poveste scrisă pe o zăpadă fără minuni

Remarc o schimbare la nivelul constructiei si retoricii. Mi se pare un ton mult mai lucid si mai confesiv. Nu stiu sa comentez dar stiu ca de regula unele texte nu se pot comenta din punct de vedere literar. Personal, prefer poezia sociala, umana, poezia care imi spune ceva despre cineva, chiar daca nu pot sa-i intorc din drum pe toti cei dragi. E un moment cardinal de sinceritate pe care il apreciez ca atare. Tocami de aceea am vrut sa las un mic semn, o replica dintr-un alt rol al unei alte mori de vint.

Somnul se surpă la jumătatea nopții și te trezești cu visul încă aburind pe frunte și cu realitatea suspendată undeva în întuneric, constați că au murit cuvintele în gânduri somnolente și te apuci de scris pentru a le îngropa în pagini.
Când iubești, sentimentele se întind până la extrem și uneori se rup, de aceea e bine ca salvarea să aștepte la ușă, aerul dintre trupuri dispare, înlocuit cu erotic irespirabil; când ești invadat de apele tumultoase ale iubirii, îți cauți insula creată de singurătate, te întorci în tine, conversând cu non-iubirea.
Felicitări!

mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

și pentru.

domnule Munteanu am dat peste pomul d-voastră aseară. l-am citit de câteva ori de atunci și are același impact emoțional pentru că dincolo de cuvinte pe care le-ați ticluit foarte bine nu este doar trăire autentică, ci și suferința care reușește să ajungă la cititor inducându-i o stare care nu poate fi descrisă în cuvinte. acum înțeleg mai bine ce înseamnă un poem care transmite. nu este de ajuns doar să creezi imagini frumoase, ci și să transmiți dincolo de ele sentimentul care le macină.
poemul în întregime este o confesiune lipsită de patetism ca o ușurare, ca o acceptare a cele întîmplate cândva. partea mediană îmi pare cea mai concentrată, cea mai plină de sensuri. m-a impresionat profund și am vrut să las un semn de apreciere. sper să nu fi deranjat intervenția mea.

„perfecțiunea fulgilor te convinge că ești singurul vinovat
dacă și în tine lumina ar fi la fel de puternică
pe toți cei dragi i-ai întoarce din drum”- versurile acestea lasă un copleșitor sentiment de vină pe care îl poate simți oricine a pierdut pe cineva drag.

ca o consolare aș spune că și noi suntem minunile din viața cuiva...

nici "înainte", nici "după"; pur și simplu acestea sunt promisiuni mincinoase ale neuitării.


mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

am mâncat o literă și în loc de poemul mi-a ieșit poemul.îmi cer scuze!
metaforic vorbind cred că se potrivește...este un pom al trăirilor.

cred că dacă vom învăța să prețuim clipa nu ne vom mai împiedica de înainte și după. eu mulțumesc pentru îmbogățire!