emilian valeriu pal

E greu sa tii in echilibru discursul matur, liric, și imaginatia naiva, dar in ultima vreme iti iese de minune. Și mai fain e cind citesc o astfel de poveste pe muzica bluegrass :). Cam asta e senzatia: ca-ti inunda toate simturile.

Un text consistent, o simbioza jucausa intre sacru si laic. E un discurs, din punctul meu de vedere, bine bine strunit, care nu-si propune nici reinterpretarea vreunui miracol, nici darimarea divintatii.

Unul din cele mai naturale si mai bune texte pe care, personal, le-am citit in ultima vreme.

Clar, natural, bine strunit, buna intrarea in sine si apucatul de par. Un exercitiu de sinceritate lucid si despovarat de metafore, cum ar spune unii, pina la os.

Laurentiu, multumesc de inerpretarea onesta.

In opinia mea, un text bun, bine condus, dar parca prea cuminte. Si as mai elimina din conjunctii, in special "si"-urile.

Partea de final mi se pare putin previzibila, dar, din nou, un text pe placul meu.

Nu stiu dacă Arghezi ar publica textul acesta, dar mie imi place stilul degajat, aparent fara nicio cauza, urmuzian daca exista cuvintul asta. Oricum se apropie putintel de Pilnia si Stamate :)
Ps. Buna scriitura, in mai toate textele din pagina ta, desi in cele postate recent-ma refer la cel pentru Adrian Nairda+ si cel cu Mircea Cartarescu ma deranjeaza putin repetiile excesive.

Din punctul meu de vedere, un text bunicel, coerent, lucid. Sunt citeva lucruri la care eu as renunta, pentru ca imi par cam in plus. Eu asa as fi vazut textul:



ce ar mai face stăpânii
dacă am fi în stare să populăm un număr infinit de planete
cu resurse nelimitate
și ce am face noi
i-am lăsa pe cei care vor
să-și cultive loboda fără tractoare
să piardă timpul în zadar în taverne
să nu construiască fabrici și mașinării
să-și cultive moartea speciei pe propriul corp
am putea ierta pe cei care nu cred în noi
sau în ce credem noi

te urci într-o navă cosmică în formă de parameci
și adormi visând cum mergi desculț pe iarbă
după ploaie cu mama de mână
și te trezești la ani lumină depărtare
pe o altă planetă
doar tu și încă o sută de oameni
privești cum nava pleacă în depărtare
o mână holografică flutură în semn de adio
îți faci colibe, pescuiești, beai cafea cu zahăr din trestie
și tot ce avea importanță acolo
nu mai are aici
ești tu cu o sută de oameni
cutiile cu penicilină și rom
un cuțit, chibrituri și semințe
corpul proaspăt parcă îți miroase încă a pământ
ca-n ziua a șasea când era pe sfârșite

Un text pe gustul meu, de o ghidusie amara. Cind nu te lasi furat de joaca asta(care in alte texte duce la o supraaglomerare de simboluri si neologisme), iese un text din punctul meu de vedere curat, care ma face sa rezonez. Aici e o vioara bine acordata, chiar daca intervin si eu, a treia silueta sa spun ca m-a prins, din nou, rima asta schioapa.

Un text limpede, natural, fara zorzoane inutile si fara zbateri lamentabile.

Un text scenariu asemanator cu Awake, în care Dorothy simte totul dar nu poate comunica. Cel putin asta e senzatia mea. Spre deosebire de alte texte cu Dororthy, aici luciditatea a luat locul liricului, iar absurdul e doar o alta forma de normalitate.

Foarte puternic, iar cine intelege starea asta, cind citeste textul e ca si cum ar intra cu masina in zid. Iar sfisietoare aici e luciditatea.

Chiar daca cu intirziere, va multumesc pentru semne si aprecieri.

Fiecare ajunge cum poate :)

Va multumesc frumos de lectura, interpretare si semne.

Multumesc...

Din punctul meu de vedere: Gifpoem a fost tare. Apoi cel cu unchiul Bill. Imi pare bine ca nu cunosc autorii.

Din punctul meu de vedere un text puternic, altfel decit smiorcaila zilnică numita de unii poezie. Desi îmi pare putin lipsit de coerenta (mai ales in partea de inceput) textul e revolta pura. Unii ar spune ca e teribilist sau vulgar dar ma întreb ce revolta e cuminte ca o rugăciune.
Ps. Poate ar fi bine sa pui avertimentul de explicit, sa nu se supere drept-credincioșii :)

Stiu ca pare o greseala dar prefer sa-mi grupez textele pe cicluri ca sa pot reda universul distorsionat din capul meu. Multumesc de lectură.