francesca și aerul mort

și îți spuneam francesca vom trece prin oameni împreună vom căuta forme și când niciuna nu va lua chipul tău vom desprinde câteva fire din părul oarbei ea ne va arăta ea ne va spune cât se vor întinde regretele cât ni se vor prelungi durerile ea va ști să tacă despre ceasurile rămase în urmă și a doua zi vom da de mâncare ielelor și nimic nu va purta amprenta noastră înțelegi francesca toți murim adânc în noi toți murim oricum într-o zi dar atât de puțini pot trăi cu ei înșiși atât de puțini pot mirosi a tămâie pe bulevarde atunci când bate mistralul și nu se mai aude strigătul nu se mai închide frigul în stern și numai el va avea un umăr tumefiat francesca dar nu va ști nimeni nu va simți vidul din ochi e locul în care ne-am adunat scobiți pe dinăuntru cu spaimele noastre pe degete și ne căutam ne căutam bezmetici cu fețele crispate o viață din care să stoarcem cele șapte cifre și să ne amintim cum suntem fiindcă tu știi francesca nu primim nimic dumnezeu ne lasă așa cum suntem nu devenim altceva decât suntem deja demult și așa vom rămâne în orice direcție ar duce vântul pruncii atunci când totul se amestecă într-un vârtej și nici aerul nu mai este aer doar un cancer devorator de spirit iar maladia asta nu se vindecă se resimte tot mai intens cu fiecare respirație și îneacă și ne îneacă așa lucizi până la capăt