Ela Victoria Luca

Nu știu cum este Marea Aral, știu cum este o mare brună. Dar cel mai mult m-a atins felul în care ai perceput fenomenul spiritual, aproape invizibil scris aici. Da, așa trăiesc eu legăturile, ele \"adună și identifică oamenii, creând o lume numai a lor\", chiar dacă interferând cu celelalte lumi, mări, pietre. Mulțumesc.

Ela

Andreea, finalul este ca o evieență, după senzația de putrezire, de apă moartă. Mulțam fain.

Petre, poate unele nuanțe bizare ale apelor, valuri galben-maroniu-ocru, albul abia vizibil, nuanțe petro-fumuriu ce străbat uneori apele, oamenii, fac pentru câteva minute să capete sens pre-simțirile. Mulțam mult.

Ștefan, aici ochii privesc un fenomen de degradare, care atinge chiar și apa, din afară, dinăuntru. Întinderea putredului, \"algele brune\" există și real, și metaforic. Dincolo de elanul de viață, estetic și luminos, realitatea îți dezvălui, în plină natură, celălalt chip al lucrurilor. Mulțumesc.

Ela

toate bune, în afară de \"aerul era turcoaz pe piept și pe brațe\", care fie poate fi eliminat, fie ar trebui prelucrat. nuanța turcoaz și alăturarea pe_piept e cumva strange. și mai ales după \"iubitule adu-mi o lămâie\"...
mi-a plăcut însă ideea aerului ucis. alții au ucis apa/marea.
și vorbești cumva despre imposibile alegrei. titlul m-a făcut să zâmbesc, fiindă în astă seară mă gândeam la sentimente de plastic, de tablă, de carton șamd.
întrebarea mea, în contextul poeziei tale, ce sens sau cu se leagă \"mersul de plastic\"?

Ela

diacriticele obligatorii

Acceptă și tu, știind situația, micile șlefuiri care lipsesc. Am modificat acum secțiunea de text. La Deko poți aduce și bolduit, și nebolduit, și bold-italic și cu foto, cum dorești. E bine că azi, miercuri, este articolul cu toate textele.

Ai ascultat simfonia refuzului, acest refuz al anumitor oameni, străini de ei înșiși, pentru a deschide sferele interioare doar celui ce știe să vadă înlăuntru numele irizat. Mulțumesc.

Ela

Mulțam, da, avea altă formă, nu dera proză, ci era o arhitectură de versuri lungi, care însă mi-a părut prea dezlânată dacă o păstram așa. Am simțit în mine o anume fermitate, ca atunci când, în dans improvizat, trebuie să știi să redai căderea fără să cazi. Da, bine spus: ecorseu de femeie.

Ela

asta da ghicitoare, până o citești se încâlcesc firele.

otrava?
ciuma?
putreziciunea?
moartea?

gata nu mai zic, mai citesc o dată.

Da, ai surprins desprinderea corpului în dans, indiferent că dansul este mișcarea, dragostea, viața. Mulțumesc.

Ela

eu am înțeles bine, dar am mers cu claritatea/clarificarea până în punctul ei maxim. mulțam, știu că la limbajul poetic te refreai.

Sincer, eu nu am scris niciodată pentru înțelesul cuiva anume sau pentru categorii/grupuri de oameni. Eu doar scriu. Aici e chiar o simplitate, o transparență, un feminin-de-piatra-soarelui. Dar câte lucruri mai avem încă de cunoscut, de înțeles...

Ela

mi-am dat seama că nu am precizat clar de unde văd eu că ar începe acest text: de la \"trecerea\", primele 2 paragrafe făcând parcă parte din alt context. așa. sorry pt neclaritate.

încep cu finalul care a încheiat excelent senzația de lumea internă haotică, efect al insomniei prelungi, bine redată în poezie. un fel de autodisoluție, o alegere cumva conștientă a sfârșitului, că este nebunie sau moarte, nici nu contează
tehnic: după_prea - cred că poți renunța la după, e inclus ca sens. și e disonant așa.
la fel: pt a evuta repetiția îți - îți cred că poți renunța la \"îți\" din vers 1 strofa 4

bun.

Ela

e mai mult decât o retragere ceea ce descrii în acest text, este o golire, o vidare, un fel de evacuarea a totum. poate că primele două paragrafe ar merge în alt text-context. nu știu de ce văd, probabil exigența coerenței îmi spune asta, aceste versuri fără primele părți. reușită este ultima secvență. bun, aștept și alte texte, am sentimentul că e cu \"va urma\".

Ela

un canibalism bizar, o creatură ce nu se mai hrănește cu materiile vii, ci cu celule moarte. ceva ce roade la infinit ființa, resturi de cuvinte, umbre, rămășițe de trupuri, memoriile. nimic nu îi rezistă, nici măcar putreziciunea. și totuși, deși strange această viziune, nu devine grotescă. încerc să îmi închipui prin ce reușește să dea senzație de viu și cred că este prin apelul la verbele tari.
remarci tehnice: vocabulele - piramidele (poți lăsa doar piramida, eviți și rima involuntară)
aruncă_corul - disonant
mă hrănesc_cu, cu palmele

remarcabil finalul. și senzația de degradare în trepte până la ultimul nivel existențial.

pt Dana: am citit despre ea

pt Anghel: merg

Cristina, mulțumesc, oriunde am scrie, materia rezonează la atingerea spiritului din cuvânt. De aceea, ca o amprentă definitivă dragostea.

Dana, euphorbia elegans este o specie rară și foarte rezistentă de cactus, care înflorește rar, iar floarea este deosebit de delicată. Am citit în ea de mult, prin adolescență, într-un roman, \"Joia mor fluturii\". Știi cum se desprind trenurile din gară, unul după celălalt? Când le privești ai sentimentul că așa se rup uneori și zilele din tine. Nici nu contează destinația. Nu e așa de complexă, e simplă. Cel puțin pentru un călător și pt cineva care trăiește în frământările lui blestemul nisipurilor.

Anghele, plaja de tăcere sau plaja tăcerii o simți atunci când, ca într-o pustiire, te aduni cu totul în cochilia ta și nu îți auzi decât efemerul gând. Pe un perete din camera mea există un tablou cu o astfel de plajă. Și, cumva, așa e tăcerea mea. Am preferat \"ține\" decât alt sinonim, fiindcă am evitat leagă, prinde etc., am vrut să emrg pe ține/susține/reține etc. Dar mă voi mai gândi, fiindcă îs neîmpăcată de felul meu, până nu simt acordajul fin al cuvintelor între ele. Mulțam fain pentru cum ai auzit în tine, recitate, aceste versuri.

Ela

Vasile, mulțumesc, da, e una din poeziile în care transparența este esențială, firescul, linia simplă, trimiterea spre înțelepciune și inima deschisă, așa, ca atunci când știi că sunt zilele numărate și tot ce este prețios contează mai mult decât lumescul posibil.

Florin, cel mai mult mă bucură că ai descifrat treptele de înălțare a spiritului aici, în poezia asta, chiar dacă sunt punctate discret, și că ai mers pe linia binecuvântare-blestem dizolvat. Mulțumesc frumos.

Ela

George, în prima strofă așa mi-am reprezentat culesul de gânduri nespuse, e poate aridă sau deranjantă comparația, dar închipuirea aceasta tare se potrivește uneori. Mulțam că ai cules mai puțin ocultatul.

Răzvan, fără zâmbetul-crustă necesar indiferent de secunda vie sau moartă, ar fi grea supraviețuirea, cel puțin a stărilor bune. Situarea într-un centrum este esențială în acest \"decor\" poetic. Mulțumesc


Ela

Mulțumesc, uneori ela devine ceea ce se lasă devenind, alteori încearcă să rămână pur și simplu ea însăși, fără alte ingrediente etranges, fiindcă mai presus de toate dacă o asculți este un fel de jazzheart pe amplitudini intangibile. faine lyricsurile, mă inspiră spre alte sfere melodic-poetice, mulțam.

Ela