tain

un canibalism bizar, o creatură ce nu se mai hrănește cu materiile vii, ci cu celule moarte. ceva ce roade la infinit ființa, resturi de cuvinte, umbre, rămășițe de trupuri, memoriile. nimic nu îi rezistă, nici măcar putreziciunea. și totuși, deși strange această viziune, nu devine grotescă. încerc să îmi închipui prin ce reușește să dea senzație de viu și cred că este prin apelul la verbele tari.
remarci tehnice: vocabulele - piramidele (poți lăsa doar piramida, eviți și rima involuntară)
aruncă_corul - disonant
mă hrănesc_cu, cu palmele

remarcabil finalul. și senzația de degradare în trepte până la ultimul nivel existențial.

Dane, am impresia ca am citit aici unul dintre cele mai profunde poeme semnate de tine... Te regasesc filosofic, versurile lungi sugereaza stari puternice, ataci cititorul, il obligi sa patrunda intr-un labirint al degradarii... Apare pe alocuri estetica uratului, il faci pe cel care te citeste sa incerce sa mearga mai departe, ocultarile ofera sensuri ascunse...

remarc si eu finalul, care strange totul in cateva picaturi pline de forta...

admirabil poemul

felicitari sincere

petre

ce imagini apocaliptice, ce tablou de Bosch, explicat cu tehnica unui abil facator de coduri! sensuri multiple, te plimbi de la un capat la altul si ramai in tot ceata. Totul pare inselator in povestea asta, dar recunosc ca are ceva care ma face sa o citesc cel putin o data pe zi.

aceasta e intrebarea:nu stim prea bine cat se sfasie poetul pe/de sine însuși, cât despre ceilalți,cu siguranță că-l vor fi mâncat de mult dacă tottul n-ar avea un sens transcendent, cum ar spune domnul Kant...

ela, despre mortificare e vorba, chiar mortificarea spirituală, deși nu chiar la nivelul de practică semnificantă, de autonegație prin discurs poetic. e greu să dai o autonomie clară prin ceea ce transmiți. multe din câte le spunem... mor înainte să prindă sens pentru cineva.

petre, n-aș vrea să mă regasesti filosofic, mie îmi miroase rău când vine vorba de filosofie. cu ocultarea ești chiar în problemă. evident, una e să vrem, alta să și reușim.

daniela, bosch ăsta nu făcea telefoane chiar proaste, nu?! evident, mă bucur tare să știu. chiar m\'am emoționat.

cătălin, no answer! ca să glumim, evident. ce treabă avem noi cu pohetul, dom\'le?! ai dreptate, dar, cum ar spune tot kant, e mâncat a priori.

alex, ai lăsat o impresie. e bine dacă am meritat\'o.

mulțumesc pentru treceri și semne!