Emil Iliescu

Victor, este prima dată când poposesc timid pe pagina ta. Textele tale, unele foarte directe și îndeajuns de coerente, care să ne dea de gândit nouă, celor din jur, m-au ținut în priză intelectuală și literară, mereu! Textul tău de acum este un strigăt în pustie, și eu sunt sigur că tu știi asta! Nimeni, nimeni din cei care au posibilitatea de a vedea zorii fiecărei dimineți în alte culori, decât în cele în care le văd cei mai mulți dintre români, nimeni din cei pe care eu îi așez cu vladimireasca durere a pandurului Tudor, în tagma jefuitorilor, nimeni dintre ei nu își va pune vreodată întrebarea dacă noi, românii, mai gândim sau am devenit niște biete bancomate, golite de bani, văduvite de pinurile existenței noastre, aflate în pragul falimentului existențial! Chipurile copiilor lipsiți de bucuria copilăriei, durerea părinților neputincioși în fața întrebărilor și nevoilor acestor copii, imposibil de transformat în realitate cu buzunarele goale, nu va interesa niciodată pe nimeni. Să-i ajutăm pe copii noștri măcar să învețe, să încerce printr-un efort sublim să devină oamenii de mâine care să poată oferi copiilor lor, totul...sau aproape totul...
Cu prietenie, Emil Iliescu

Doruleț, tu când mai dormi? Fiindcă văd că ești atât de activ în comentarii și aproape de sufletul celor care-și aștern visele aici!
Proza mea este o întâmplare tristă, dar până la urmă și tristețea își are latura ei luminoasă. Vei vedea!
Povestea ta așa și trebuie să fie, fericită și pură, așa cum este și adolescența ta!
Cu drag, prietenul tău, Emil

Emilian textul tău plânge existențial prin toate consoanele și vocalele lui! Poate acolo, sus, cei plecați îl aud, ca pe o rugăciune la Vecernie. Timpul prezent, al eroului tău, al celui care încearcă să aducă înapoi amintirile, și cel trecut, al bunicului, se întretaie dureros, prin fâșii de timp și de gând, tainice. Poetul din tine nu poate să tacă, sub raționamentul dur al oricărui prozator, și atunci, compui: \"ochii i se afundaseră în orbite orbitele în craniu de parcă ai fi coborît în pămînt două sicrie\", \"maică-mea îmi caută tovărășia ca o lupoiacă ce-și linge puii. se agață de vocea mea ca de o cădelniță\", \"fierul se îndoaie mai greu decît omul, dacă îi iei dumnezeul și femeia omul nu e bun decît pentru foc spunea\".
Îmi pare rău că nu am posibilitatea de a lumina cerul prozei tale cu un luceafăr, dar, sper, ca alții să atingă cu mâna lor stelele și să-ți dăruiască una. O meriți pe deplin!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Maria, dacă poți simți în sufletul tău adevărul sintagmei mele ultime, \"acasă este acolo, unde inima ta se umple de fericirea clipei prezente\", nu ai de să te temi de clipa viitoare! Uneori, descoperi omenia și adevăratul sens al vieții lângă oameni pe care nu i-ai cunoscut niciodată! Așadar, nu trebuie să-ți faci griji, acasă va fi întotdeauna acolo unde sufletul tău va fi împăcat cu tine însăți!
Cu prietenie pentru faptul că ești mereu alături de gândurile mele!
Emil Iliescu

Marius, din păcate asta este viața care ne înconjoară, și în ea au loc, în mod nefericit, și \"exemplare\" ca Gelu și Florin. Mă bucură faptul că ai citit cu sufletul acest text și remarc comentariul tău pertinent ca pe un semn de solidaritate cu unele momente de viață pe muchie de cuțit ale semenilor noștri. Eu, de obicei, sunt adeptul finalurilor dureroase, tragice, dar în cazul lui nea Spirache, am simțit că merită să se bucure de clipele, atâtea câte i-au mai rămas, într-o familie fericită, compusă din străini, dar unită prin compasiune.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Gabriela, din fericire, Bunul Dumnezeu mi-a dăruit copii cuminți și buni! Și o nepoată, deși aflată departe, în Mediterana Ciprului, care ține la mine și mă respectă. Dar cunosc, din lumea care mă înconjoară, cea a bătrânilor singuri și părăsiți, cazuri care uneori te revoltă prin tragismul lor! Pentru durerea lor am încercat să aștern pe hârtie niște gânduri despre viață!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Diana, nea Spirache, știindu-se la adăpostul câștigului neașteptat și fabulos de la loterie, a încercat în ceasul al doisprezecelea să se convingă, dacă nu cumva odată cu trecerea anilor matriarhatul din familiile fiilor săi nu se transformase în patriarhatul așteptat de el. Nu le-a anticipat reacția, fiindcă a crezut că bătrânețea și neputința lui vor fi atuuri suficiente pentru ca băieții să-l accepte în casa și în sufletele lor. Atunci când ești bătrân și singur încerci să cumperi, pe oricât de mulți bani, afecțiunea oricui, crede-mă! De obicei, bătrânii singuri și părăsiți se mulțumesc și cu afecțiunea unui câine sau a unei pisici, doar să știe că au cui să le destăinuie o durere sau o supărare! Nu uita, când vorbim de nepoți, ei sunt întotdeauna copia în oglindă a bunicilor lor, oricât de grobieni și nemiloși ar fi părinții lor. Și nea Spirache și Leonora, soția lui, fuseseră, cum ai văzut, părinți care acceptaseră toate sacrificiile pentru copii lor, deci aveau acel dram de milă, care pe noi, oamenii, ne deosebește de animale. Milă pe care au resimțit-o de la nepoții lor. Mulțumesc pentru atenta citire și aprecierile de substanță.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Un text echilibrat, cu pasaje bine conturate în planul epic. Personajele au împrumutat distincția acelor vremi, planurile interioare, vestimentația, totul conduce spre o rememorare perfectă a epocii Inchiziției. Ereticul, un doctor al zilelor noastre, supus și el legilor nescrise ale vieții, sfârșește demn, cu acea lumină în ochi a celui care și-a apărat cu argumente solide poziția până în ultima clipă.
Cu prietenie, Emil Iliescu

D-le Adrian, proza mea este o încercare de a demitiza tipul arhicunoscut al eroului spartan. Milthiades, cum tot atât de bine există, în paralel, și scrierea Miltiades chiar și astăzi(ginerele meu, grec, purtând chiar acest nume cu \"th\" și nu doar cu \"t\" )nu este ancorat la mine într-o perioadă bine stabilită istoric, referindu-ne la anul și locul unei bătălii anume. Pentru mine, Milthiades este un soldat, înainte să fie general, un simplu om care vrea să fie liber din punct de vedere al destinului său. Să iubească, să fie iubit, să-și clădească o casă printre aripile de neatins ale vulturilor. De aceea a preferat sclavia, morții eroice.
Drahma de argint era o monedă, care circula în Grecia antică având pe ea gravat sigiliul regelui sau cetății emitente. Eu nu m-am referit la o perioadă bine determinată. Nu reiese de nicăieri faptul că Milthiades avea drahma de la fostul său stăpân persan. Trecuse până să ajungă în Sparta prin multe alte cetăți, unde putea să schimbe puținii bani cu care-l eliberase stăpânul de pe plantația de curmali într-o drahmă de argint.
Pâinea și vinul cumpărate erau simple tentative de a reintra în atmosfera proprie cetății sale, de a se simți om printre oamenii simpli, într-o tavernă simplă, nu în palatul regelui.
Numele părinților lui sunt nume pur grecești, deci nu mi-am pus niciodată problema că nu aparțin arealului respectiv sau perioadei cronologice( mi se pare că în greacă \"e\" se citește \"i\" în anumite cuvinte, ca și grupul vocalic \"ei\"). Decebal nu este un nume doar specific arealului daco-getic și în lumea modernă se mai poartă acest nume.
Eirene înseamnă \"pace\" într-adevăr. Ce altceva îi oferă Eirene prin parabola pe care i-o prezintă decât alternativa unei păci lăuntrice într-un dincolo, unde va fi recunoscut ca identitate nealterată, față de realitatea imediată, a cetății, unde fusese umilit și înjosit?
Mă bucură trecerea d-voastră prin textul meu și acribia cu care v-ați aplecat pe el, posedând și armele unui istoric redutabil. Astfel de comentarii nu fac decât să ajute la limpezirea unor aspecte, pe care poate eu nu le stăpânesc îndeajuns. Vă rog, totuși, să luați textul meu ca pe o simplă încercare literară. De aspecte pur istorice și de onomasiologia altor timpi și spații se pot ocupa cei care și-au făcut o pasiune din asta în viață.
Mulțumesc încă o dată pentru intervenția d-voastră pertinentă!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Ramona,sunt persoane, de care mă leagă amintiri de o viață, care au avut parte de astfel de tratamente din partea copiilor lor! Unele dintre ele și-au găsit clipa de liniște și fericire, ca \"nea Spirache\", altele au agonizat ultima parte a vieții lor, bătrânețea, care, paradoxal, prin seninătatea și înțelepciunea ei, ar trebui să fie cel mai echilibrat segment din viața unui om.
Mulțumesc pentru trecerea ta.
Cu prietenie, Emil Iliescu

D-le Teodor,prietenia d-voastră și faptul că simțiți lumea așa cum o simt și eu, cum a simțit-o și eroul meu, acolo, lângă zidurile fumurii ale Spartei, mă îndreptățesc să cred că afinitățile elective dintre noi doi sunt deja o realitate consfințită pe deplin.
Cu aceeași prietenie, Emil Iliescu

Un ultim gând, derulat între efectul letal al serului inoculat și o rememorare a ceea ce a fost cândva o viață, o personalitate. Un text echilibrat, de o tristețe existențială, pe care nu ți-o poate conferi decât trecerea dureroasă prin tunelul spre dincolo...
Cu prietenie, Emil Iliescu

A se citi \"retina cititorului\"...
Cu scuzele de rigoare, dar la cei bătrâni se mai iartă, nu?
Cu drag, Emil

Acest octombrie, care ne aromește sufletul prin bogăția sa de culori pure, alb și galben, lasă să treacă prin simțurile noastre, un parfum intens(splendid aleasă, Doruleț, imaginea \"pipărate\", pentru a indica parfumul tare, dar în același timp cald, al crizantemei tale!) și un gust așteptat, cel al fructelor adormite pe brațele toamnei.
Un poem care rămâne pe retina cititorul, așa cum rămân amintirile toamnei în ramurile gândului, în lungile nopți de iarnă.
Cu prietenie, Emil

Andrei, mă bucur că omul din tine, legat încă prin fire nevăzute de istorie, a rezonat la dramatismul eroului meu. Comentariul tău, ca de obicei,a surprins esența mesajului meu.
Cu prietenie, Emil

Maria, eroina ta a devenit înțeleaptă și înțelegătoare, tocmai fiindcă a învățat să trăiască cu un stigmat, care le repugnă celor din jur. Este îndeajuns de înțeleaptă pentru a nu lua în seamă privirile ironice, și înțelegătoare pentru că le suportă fără a le da vreun răspuns. În asta constă de fapt frumusețea interioară a femeii singure cu destinul ei! Aș vrea să descopăr într-unul din textele tale viitoare un bărbat, care să-i bată la poarta sufletului! Talentul tău, sunt sigur, îl va descoperi în jungla ce o înconjoară pe Ea.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Un text spumos, înțepător ca zaibărul, prin inflexiunile regionale de neuitat ale Băileștiului și ale omului care l-a nemurit! Într-adevăr, personajele trăiesc ad indefinitum prin marii actori, care le-au dat suflare și spirit luminător!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Doruleț, tu ai fost mereu lângă mine, și în clipele bune și în cele mai puțin fericite. Acesta este atributul unui prieten adevărat! Vreau ca peste o lună să te pot felicita și eu pentru rezultatul concursului, la care ai fost nominalizat ca posibil câștigător! Familia agonică se poate mândri cu un puști talentat ca tine! Sper să nu fiu aruncat în Offtopic pentru asta!
Cu drag, Emil

D-le Sămărghițan, în primul rând mulțumiri pentru strălucirea astrală, pe care a-ți revărsat-o asupra textului meu! Analiza d-voastră surprinde atât de veridic tot ceea ce am gândit, atunci când am început să scriu acest text. Sulițele inamice sau liniștea domestică? Eroul meu, în ciuda genei războinice și a asumării unui fatuum ineluctabil, propriu spartan, a ales să trăiască mai departe alături de semenii săi. Poate că atunci când a aruncat armura și coiful, nu a făcut-o printr-un gest de lașitate asumată, ci dintr-o dorință ca zilele lui, câte vor mai fi fost lăsate de la marele Zeu, să le petreacă alături de Eirene, în casa de lângă vulturi! Poate că nu a făcut alegerea cea mai bună. Dar nu întotdeauna facem asta în viață! Voi face modificarea pe care ați sesizat-o în deschiderea comentariului d-voastră!
Cu stimă, Emil Iliescu

Anamaria, ai surprins deosebit de pertinent mecanismele care l-au adus în legendă pe eroul meu, și totodată l-au repudiat pe nedrept. Legenda rămâne pentru oameni și locuri, nemurirea este singurul atribut pe care Milthiades nu îl poate împărți cu nimeni altcineva.
Cu prietenie pentru atenția cu care m-ai citit,
Emil Iliescu