Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

infernul de la capătul liniei

2 min lectură·
Mediu
sunt ceasuri largi ceasuri rele în care aluneci așa cum alunecă trupul într-o lume bizară îți duci existența desigur anodină îți folosești creierul până la o limită insuportabilă detești mojicia dar o înghiți în fiecare zi fără să crâcnești fără să închizi ochii fără să mai poți scoate un sunet niciun protest nu mai folosește nicio revoltă nu ai zile de împăcare nu ai nopți să adormi cu fruntea în tihnă nu mai ai loc în inimă pentru pierderi nu mai ai timp pentru o viață greșită pentru futile balansuri între tine și ceilalți tandrețea asta așa desuetă e singura din care mai poți rupe o fâșie singura care sparge orgolii strivește precum oasele sub menghină trufia păcatul resentimentele și o iei iarăși de la început cu eterna vinovăție cu nelipsita spaimă fiindcă trupul nu îți mai ascultă foamea setea dragostea trupul nu mai dorește alt trup se leapădă de sine ca de o piele putredă așa se folosesc oamenii unii de ceilalți până la capăt așa sunt ei cinici carnivori trag cu dinții de orice os de orice bucată vie din tine nu te mai rogi pentru sufletul devorat nu te mai rogi pentru semne nu mai poți să îți permiți luxul de a iubi când ți se descrie cu atâta precizie finalul și totuși nu nu îți lași inima să urască nici după infern
044.165
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
226
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Ela Victoria Luca. “infernul de la capătul liniei.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ela-victoria-luca/jurnal/240751/infernul-de-la-capatul-liniei

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@elis-ioanEIelis ioan
rezum doar pt ca e seara si sunt obosita, dar voiam neaparat sa las semn.

e un text bun, curgator, nedantelat, greu. un text care merita comentat mult mai atent decat categorisirea mea de acum. ciudat, un text in care gasesc multa incrancenare si totodata resemnare/acceptare/previziunea mersului si multa forta cumva. ciudat zic, pt ca tu ai o melodicitate aparte. aici gravitatea se desfasoara pe alte note. mi-a placut
0
@stefan-ciobanuȘCștefan ciobanu
încercări. gravitatea o văd și eu ca și împăcarea cu sine, o împăcare cu timpul cu universul, fără a băga sub preș mizeriile. le înfrunți cu mâinile goale. eu văd o revoltă aici. o revoltă care vine din interior și se așează în trup. revolta este asumată și înhămată. instruită
lumină să ai zilele astea
ștefan
0
@vasile-mihalacheVMVasile Mihalache
Relieful moral al poetei ordoneayă mișcările de conștiință indiferent de munții de gunoaie care tind să-l modifice. Resemnarea care atrage ispita alegerilor greșite determină balansuri care degradează personalitatea, până la învelișul de carne , intangibil, al inimii, unde se încearcă urniri ale sentimentelor către locuri umbrite. \"Și totuși/ nu îți lași inima să urască\".Paște fericit!
0
@ela-victoria-lucaELEla Victoria Luca
Elis, o voce gravă este în mine întotdeauna, chiar așa cu sau fără melos, are și ea rezonanțele ei, în anumite întâmplări ale vieții nici nu se poate altfel. Cumva mă bucur, cumva nu, că ți-a plăcut acest \"personal\". Senin de suflet în aceste zile. Mulțumesc

Ștefan, da, și revoltă, și înfruntarea demonilor din lume, și zdorbirea nimicniciei, și curățirea lăuntrică, și împăcarea, toate sunt aici, le-ai \"citit\" bine. Mulțumesc.

Vasile, totul se poate degrada în lumea asta, numai \"mușchiul\" acesta al inimii va rămâne intangibil, nu voi lăsa nimic să îl degradeze, de aceea și \"relieful moral\". Mulțumesc.


Ela
0