radu Herinean cerând pedepsirea mea sau a altuia?
Că voalat asta insinuezi. Te-am rugat să nu intervii, pentru că tocmai am recitit comentariile la textul ăla, iar tu cu Vișan vă gratulați și vă susțineați pozițiile de parcă era pornhub.
Crezi că mă interesează dacă sunt sancționat?
Te-am rugat să nu mai intervii. Stai liniștit, plec eu singur, pentru că în momentul de față prezența mea e incompatibilă cu unul care a ponegrit ani in șir siteul ăsta și membrii lui, dar se gudură după nivel.
Și spre deosebire de tine, eu nu mă voi retrage definitiv de fiecare dată când mi se scade nivelul ca să par victimă inocenta. O să revin când vei fi din nou acolo unde ți-e locul. Adică la -20.
Și-ti garantez că nici atunci nu voi suporta impostura literară, ipocrizia și megalomania.
Vă salut, rupându-mi stiloul!

Îți voi răspunde aici și pentru interventia de sub textul Enei Gela, cea adresată mie
Comentariul de mai sus e fix ca faza cu premierul Australiei care l-a porcăit pe Trump in toate felurile posibile, iar după aflarea rezultatelor, și-a șters toate postările.
Îți readuc aminte că țipai din tot bojocii pe aici că sunt nazist și cereai ștergerea textului meu, deși cei mai mulți cititori îți spuneau că greșești.
Acum, brusc ești cititorul experimentat care vrea să arate tuturor fișa lui de lecturi.
Problema cea mai mare la tine e lipsa de credibilitate și nevoia patologică de a te impune undeva. Lipsa crasă de consecvență, inconsistența și pedanteria intervențiilor tale fac, din punctul meu de vedere, ca orice ai spune tu despre orice, să fie nu 0, ci nul absolut.
Spre deosebire de alții, măcar ca cititor.si membru al acestui site nu s-a schimbat nimic în privința ta. Am incercat să mă abțin, crezând că vei avea măcar bunul simț să ții cont de dorința de a nu a avea o polemică cu tine. Dar ăsta e modul tău de operare: provoci apoi te plângi că lumea sare la beregată știind antecedentele tale, mai ales că nu a fost absolut niciun editor pe site in toți anii ăștia care să nu fi avut probleme cu tine. Acestea fiind spuse, sper că e ultima oară când mai pierd timpul cu tine. Și sper să ai bunul simț să nu mai intervii sub textul ăsta, nici sub alte texte.
Nu doresc să intru în polemică cu tine, nu mă interesează ce ai de spus. Ai fost și vei rămâne o nulitate pentru mine și nimeni nu va schimba vreodată această părere.
N-oi fi eu mare scriitor și cititor experimentat, dar atât cât mă duce capul, măcar pot să aleg, sunt obligat să aleg ignoranța sfântă și absolută în ceea ce te privește ca cititor, autor și membru al acestui site.

În urmă cu vreo 20 de ani, pe vremea când eram reporter, m-am trezit în redacție cu o adolescentă de vreo 16 ani care voia să reclame abuzurile sexuale repetate ale tatălui, în urma cărora rămăsese însărcinată de două ori. Primul copil a murit la naștere, iar tatăl împreună cu soția, adică mama adolescentei, l-au îngropat sub dușumeaua casei. Colegii îmi spuneau că am prins subiectul de presă al anului, dar eram oarecum sceptic, pentru că adolescenta, dintr-un sat uitat de lume, venise în redacție sumar îmbrăcată și în șlapi. De fapt, ea fugise din secția de psihiatrie unde era internată cu schizofrenie. Însă, ce m-a șocat a fost faptul că, discutând cu medicul șef de secție, s-a confirmat tot ce povestise adolescenta. Printr-o întâmplare nefericită, a ajuns la mine o scrisoare pe care tatăl a scris-o fiicei sale, el fiind internat la Socola, în care îi promitea că o va lua de soție după ce va ieși de acolo. Păstrez și acum scrisoarea asta într-un sertar, iar textul de față pur și simplu m-a făcut să vreau să recitesc rândurile alea semianalfabete.
Pentru mine, dincolo de imperfecțiunile pe care unii sau alții, mai mult sau mai puțin critici, le semnalează, contează cel mai mult ca textul să mă facă să simt ceva. Nu mă interesează comparațiile cu alți autori, mai cunoscuți sau mai profunzi. Din punctul meu de vedere, astfel de referințe nu ajută nici autorul (care ar putea considera irelevant termenul de comparație) și nici cititorul care, în loc să facă un efort de a înțelege ce a vrut să spună un text (iar în cazul în care nu înțelege să spună simplu, fără aere docte, că textul nu e pentru el sau nu i-a plăcut), eludează intenția și vocea autorului, alegând să rescrie textul în funcție de cum vrea el să-l perceapă.
Nu pretind că eu am înțeles pe deplin, însă dacă textul de față a declanșat în mine un mecanism care m-a făcut să mă conectez cu ceva din propriile mele trăiri, atunci pentru mine asta e adevărata forță a unei scriiturii, rolul ei: să te facă să spui "fiori prin mine umblă și nu am trebuință..." Să te facă să ieși din carapacea ta și să înțelegi că ai rezonat atât de mult, încât vrei ca și cel care a scris să știe asta.
Cel puțin așa văd eu lucrurile în calitate de cititor. Nimic în plus sau în minus.

Mulțumesc de rătăcire (voluntară sau nu) pe aici.

Cu scuze pentru întârziere, mulțumesc pentru semnul generos. Dar mai ales pentru lectură.

În primul rând, cred că poezia avea o datorie față de tine și, prin apariția acestui volum, cred că datoria a fost plătită. Personal, dacă cineva ar fi meritat să debuteze acum, in peisajul literar actual, cred că tu ai fi fost cel mai îndreptățit.
În al doilea rând, îți spun sincer că m-am temut de coperta patru mai ceva ca de dracu.
Nu știu cât am reușit să echilibrez balanța între responsabilitatea întâmpinării unui debut (care cred eu va fi unul care contează) și o discuție cu un prieten vechi despre poezie (deși ne-am întâlnit mai mult pe aici sau alte siteuri literare).
Nu pot decât să-ți spun bine-ai venit în jungla celor publicați pe hârtie și sunt sigur că vei rămâne același autor (unul din puținii de pe aici) care are ceva de spus și cu care am rezonat, uneori invidios că nu am spus eu în felul în care le spui tu

Articolul ăsta e pe prima pagina doar pentru că e semnat Iulia Elize. Altfel nu ar fi trecut de pagina autor, pentru că poezie.ro nu am văzut să fie partener media pe afiș, așa cum e regula.
In rest aceleași văicăreli ca de fiecare dată când cineva vă perturbă chackra pohetică.
Ca de obicei, Stănică se dă cum bate vântul, iar Iulia Elize țipă in gura mare că e atacată așa cum țipa pe vremuri că i se fură textele din calculator și a ajuns să aibă -10, în loc să pună serios mâna și pe alte cărți în afară de ale ei.
Ceea ce nu a înțeles ea e faptul că nu o atacă nimeni pentru activitatea ei publicistică cu pentru ridicolul în care cade când se încăpățânează să masacreze limba română si ține să-l depășească pe Ancuța ca nivel de infatuare.

AI spune că ai intrat de greșeală pe poezie.ro dacă n-ai înțeles ce reprezintă și tu de fapt căutai un site indicat de maestrul Caragea.

Mulțumesc pentru lectură și generozitate. Reacțiile voastre sunt mai emoționante ca textul, cel puțin pentru mine.

In engleză poate sensul se face, dar în limba română sensul nu se face. Fie are sens, fie nu are.
Și mai ai o mică greșeală: "aceiași ochi".

Latră pe sub alte subsoluri de unitate.

Din punctul meu de vedere, o muzicalitate cu care am rezonat, firească, molcomă, așezată cumva parcă cu mâna între soare și ochiurile deșirate.
Îmi pare că toate imaginile sunt așa cum trebuie să fie, fără metafore și contorsiuni lingvistice care îți strapezesc dinții sau căutări exacerbate. Un text care mi-a atras atenția tocmai pentru starea de bine, starea de melancolie destinsă pe care mi-a dat-o.

Mulțumesc de atenționare, am corectat.
Nu am de ce să mă supăr că ai scris prea mult. Atâta timp că textul meu a provocat o astfel de reacție, dincolo de imperfecțiuni și încadrări, atunci ceea ce am vrut să spun și-a atins scopul.

Bine că textul e al meu. Tu poți conjuga verbul „a apărea” la conjunctivul prezent cum vrei.
Dar ca să nu stârnești confuzii precizează că e opinia ta.
Iar când folosesc dumnezeu fără majusculă mă refer la un dumnezeu generic.
Avea dreptate George.

Nu știu de, pentru mine textul ăsta are un tragism îmblânzit de o resemnare nu în sensul de acceptare ci de continuum. Am găsit aici un firesc al zicerii dezarmant și dezarmat de briz brizurile metaforice pe care le naște uneori durerea distanței, care îmi confirmă că orice creștere moștenește un urlet.
Unde se duce frumusețea când se duce? Acolo unde elefanții își dau ultima suflare. Sau acolo unde se duc iepurii din joben când nu mai are nimeni nevoie de ei.

Da, un text despre care nu poți decât să taci, pentru că orice justificare ar putea să pară impietate.

Încearcă pe google

Din punctul meu de vedere, un text la rupere, o poezie cu toate poeziile la ea. Te descărnează și te vinde americanilor, rușilor, franțujilor și celor care mai vor să se vindece de minuni. Și ritmul ăsta susținut până la final, e atât de al nimănui, că poate fi refren pe buzele tuturor traficanților de realitate.