Elena Albu

Îți caut trupul și mirosul cald Și vocea care știe să îmbete. Îți caut gândul care stie, treaz, În căutarea mea să mă urmeze. Dar zorii, basmul meu l-au sfâșiat. Þesut de somn,

Eu sunt câmpul-Tu ești marea. Cântă-ți, strigă-ți întrebarea, Saltă-ți valul, spumă-n țărm Și aleargă când te chem... Alge,perle și nisipuri Varsă-le, ascunde-le,

Recunosc că priceperea mea în muzica simfonică e destul de modestă. Educația mea privind acest aspect al lumii sensibile a lăsat de dorit. Și nu mă gândesc la aspectul cunoștințelor, ci la absența

Nu-i ușor să locuiești într-o inimă Și să rămâi pământean! Cheia celor 14 caractere Avea o destinație exotică: Un web din visul femeii-cyborg, În care băștinașii calcă Unul pe pixelii celuilalt, Așa

Poate pe taraba unui negustor de cărți rare... Focalizând între lume și zâne, Corăbiile vor întinde pânzele jumătăților noastre solare, Noi ne vom tace unul altuia cum se cuvine, Și până la

Omul de zăpadă nu știa nimic Despre cioburile de gheață ale dimineților mele. Eu aruncam cu bulgării zăpezilor lui, Și-l admiram îngrijindu-și câmpurile cu bambus Sau privind cerul culcat în

Bărbatul meu de fructe tropicale m-a tăiat felii cu un cuțit de mătase (japoneză) pe care le-a înfipt liric în ghimbir. Apoi m-a legat la ochi cu un obi, mi-a dat să gust și mi-a cerut să

Să rămân prizonieră într-un câmp cu levănțică, să fiu goală, cu dorul foșnind la urechi, să mă adâncesc în presimțirea iubirii precum un prunc într-un căuș de lapte, ochii mei să tivească

Recunosc că la îngrijirea mea a contribuit si o tânără cu retard mintal care se chema Mănița. Era cumva o fină de-a bunicii mele, Candachia. Atașamentul pe care îl făcuse ea pentru mine și sora

Cuvântul omului de umbre-i uns cu mir și smuls din sânge, Cu fiare înroșite în neant. El se adapă-adânc din lucruri ce nu se văd Decât cu-oglinzi ținute în afund de ape. Omul de umbre

Fata de Nisip era și ea o ființă solară, trăitoare într-un castel, înălțat la marginea Mării, de mânuțele unui copil. Straniu și nevăzut, în ungherul cel mai întunecos al castelului se adăpostise un

Vis in astral Șarpele de neant m-a mușcat... Ochiul sacru pulsa după Pleoapa închisa a craniului meu, Oul de eter plasmuia o cale

Usa se deschise larg si bărbatul intră în casa.Copilul stătu mai departe pe covor, scuturand o jucărie, ca o jumătate de sfera, în care un om de zăpadă era încojurat de un nor de fulgi de polistiren

Năvoadele simțirii ne-nvaluie pe rând, Căzându-ne pe frunte cu-adormitoare șoapte. Și totuși: ce-i Iubirea, când simt așa de-aproape Oceanul Constiinței, în amândoi vibrând?

Timpul merge înaintea noastră circular Spiralând miezul copacilor, Acolo unde crește o inimă de femeie, Precum un plex solar într-un vârtej de frunze. Așterne-mi palma stângă să-ți

Orice neșansă ascunde-o nouă șansă, Cum orice-apus ascunde-o nouă zi. O lacrimă neplânsă, văpaia care-i trează, Or să-ți arate drumul mijit în zori de zi. Vis de copil să-ți fie clipa

Hergheliile mele aleargă prin vifor, Și eu merg desculță pe urmele lor. Curcubeele nasc O ninsoare albastră. Nu pune la ușă zăvorul...

Recunosc că îmi plac cel mai mult diminețile de vară. Una dintre cele mai vechi amintiri ale mele e legata de asta. Nu știu câți ani aveam. Casa părinților mei arăta altfel decât atunci când eram la

În mijlocul deșertului trăia un cactus singuratic.De când se știa nu facuse decât umbre mititele în lumina puternică a soarelui. Într-o dimineață zări un norișor rătăcit deasupra sa. Nici nu se

Căzând, lumina la răspântii ne-mpresoară, Ca toamna unui vis mărgăritar, Și tu privești în urmă: ...O altă zi- povară ți se pare! Sub tălpi, nisipuri - Sub nisipuri, ierbi - Sub ierbi,

,,Leagă-te de catarg, când mă vezi!\'\' Îți spun zburând cu răsăritul în ochi și amurgul sub aripi.