Ela Victoria Luca

acre - care; descid - deschid

Romy, acel 27, așa simplă coincidență, mă atinge. Cred că ai să înțelegi de ce. Așa cum am înțeles eu trăind penitența și afiomul. Mulțumesc pentru acest semn în-cifrat.

Petre, este un realism fără de acre viața nu ar atinge amplitudinea ei sacră. Mulțumesc pentru fidelitatea lecturii, mereu.

Ioana, avut-ai dreptate, am eu ce am cu neîntâmplările... Deși instantaneu în minte când am scris poezia era \"necugetare\". Primele strofe descid ultimele trei strofe, altfel nu s-ar fi putut atinge așa cum s-a atins abisul. Sper să îmi fie iertată necugetarea.

Ela

în loc de ghilimele în titlu, folosiți \'...\'. Altfel se înregistrează, tehnic, sub alt nume. Curând se va remedia și această defecțiune tehnică.

Da, mulțumesc, știu către ce duce titlul, știu de ce l-am ales așa. În toate nuanțele posibile. Uneori mă atinge când cineva citește în toate sensurile. Și e bine așa.

Ela

\"Fără empatie, nu există vindecare\", spunea cineva, nu există nici creștere, nici viață autentică; orice poate fi carcasă, chiar și tu ție însuți; însă uneori lucrurile vin de-a valma spărgând orice carcasă, luându-te așa, fără apărare și, greșiților tăi, le greșești, și numai conștientizând până-n rărunchi greșeala, poate fi pentru totdeauna iertată. Însă puțini, foarte puțini oamnei pot ierta autentic. Greșeala este omenească, iertarea este divină. Mulțumesc, păstrează Lumina.

Florin, ai mers pe drumul lăuntric, de la necugetare, la greșeală, la căință, smerenie și iertare. Ai mers în preajma drumului, însoțind autoarea, prin poezie sau nu. Îți mulțumesc pentru grijă și rost.

Ela

Unii oameni știu când să lase semn. Mă bucură și în același timp mă crispează să știu că te regăsești într-o asemenea poezie, dar așa a fost scris să fie, unele întâmplări sunt date asemenea oamenilor, așa le duce fiecare întru înțelepțire. Da, e ca o întoarcere în timp. Voi revedea versurile lungi, atunci când am scris, mă tot desfășuram, respirând. Mulțumesc, Lumină ție.

Ela

Uneori arderile nu pot merge până la capăt, sunt atâtea în urma timpului, din fir în fir, trăite, transmise. Însă fără a arde ceva din ele, fără a trece prin durerea de a fi uneori, nu există mâine și tămăduire. Mulțumesc.

Ela

Ioana, poezia este uneori singura cale de deschidere a sufletului, atunci când altele parcă sunt închise sau îndepărtate. Da, dacă privim așa cum spui tu, dragostea poate fi o privațiune de eu. Înălțându-l din sine însuși, către celălalt. Până la capăt. Mulțumesc.

Ștefan, tu ai uneori un fel anume de a privi lumea, omul, poezia. O privirea care purifică aproape instantaneu. Mulțumesc.

Ela

plec fruntea uneori citind poezie. și aici, delicatețea și respectul față de tot ce înseamnă lujerul memoriei, viul dinlăuntru, întâmplarea sacră face ca poezia să aibă în ea înaltul trăirii. înaltul despre care poetul uneori aproape nu știe că îl poartă în el. cu discreție îți spun că aici transformarea tumultului viețiimorții în har este împlinită. o poezie care răscolește în orice om.

Ela

Vasile, umanismul este una din valorile exterioare/interioare pe care le voi păstra, orice ar fi, orice s-ar întâmpla.

Andreea, mulțumesc, ai citit în jurul axelor esențiale din autoare, din poezie, mai limpede nici eu nu aș fi putut spune acum.


Pașa, să iubești așa, simplu, așa cu inima-cea-dată-de-Dumnezeu, și să ierți, și să taci. Și dacă așa se poate trăi dragostea, împlinindu-se sau nu, așa se scrie în tine numele și rostul ei, până la capăt. Mulțumesc.


Ela

promit că acelea care au avut, au și vor avea peste timp farmec le voi păstra și aprecia întotdeauna.
grijă la aliterații: pe_nisip

te rog, de asemenea, să îți completezi cu date biografice minime profilul de autor.
mulțam.

Ela

renunță la \"val-după-val\", e uzitat, perimat și desuet cumva. păstrează așa la \"depărtându-mă de tine\" sau continuă cu alt vers, altă exprimare a îndepărtării.
și aș schimba ceva și la \"mi-aș minți capul să rămână... pe_nisip\"

Ela

Aida, ca o renaștere în alt timp, pur și neomenesc. Mulțam fain.

Mihai, așa, de când așteptam să îți spun pe nume. Mulțam pentru paralela cu Remarque, eu, preasimplă fiind în ale scriiturii. Sinceritate, poezie și atât. Merci.

Alberto, dacă ceea ce gândim, simțim, înfăptuit este în Adevăr și Sinceritate, se împlinește, dacă nu, orice strădanie este inutilă. A fost printre primele lecții de înțelepciune învățate în copilărie de la buna mea. Mulțumesc.

Ela

Anatol, da, de multe ori ies pe străduțe să caut \"obiectele\", și colind așa, cât mai mult, a pied, să pot observa totul cu claritate, indiferent de clar-obscurul \"cartierelor\". Și mie îmi place singurătatea asta a mea. Mulțumesc.

Pașa, m-a impresionat sinceritatea ta, și promit să nu dezamăgesc oamenii care într-adevăr citesc ce scriu și ce nu pot scrie. Și voi păstra mereu Crucificarea. Mulțumesc mult, sunt tot mai rari prietenii.

Ramona, da, este viu și atât de în inima și înțelepciunea noastră. Mulțumesc.


Mădălina, invadează, fii liniștită. Dacă era ceva atât de personal, aș fi păstrat numai pentru mine, cum fac de obicei cu ceva-urile mele prea personale. Câtă vreme l-am lăsat public, acest spațiu poate fi invadat până la toate limitele sale. Nu, nu sta pe scaunul scund, pentru tine doar cel Înalt este. Mulțam fain.

Ela

Leonard, poezia dă vieții un sens, așa cum viața dă puls poeziei, ceea ce lipsește la o masă poate fi găsit înlăuntru, acolo este esențial să nu existe absență. Mulțumesc.

Ioane, în fața ui Dumnezeu toți suntem singuri, cine își poate asuma acest simplu fapt, bine; cine nu, să privească mai departe statuile. Mulțumesc.

Ela

cred că aici lipsește un ă: \"el accepta sesiunile\". vă rog corectați

perisabilă viața asta, strivită cumva sub roțile \"săgeții albastre\", lumea interioară supraviețuiește doar prin albume foto, ceea ce rămâne din noi nu e nici măcar de vizionat ca un bad movie. degradant totul în jur, mediul se răsucește în jurul tău ca o melasă, te învelește, iese poezia prin pori, se imprimă pe epidermă, precum grafittiurile pe ziduri.
nu mi-o plăcut plictiseala sinucigașă, ca expresie, fiindcă în context pare mai mult ucigașă, pare că omoară, nu că se omoară. pesemne așa am citit eu.

Ionule, \"de viață scapă cine poate\", la asta m-a dus gândul citind poezia ta. Inspirație, cu sau fără muza de rigoare.

Ela

Lhasa cuprinde în ea toate timpurile creației, din antichitate până la post... orice curent ar fi. E cumva în afara \"curenților\" lumești. Mulțumesc.

Ela

simpatic discursul peștelui, rămâi pe ludic, ceva din poetic se pierde. cumva sub nivelul mării tale creatoare. însă e firesc să existe și momente de exercițiu.

pt o minimă armonie poetică:
- rădeau - tundeau
- \"am intrat în mare cu o conservă mare\"
- sunt - sunt - sunt - sunt / în numai 3 versuri.
- transparente - translucidă
- \"mângîind brațele unei furculițe într-un răsărit al tonilor\" - e bombastic așa
- \"mirosul_lumânărilor
\"
- dacă ai spus \"hoiturile care coboară\", nu mai accentua cu împușcarea cadavrelor. aș fi spus: \"luați câte o armă/să le împușcăm\" (sau ceva de genul ăsta)
- \"inchista în zăpada solvabilă/a adâncurilor\" - inchista? zăpada e solvabilă oricum.

- \"muiate în unt\" - înmuiate :)

- \"de frica mea, peștele conservă
vântul îmi colorează metalul\" - peștele conservă vântul? (și apoi vântul - metalul)


ideea e faină, de obicei ai idei surprinzătoare. aici suferă compoziția. e prea demonstrativ totul și cumva precipitat, neșlefuit.

mai vedem și următoarea.

Ela

Elis, o voce gravă este în mine întotdeauna, chiar așa cu sau fără melos, are și ea rezonanțele ei, în anumite întâmplări ale vieții nici nu se poate altfel. Cumva mă bucur, cumva nu, că ți-a plăcut acest \"personal\". Senin de suflet în aceste zile. Mulțumesc

Ștefan, da, și revoltă, și înfruntarea demonilor din lume, și zdorbirea nimicniciei, și curățirea lăuntrică, și împăcarea, toate sunt aici, le-ai \"citit\" bine. Mulțumesc.

Vasile, totul se poate degrada în lumea asta, numai \"mușchiul\" acesta al inimii va rămâne intangibil, nu voi lăsa nimic să îl degradeze, de aceea și \"relieful moral\". Mulțumesc.


Ela