emilian valeriu pal

In opinia mea un text puternic si sigur. Sunt citeva mici stingacii, dar nu sunt eu in materie sa vorbesc despre asta, pentru ca la capitolul stingacii sunt profesor. Personal, as fi terminat textul cu risul acela liber sau as fi desenat un metrou gol. Nu in gol. E totuna.

In primul rind vreau sa salut efortul celor doi autori si conceptul acestui gen pe care, personal, nu cred ca l-am mai vazut pe poezie.ro. Nu e unul nou, imi aduce aminte de jam-session-urile poetice la moda pe aici in alte vremuri, insa mai putin lipsite de complexitate.
Strict la postarea de fata. Am scris si eu, uneori, texte cu valente de proza. E foarte greu in mediul online sa gasesti un echilibru intre dialog si descriptiv in asa fel incit sa tii cititorul aproape.
Primul text mizeaza pe dialog si tocmai din cauza asta cred eu ca personajele nu sunt suficient de bine conturate incit sa aiba credibilitate.
Al doilea text imi pare mult mai credibil, printr-un descriptiv bine conturat, care pune accent pe gesturile fiecarui personaj. Din pacate, sau din fericire, subiectul nu e unul special asa cum m-as fi asteptat. E unul destul de banal, iar trairile sunt comune.
Daca as vorbi de momente cheie, in primul text mi s-a parut extrem de veridica relatarea cu impuscatului Anului Vechi. In al doilea text imaginea privitului in oala de ciorba ca intr-o oglinda e una inedita. Dincolo de asta, recitind ambele texte, dupa ce am citit si sinopsisul, apreciez si mai mult efortul celor doi autori.

Exista putina magie si in acest text jucaus, chiar daca, in opinia mea tandretea finalului contrasteaza putin cu prea cotidianul de inceput.

Las un semn mic pentru un text pe care il gasesc suprinzator, in senzul pozitiv. Am observat, in majoritatea textelor tale, ca mizezi foarte mult pe elemente traditionale si ritm specific, lucru care nu intotdeauna apropie cititorul de text. Cu toate acestea cind iti iese, ca aici, iar cititorul reuseste sa parcurga textul, are surpriza sa constate ca a meritat.

De acord cu Florentina in ceea ce priveste modificarea din final. Din punctul meu de vedere, un absurd dulce amarui textul asta. Si faptul ca prin frazele astea scurte si putine ai reusit sa creezi un personaj bine pregatit pentru o lupta in care nimeni nu cistiga. Placut.

Personal, consider ca titul e putin cam frivol pentru concentrarea din text. Surprinzator finalul(desi l-am mai intilnit, cred, in textele tale). Si e suprinzator ca, in opinia mea, desi pui tot mai mult accentul pe tehnica, reusesti sa transmiti cit se poate de lucid.

Unoeri e foarte greu sa spui ceva cind iti vine sa taci. Si totusi, ciobanul ala cred ca a spus totul.

Te simt putin mai diluat si mai static aici, fata de scrierea ta obisnuita. Ca o convalescenta. Imaginile de final echilibreaza, insa, inceputul prin tensiune. Sau poate ca diluarea pe care o resimt e doar o forma de maturizare a perceptiei.

Textul de fata cred ca e mai concis pentru ca marcheaza finalul unei stari pe care am inceput-o cu Viata de dincolo de Fortral. Ironia la adresa Divinitatii o folosesc mai mult ca pe o forma de autorionie. Multumesc de lectura si popas.
Si Vasile Munteanu, pentru prezenta.

Ai foarte mare dreptate in ceea ce priveste aspectele semnalate. Abundenta comparatiilor este data de frica mea de a nu lasa nimic de spus, de frica mea ca nu am fost suficient de puternic in ceea ce am spus. Si din punctul asta de vedere nu cred ca ma voi putea controla vreodata. Multumesc de lectura si semn.

Intr-adevar, pentru mine textul asta e mult mai limpede ca de obicei. E un fel de sindrom Lazar. Multumesc de empatie.

Are ceva limpede, tandru si bolnavicios(in sensul bun al cuvintului) acest text. In opinia mea, as fi facut doua mici corectii:
as fi eliminat acele "12 ore" sau le-as fi inlocuit cu un echivalent mai difuz, pentru ca fixeaza textul inca de la inceput si nu permite finalului sa se dezvolte. Iar la final as elimina acel "este" dinaintea linguritei, pentru a o pastra legata de ascultarea precum ariciul. Una peste alta, fragilitatea din text imi pare o pendulare intre medicina exacta a unui diagnostic clar si o vindecare empirica doar de batrini stiuta. Pentru mine respiratia galetii si putul cu ceai englezesc sunt suficiente pentru o trezire intre doua universuri.

Cind spun ca nu e cel mai bun sau e cel mai bun text, eu folosesc "textul" ca forma de a spune ceva si nu ca o forma de a scrie. Deci nicidecum ca o caracterizare.

Din punctul meu de vedere as fi renuntat la inceput pentru ca mi se pare un fel de invirtit in cerc. Iar nota de final e putin riscanta prin frivolitate. As mai semnala citeva rime(cortul/locul, om/pom/atom, plus alte doua rime imperfecte) despre care nu stiu daca sunt involuntare, dar care dau un plus de muzicalitate.

Poate ca nu e cel mai bun text al tau, dar tot ce pot sa spun ca e textul cu care am rezonat cel mai mult pina acum. Imi este mult prea cunoscuta luciditatea aceasta si magia ultimului fum. Ceva s-a schimbat, e un stil mult mai direct, mai personal, poate e vorba de curajul de a te intoarce in tine sa termini toate lucrurile lasate neincepute. Cu toate acestea muzicalitatea pe care am apreciat-o intotdeauna s-a pastrat.

Viata ca o fobie nu am vrut sa fie revolta ci e o simpla stare de fapt. Multumesc de trecere.

Remarc o schimbare la nivelul constructiei si retoricii. Mi se pare un ton mult mai lucid si mai confesiv. Nu stiu sa comentez dar stiu ca de regula unele texte nu se pot comenta din punct de vedere literar. Personal, prefer poezia sociala, umana, poezia care imi spune ceva despre cineva, chiar daca nu pot sa-i intorc din drum pe toti cei dragi. E un moment cardinal de sinceritate pe care il apreciez ca atare. Tocami de aceea am vrut sa las un mic semn, o replica dintr-un alt rol al unei alte mori de vint.

Sincer sa fiu, acolo nu este deloc vorba de ironie la adresa Sfintei Treimi. Cel putin nu asta am intentionat. Acolo am vrut sa fie trei mentalitati diferite. Despre usa, intra-adevar, se poate scrie in miliarde de feluri, pentru ca fiecare are usa lui. Din nou, daca e sa fiu sincer, in ceea ce scriu nu ma bazez pe tehnica, inovatie sau altceva. Doar pe empatie.
Multumesc pentru apreciere si aplecare.
Pentru acelasi lucru ii multumesc si lui Vasile Munteanu.

Din punctul meu de vedere un text sigur, cu un final sisific. Prea multe de spus nu am, pentru ca in opinia mea nu e nimic in plus si nimic in minus. Totul emana o caldura animala irosita(in sensul pozitiv al cuvintului) si cred ca asta porneste de la acea respiratie mai grea decit aerul. Singurul lucru pe care l-as reprosa(un repros minor, care nu neaga efectul) este versul 3 din prima strofa, care mi se pare cam prea anatomic. Dar, in corelatie cu titlul, cred ca se salveaza. Un plus pentru luciditatea care a tesut intreg textul.

Imi cer scuze, cred ca in timp ce am raspuns celor lati doi comentatori era aprobat comentariul tau. Multumesc de lectura. Personal nu consider poezie acest text, ca de altfel, multe din ceea ce scriu. Mai mult un jurnal. Si cred ca asta e nota in care trebuie citit.