Ela Victoria Luca

primele paragrafe te definesc. ultimul prea este tip \"dicționar\", mi-ar fi plăcut să nu te lași prinsă în definiții poetice ale dragostei, ci să păstrezi stilul din paragrafele anterioare. și mă gândeam cum ar fi fost fără \"titluri\", doar cu puncte de legătură între ele, o legătură cumva invizibilă sau vizibilă de fiecare cititor în felul lui, astfel încât autorul să fie descoperit, nu expus. ce zici?

Ela

sapând - săpând

bicamerul?

genitic?

sigur sigur titlul ăsta? parcă ar mere altu\'

parcă aș fi într-o atmosferă gen dogville. dar cel mai interesant este că nu se simte delimitarea interioară între dan și cory, atât de bine s-au îmbinat, poetic desigur, spațiile celor doi. remarc și mici scăpări, dar la retușuri îi las pe autori:
- rima involuntară inele - stele
- spală_lemnul
- ușor disonant (dar sarcasmul o permite) \"feșile\".

în rest, chapeau bas, mes amis de la mer noire.

Ela

Ceea ce lasă în suflete Veneția, cred eu, este puterea de a trăi indiferent de suflul, prezența sau absența dragostei, ca și cum ar fi în noi permanent \"ape vii\", \"canale\" de viață pe care suntem datori cumva, față de noi și de ai noștri, să le străbatem. Iar tu ești una dintre rarele ființe care știu a le străbate. Mulțumesc pentru semnul tău de dor aici, e reciproc.

Ela

mulțumesc pentru gândurile și aprecierile voastre pe această filă de jurnal de călătorie. unele locuri prin care ne poartă pașii sunt doar repere pentru itinerarii interioare, pentru relevare de sens, pentru înțelepțire și iluminare. asta este mai presus de orice \"înclinare\" a \"turnului\" ființei.

Ela

Ecaterina, simplitatea unei trăiri este ascunsă într.un labirint de întâmplări și drumuri, iar alegerile noastre sunt de cele mai multe ori revelatoare de sens la un timp după. Mulțumesc pt fidelitatea lecturii și comentariilor aplicate.

Dan, cred că sunt evoluată și pe filonul jurnal/proză/roman, nu doar al poeziei - cu sau fără metaforizare - și sigur e timp pentru a dedica viață și acestor genuri, desigur nu cred că în spațiul virtual, ci așa, simplu, pe hârtie. Mulțumesc pt că ai apreciat aici autenticul, sinceritatea, ele există - mai mult sau mai puțin ascunse - în tot ceea ce scriu.

Ela

Ecaterina, trecerile prin vis sau prin realitate au uneori puncte comune. De aceea, retrăind anumite întâmplări, pe care le poți scrie sau nu, e posibil să te trezești cu o treaptă mai sus, o treaptă a conștiinței de sine. Ceea ce e mai mult decât o călătorie sau o dragoste. Mulțumesc frumos.

Camelia, visul nu e coșmar, nu aici. Este doar firul unei căutări permanente. Unui ceva încă nedescoperit, chiar dacă pașii, mereu fideli drumului, încă mai caută înțelesuri. Călugării îndoliați erau cei ce mi-au vorbit. Mulțam fain pt acest popas aici.

Iar gondolierul acela chiar nu știa să cânte \"vai vedrai\". :)

Ela

Dragostea în loc de văz este un alt fel de a simți. Descifrarea ta nu face decât să aducă o deschidere a rândurilor spre interioare abia vizibile. Mulțumesc.

p.s. - se ține seama de rugămintea ta.

Ela

Miriam, ne ferim cât putem de cele rele, tot mai multe ele fiind printre noi. Uneori nu reușim, și atunci vin toate ca un tăvălug și ne smulg ce avem mai prețios, mai ales dacă și când suntem slabi.

Claude, de aceea mă tem și eu de interpretări, deși în același timp nu putem fără ele. Tot ce vedem, auzim, mirosim, atingem, auzim... interpretăm cumva. Nu putem fără această descifrare. Excesul deformează, într-adevăr. Dar asta e altă poveste. Mă bucură să te regăsesc pe-aici.

Nea Genu:

de te-aruncă Ela, nene,
e de bine, zău așa:
rămâi și făr\' de izmene
și te doare și cocoașa.

p.s.: ea întinsă nu prea stă,
că e zdupeșă și mândră;
dar îți rupe și o coastă
de nici leacu\' nu te-ajungă

Ela

să comentezi cu grijă și frumos, îndeosebi literar. comentariile tale intră de azi automat.

ela

Mulțumesc, e un timp fluid al dragostei, ca atunci când ți-e atât de sete încât nu poți nici respira.

Ela

scriitura aceasta \"suferă\" de prea multă forță. impactul asupra cititorului nu este din direcția \"psihozei\", ci din cea a \"detestării\", care sparge logosul în piese-de-sine, vânate de autor. senzația că e propriul vânător și propria pradă. că niciun cuvânt nu scapă de \"suliță\", de \"săgeata\" autocriticii. primitivul este lăsat în libertatea \"savanei\", rațiunea își ascute armele. totul poate fi plaat pe registrul \"hunting\".
plasarea \"fotografiilor îngălbenite\" în acest \"peisaj\" pare contrastantă. dar e o inserție a unei alte realități; la fel ca și cea care, domesticind primitivul, își duce existența în liniște (\"tu calci hainele, le împăturești...\") - și o a treia inserție a \"copiilor psihotici\", singurii ce pot \"înghiți\" o lume pisată, sfărâmată.
finalul parcă explicitează primul vers, prin completare. mă gândeam cum ar fi fost să fi lăsat lucrurile în suspensie.

față de ultimele poezii, care păreau a introduce o simplitate \"neobișnuită\" autorului, aici îl regăsesc pe deplin. se joacă, în maniera lui originală, cu orice realitate posibilă sau greu accesibilă, \"vânând\" în cititor orice tresărire.

keep writing,

Ela

Claudia, nu știu cum se pot însufleți aripile, dar știu cum să le ascult neîntâmplarea. Despre suflete, tot mai greu mi-e să scriu după această călătorie.

Mădălina, despe pietrele născătoare de lumi este vorba aici, despre apele adâncite în miez de piatră și despre oameni, cei singuri și dăltuitori de viață. Spațiile umede sunt vii.

Ecaterina, ai parcurs treaptă-cu-treaptă scara de gânduri, în sensul un cochilii. Fiecare dezvăluire a ta atinge un pas din realul trăit. Și îți mulțumesc îndeosebi pentru răbdarea de a primi în tine și de a înțelege până în miezul cuvântului.

Mulțumesc frumos pentru semnul vostru aici,

Ela

Cornel, nu știu ce să aleg, memoria minții sau memoria inimii. Sau ambele. Sau dincolo de ele. Rămân amprente în spiritul/sufletul nostru oricum, oriunde am fi, lângă orice ființă.

Tamara, labirintul atemporal și viu rămâne deschis, așa precum ochii amprentați în tălpile noastre preamergătoare. Uneori drumul ne știe mai bine decât ne știu oamenii. De aceea să pășim cu atenție. Nu știi niciodată pe cine porți pe tălpi.

Pașa, orice timp trăit are o vibrație magică, dacă o percepem, suntem realmente luminați. Dacă nu, rămânem într-o nesfârșită căutare. Indiferent de cetatea în care ne zidim trupul/sufletul.

Ecaterina, liniștea, rugăciunea, mersul vertical prin orașul străin, pasul răscolind istorii, pulsul tot mai viu al gladiatorilor uciși, totul pare mai real atunci când atingi pietrele de acum peste două mii de ani. Și te simți atât de nesemnificativ și atât de departe de adevăruri...

Camelia, calea inoceților nu poate fi parcursă decât în sens invers temporal. Ca și cum ai traversa secundele până la începuturi, acolo unde și pietrele îți vorbesc.

Mulțumesc.

Ela

Petruț, ochii cruzi privesc cel mai lucid realitățile trăite și netrăibile. Mulțumesc.

Ecaterina, indiferent sub ce formă se manifeste sufletul și câtă lumină sau întuneric îl ghidează, pe \"vârful morții\" tot va păși. Esențial este ce încercare se întipărește în el. Mulțumesc.

Ela

Da, niciun sacrificiu de sine nu necesită justificare, indifrent de \"tine\" sau \"celălalt\". Mulțumesc pentru însemn.

Ela

Tamara, frumos spui tu \"sângele se preface în cuvinte\"... și, din păcate sau din fericire, aș adăuga că și invers este posibil. Există o anume reversibilitate în aceste transformări. Depinde întotdeauna de spiritul ce transformă materia și de materia ce adăpostește spiritul. Mulțumesc.

Maria, da, e o pledoarie a mea, printre alte cele. Oricât de frumos este un obiect (de viață sau de artă), dacă nu trezește în tine zbatere, puls, viu, nu e decât un decor inert și tern. Mulțumesc pentru că ai văzut autenticul.

Ela

nu încadrați la \"vizuală\".
Vizuala s-ar putea defini ca fiind o poezie ale cărei versuri îndeplinesc o funcție grafică sau sunt conținute în grafică. Sau ca o compoziție imagine-text în care textul este inclus ca element al imaginii și are/acordă semnificație. Vezi și:
http://images.google.ro/images?hl=ro&q=%22visual%20poetry%22&btnG=Caut%C4%83&ie=UTF-8&oe=UTF-8&um=1&sa=N&tab=wi