Elena Malec

Unii n-au bani de un cartof, in lume plâng copii de foame, iar el jongleaza milioane mai ceva ca nea Madoff.

O mare iubitoare de-animale fu victima unei greșeli fatale atuncea când această domnișoară primi în dar mănuși de căprioară

Un scriitoraș pletos când nu umblă după fete se îmbată-ntâi vârtos și apoi scrie cu-plete.

Iarna-vara epigrama curtată-i ca o fătucă vine toamna și-i pe ducă, -poeții curtează crama.

timpul te vizitează, îți lasă suvenirurile, răni, rime, riduri, râde și pleacă grăbit dar eu am învățat să mă apăr de darul lui - cal troian strecurat printre vise - trag uitarea peste mine ca

Întreabă unul la o bere: - Bărbatului care petrece, ce-i face mai mult plăcere, o brună caldă sau o blondă rece?

Pe nimeni nu vreau să-njur, dar semiții-s toți la fel, adică tăiați primprejur și mâncători de falafel.

În arta-ți tare iscusit, ba uneori mai ai și haz, cu-așa talent la trombonit, pe cînd un recital de jazz?

La lecțiile de educație sexuală e cel mai silitor student, deși e cel dintâi pe școală ar vrea să fie repetent.

Un programator cu studii, de meserie ahtiat, programează lungi preludii la pian, masă și la pat.

Epigrama e o scrimă c-o floretă de fel boantă, pe laturi are câte-o rimă și te atinge cu o poantă.

Cum vremurile-s în schimbare și nu-i de-ajuns doar rujul sau rimelul, Doamna s-a-nscris la reciclare studenților să le ridice azi nivelul.

Un chelner cam cherchelit imi confirmă banuiala când imi zice nepoftit: - Vin imediat cu socoteala.

Valetul, slujbaș cu plată, turnând coniac în cafea: -Contesă, dac-o facem lată e pe socoteala mea.

pădurea se oprește la o margine de sat să privească gospodăriile muntenilor - stop cadru ! scot din recuzita lirică luna și stelele, razele soarelui, fuiorul introduc un blid plin ochi cu

Îmbuibarea chiar de-i o plăcere se cade a fi ocolită de nu, schelălăi de durere când te apucă o colită.

Vârstele vin și se duc goale ca telescaune deasupra unui hău fără fund. N-ai habar de va fi noapte sau dimineață inevitabil ajungi la celălalt capăt de viață unduit, ca apa pe

Precum gloaba jigărită din basme sorbind jăratec tot așa mușcă bătrânul bard din focul sacru, apoi suflă peste timp un cântec de sirenă închis în scoică-sunete și perlă gemut de vânt, de

Când cu tupeu și cu putere el latră ca o javră, vere un zvon ajunge în cetate că dânsu-i o celebritate.

Mult mi-e silă, mult mi-e jale de poeți de trei parale doina lor când o ascult îmi stă dumicatu\'-n gât și-mi iau câmpii de urât, limba de-i aud pocind, vestejind și obidind mă întind la pat

Închid ochii și-ți simt obrazul mirosind a vânt și soare mușc dintr-o rodie și pe cerul gurii țîșnesc dorințe vii ca sâmburi sângerii, o zeamă acrișoară mi se prelinge pe bărbie, afară,

Ce e verde și ba crește ba-ntr-o clipă se topește; se măsoară doar cu ora și e grija tuturora.