să îmi fie iertat

viața ca bulgăre și transmisie a durerii... Am remarcat: \"întunericul deplin/ în care am intrat fără să știu că viața se dă morții\", \"te acoperă încet încet malul surpat malul de oameni/ pe care nu i-ai putut păstra vii\". Rostogolirea care este în același timp o asumare a memoriei colective are ca contrapunct oprirea transcendentală în gestul de rugăciune: \"nu am mai putut mișca doar m-am rugat/ iartă-mă și tu/ așa cum îmi iartă Dumnezeu neîntâmplarea\".

\"Fără empatie, nu există vindecare\", spunea cineva, nu există nici creștere, nici viață autentică; orice poate fi carcasă, chiar și tu ție însuți; însă uneori lucrurile vin de-a valma spărgând orice carcasă, luându-te așa, fără apărare și, greșiților tăi, le greșești, și numai conștientizând până-n rărunchi greșeala, poate fi pentru totdeauna iertată. Însă puțini, foarte puțini oamnei pot ierta autentic. Greșeala este omenească, iertarea este divină. Mulțumesc, păstrează Lumina.

Florin, ai mers pe drumul lăuntric, de la necugetare, la greșeală, la căință, smerenie și iertare. Ai mers în preajma drumului, însoțind autoarea, prin poezie sau nu. Îți mulțumesc pentru grijă și rost.

Ela

penitenta fata de tine e cea mai grea
si prima
dupa aceea urmeaza sa fii om

și pentru totdeauna am aflat cum
nicio dragoste nu se plătește cu o moarte
nicio ieșire din comă nu îți reface complet celulele sufletului

in versurile acestea este atata adevar, atata durere, atata fior, incat intreaga poezie este definita sui generis de sentimentul de spleen existential...

este o poezie confesiva plina de tragism, pe care am citit-o infiorandu-ma

felicitari

petre

Romy, acel 27, așa simplă coincidență, mă atinge. Cred că ai să înțelegi de ce. Așa cum am înțeles eu trăind penitența și afiomul. Mulțumesc pentru acest semn în-cifrat.

Petre, este un realism fără de acre viața nu ar atinge amplitudinea ei sacră. Mulțumesc pentru fidelitatea lecturii, mereu.

Ioana, avut-ai dreptate, am eu ce am cu neîntâmplările... Deși instantaneu în minte când am scris poezia era \"necugetare\". Primele strofe descid ultimele trei strofe, altfel nu s-ar fi putut atinge așa cum s-a atins abisul. Sper să îmi fie iertată necugetarea.

Ela

acre - care; descid - deschid

Incerc sa analizez cat mai detasat aceasta poezie si mi se pare ca nu are nimic neobisnuit, poate numai acea curgere navalnica a trairilor, acea reiterare a unei drame personale intr-un flux ideatic, e-adevarat, coplesitor. Ieri as fi spus cu totul altceva, dar poate ca aceasta este calitatea poeziei autentice.

bulgărele ăsta negru dinspre mamă spre astăzi
...
unora nu le psune mar elucru, uni o gasesc luminanta, eu (ca deobicei) exagerat de trista; iertarile de la final luminea foarte putin(asta nu ar fi neaparat ceva rau pentru poem!) dar rauletul asta de rand ales de ine mai sus este pentru mine suficient pentru o coma placuta cu limita de viteza VS timp.
o zi buna!

așa după un timp călătorind am hotărât un popas.am recitit.stau pe gânduri.să mai citesc încă.am citit.încet rar pe îndelete.da!e un poem!plec!

Traian, pentru o analiză pe verticală a sensuriulor, până la capătul unui drum pentru totdeauna închis. Sunt condensate aici trecut-prezent-real-imaginar-vise rele și mai ales zile în care viațamoartea și necugetarea-iertarea și-au urmat, ca o avalanșă, calea. Dar, cum spui în final, deși nemișcare fiind, poezia se scrie, rămâne.


Pașa, e obișnuită poezia. E, așa cums pui, ceva autentic, într-un discrus poetic ce conține totul. Ideatica e ca o pânză-aură. Altfel. Mă opresc aici în a spune. Mulțumesc, nu știu ce ai fi scris ieri. Nici mâine. Și e bine că poți scrie diferit despre ea.


Bogdan, din versul acela se poate face o punte. Cu tot ce înseamnă transmitere, transfuzie de suflet-spirit. Mulțumesc.

Mihai, fac legământ că voi scrie așa, așa cum mă îndemni tu, cu rostul sufletului tău bun, cu înțelepciunea ta, aici, așa cum numai un singur om în viața asta a mea a mai făcut-o. Nu se va șterge cuvântul tău, niciodată. Recunoștința mea...

Florian, cel ce pleacă este întotdeauna călătorul care își are pământul nicăieri. Poemul îi este însoțitor. Mulțam fain.

p.s. Mulțumesc pentru felicitările, sper sincere, Costin; și mai mulțumesc pentru semnalarea \"m\"-urilor care \"dărâmau întreg muntele\" poeziei, am rectificat versul disonant.

Ela

ela, nu am nimic cu poezia sau cu felul tau de a scrie asa ca nu fac nici un comentariu;problema mea sunt 90% din comentariile postate pe site, am mereu senzatia atunci cand le citesc ca ma imbolnavesc de diabet-dulcegarii prin care unii incearca sa-si atraga simpatii sau sa arate cat de inteligenti sunt...
a avut dreptate Cioran cand a spus ca nu importa atat scrierile cat comentariile lor, nu de alta dar de cele mai multe ori nici autorii nu s-au gandit la lucrurile scrise de altii pe marginea propriului text.

draga Ela,

am citit poezia ta vineri si de atunci iata, ma tot intorc... nu pot uita versul tau cu nicio dragoste.
si malul surpart de oameni pe care uneori din nestiinta si din necugetare ii omoram sufleteste.

nu stiu de ce de fiecare data imi vine sa citesc, nu m-am putut misca. si nu inteleg, de ce nu e m-ul?

si e senzational ca nu ceri doar iertare ci o iertare deplina, precum doar Dumnezeu ofera. si-atunci, cand stii ca nimeni nu poate ierta atat de desavarsit, de ce nu ceri mai putin? pentru ca altfel, ramane neiertarea.

defapt doream sa-ti spun doar... iti multumesc pentru versul minunat.

toate bune,

parcă, parcă ar fi ceva aici
adică ceva care, aflat într-un volum pe un raft, mi-ar înabuși dorința bruscă și salvatoare de a-l restitui instant raftului înainte vreo privire lipicioasă să-mi exploateze slăbiciunea cu un \"ei, ce zici?\"...

acel ceva se găsește prin versurile astea 4
durerea mea năștea altă durere și tot așa
fără oprire bulgărele ăsta negru dinspre mamă spre astăzi
cheagul ăsta ce trece dintr-un pântec în alt pântec
prin cine știe ce legi
dar și acelea, înecate în metafore \"\'d\'alea\"...
restul, gol
no bine
da știu, ce caut aici

Marius, cumva ai dreptate, cert este că aici, pe acest text, nouăzeci la sută din comentarii au legătură cu compoziția și cu ideatica autoarei. E drept că de foarte multe ori pe site comentariile sunt departe de a fi literare sau pe text. Asta este cumva și nemulțumirea mea cea de toate zilele. Dar esențial este ce schimbăm în noi înșine, apoi în lume. Mulțumesc.

Anca, da, cer o iertare divină fiindcă fiece om are el, dincolo de natura sa simplă și mică, o esență divină. \"M\"-ul nu este aoclo, în sintagmă, fiindcă aici nu e vorba doar că eu nu m-am mișcat, ci și că nu mișc nimic în mine și în afara mea. Nu mișc. Nu am mișcat. Asta este ideea.

Alin, greu cu cărțile de poezie în ziua de atsăzi, da. Niciun volum de autor consacrat pe care îl deschid nu conține integral poezie de valoare. Uneori aleg una sau două aparte. În rest, a se scrie pentru a se scrie. Chiar și la autorii remarcabili. Te înțeleg. Fapt pentru care mie cel puțin mi-e greu să public și să îmi văd volumul în librării. Mulțam pt semn.

Ela

Tot citind aici pe agonia (deci facandu-mi temele cum se cuvine) zic ca Dana Luca este pesemne una dintre noi care stie sa scrie ceea ce simtim cu har. Chiar daca uneori cuvintele ei devin inexplicabil complicate, cred ca asta nu este decat buna-credinta a unui reflex de aparare al nostru, \"then we took Berlin\" iar acolo unde se ingemaneaza noaptea cu toate noptile la orele mici noi incetam a mai fi orice din ceea ce am fost inainte.
Un poem care mi-ar fi placut mult daca nu ar fi fost transcris cu o minte lucida.
Lara

Da, aproape de percepția ta, \"then we took Berlin\", dar și cumva esențial diferit. Nu aș putea scrie despre suflet fără luciditate și înțelepciune, mai ales într-o astfel de poezie. Mulțumesc.


Ela