Poezie
blossom into hate
2 min lectură·
Mediu
din aceeași ură care privea din mama, într-o deschizătură a dealului
săpasem o groapă în care să pun tot ce o supără. simțeam
în fiecare dimineață cum împărțim ura ca pe-o pâine prea mare
iar ochii noștri de animal îmblânzeau acest obraz frumos
mă lăsa să aștept să crească bobocii florilor din frunzele
care ne mâncau grădina. pe ascuns, le retezam cu un zâmbet
de care oamenii fugeau, puneau mâna la ochi și-și străpungeau
trupurile ce mai păstrau un freamăt vegetal. osia simțurilor
ce se întăresc în noi vine din flori, îmi spunea o voce a mamei
dar eu cum să înțeleg graiul săpat pe fața ei? atunci spuneam foarte rar
mamă, mi s-a părut chiar că uit să rostesc, mă rostogoleam prin
petalele moi, prin mirosul narcotic al clorofilei revărsate
chiar dacă mânia ei se îndrepta spre mine ca un semn blând
n-am știut de ce nu-mi vorbea când tăiam flori, nici de ce întorcea
ochii de fiecare dată când vedea semnul morții lor pe trup
mi-a lăsat doar puterea ei de a înflori când nu te aștepți
privești un loc sau un om care nu ți-a spus niciodată nimic
și din el cresc lujeri apoi pumnii misterioși ai florilor
085.666
0
Ela