Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

singurul mod de a iubi

ține direcția chiar dacă pare că vei cădea

1 min lectură·
Mediu
tai
gura ți se contractă într-un sunet
urlat sub apă ți se umplu plămânii mâinile tale mi se încleștează de gât

rana capătă crustă dedesubt se pun plasturi pe gură durerii

când eram mică mă bucuram pentru toate juliturile din genunchi
desfăceam marginea crustei și o mestecam
mă răzbunam
cimentul nu este un pat hrănit cu enzime
am învățat
vasele mi-au devenit una cu ceea ce a luat asfaltul din mine

așa m-am dezlegat mi-am prins părul cu elastic am lăsat vântul să îmi crape obrajii

iernile mă dădeam cu sania pe scări voiam să știu dacă pot întoarce atât de repede
încât să nu mă opresc nici în ușa vecinului nici în perete
am aflat
sângele de pe trup nu mi se șterge decât cu propria piele

nici un alt om nu trebuie să deschidă ușa dacă intru alunecând
smulgând-o din țâțâni doar pare că altcineva plătește
urmele vâscoase ale respirației mă lasă în urmă stearpă


singurul mod de a iubi este să nu înnozi cordonul ombilical în jurul meu
055.276
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
171
Citire
1 min
Versuri
19
Actualizat

Cum sa citezi

elis ioan. “singurul mod de a iubi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/elis-ioan/poezie/217609/singurul-mod-de-a-iubi

Comentarii (5)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@stefan-ciobanuȘCștefan ciobanu
metafizica duerii sau cum sa renastem sub rana.coaja ne da certitudinea ca traim.
experienta iernii tale din copilarie, ne arata o vointa care nu vrea usii deschise, nu vrea evitari sau compromisuri, aceste lucruri in care altcineva ar plati te lasa \' stearpa\', adica fara valoare.
iubirea nu este asumarea prin celalalt ci prin tine \'
singurul mod de a iubi este să nu înnozi cordonul ombilical în jurul meu\'
mi-a placut mult poemul tau de azi
numai bine
0
@elis-ioanEIelis ioan
ștefan, cam așa. înainte de a ajunge la celălalt trebuie să ajungi la tine. pe lângă astea ai văzut ceea ce trebuia să vezi.
îți mulțumesc pentru aplecare și cuvânt.
0
@aida-hancerAHAida Hancer
textul e ok,cu imaginile am eu ce am,dar nah...atat timp cat mesajul este inteles si receptat,inseamna ca exista o forta lirica.Oricum daca ar fi mai bine conturate imaginile poate ca textul ar deveni mai interesant.Dar e bine si asa, e foarte bine
0
@dragoi-ana-maria-0020093DADragoi Ana-Maria
... sa invinga asfaltul, vantul, timpul s.a.

cand eram mica am strivit un pui cu piciorul drept. era in fata mea si alergam. nu s-a ferit. nu m-am oprit. apoi am mintit...

0
@elis-ioanEIelis ioan
Aida, imaginele au fost conturate atat cat am vazut sensul unui contur si pentru ca au ajuns la tine, iti multumesc

Ana-Maria,
e cam asa cum spui tu in povestea cu puiul. e o intamplare puternica cu o imagine la fel. daca ne povestesti inseamna care are importanta. iar asfaltul e doar o notiune care se depaseste. iti multumesc.

0