Ela Victoria Luca

da, mai profund, mai subtil, mai prelucrat, mai elaborat, mai rafinat. uite un poem care iese din \"tiparele\" tale de până acum. și prinde bine sacadarea asta prin punct. tăișul respirației.

m-am poticnit la \"îmi vântură nisipurile negre\", la \"zidurile celulelor\" și la \"morții uscați\" (aici și acustica e disonantă)

oricum, ai schimbat \"traseul\" poetic. ai grijă doar la influențe, să nu te lași contaminată de un stil sau altul, de un poet sau altul.

am lăsat semn pentru că ai reușit ieșirea din chingile cuvântului. l-ai lăsat să respire. probabil că l-ai agățat și pe el, cuvântul, în trupul poeziei.

Ela

Cristi, să nu ne temem de ceea există în noi, orice ar fi. Nu putem fugi de noi înșine.

Teodor, așa este când aduni tot, în tine, imposibil să nu culegem și ceva furii.

Cătălin, nu e imprecizie, ci e un fel de a spune că pe un strat/o crustă de nebunie se întinde viața asta. Nu, nu genial, departe de mine, doar simplu, vers simplu.

Răzvan, la pubela existenței sunt resturi de noi, de aceea este esențial să lăsăm măcar câteva lucruri autentic bune și valoroase în urma noastră.

mulțumesc frumos, am răspuns acum fiindcă primul răspuns pt voi nu s-a înregistrat pe site și abia acum am văzut...
Sărbători Luminoase,

Ela

Ecaterina, pânza de silogisme în care ni se pare că putem \"prinde\" senzațiile, simțurile, trăirile, sentimentul, și le-am controla cu o rațiune rece, izolându-le, ascunzându-le, sufocându-le, pânza asta e cea mai fragilă iluzie. Elementul lipsă în mozaic este \"d\" - \"Dumnezeu dragoste detalii\" șamd.

Alexandru, știi cum este aici totul? Să încremenești într-un golf pustiu, să privești soarele direct în centrul lui, cu risul orbirii. Așa cunoști și întunericul, și lumina, oriunde ar fi.

Dorin, nu știu grila de percepție/rezonanță/receptare a fiecăruia.

Horia, eu sunt deschisă transmiterii prin cuvânt a sentmentului, a trăirii, a imaginii, a ideii, a înțelepciunii, de aceea orice reverberație în celălalt (chiar și o părere), orice fascicul de gânduri cred că e esențial.


Dan, la mine \"d\"-ul este \"doar\", cum scriam mai sus, \"Dumnezeu dragoste detalii...\", cât despre zăpezile astea letale, snă ea bine ca metaforă, dar ca trăire, greu de pus în cuvinte.

Mulțumesc, Sărbători Luminoase tuturor!

Ela

Ecaterina, am fost aseară la un film bun și mi-a rămas o replică din scenariu: \"nu se mai poate speria vreodată de moarte acela care a fost pe cale să moară măcar o dată și ar mai vrea să se întoarcă la viață, așa cum nu ar vrea să-și lingă propria vomă\". E singurul răspuns care mi-a apărut acum în minte și care este în tandem cu poezia asta.

Marta, frigul ca un bărbat fidel te-a deranjat, știu, ca și pubela memoriilor. E firesc cumva să deranjeze asemenea percepții ale morții/vieții, dar așa mi-au apărut mie ici, lăuntric. Nu, eu nu scriu niciodată, aboslut niciodată pt captarea atenției cuiva, fiindcă știu bine că fiecare om este captat de altceva și nu poți scrie pt toți. Abia de poți atinge spiritul/sufletul/mintea unuia singur.

Mulțumesc vouă,

Ela

pt \"nu mă cuprinzi\"

și mai îndrăznesc să spun că în strofa 2, la final:
\"și îndrăznesc să spun că în strofa 2, la final (mă sufocă dinăuntru/venus din milo /nu vezi)
am \"auzit\": \"nu mă atingi\" (atingerea implicând nu doar mâna, ci și privirea, și sufletul etc.)

cred că mai mult decât eleganța, estetica și rafinamentul, deja bine conturate și mereu prezente în scrierile Luminiței, aici este de remarcat accentuarea polarității interioare: văz-nevăzut, întreg - parte, contur - fond, acceptare - refuz, ca și încercarea de a trece prin simțuri discret, sub ochiul mereu deschis al rațiunii (\"călăuza\"). Un tablou, un poetic pictural, în care zonele \"străine\" autoarei sau celuilalt/cititorulului sunt transgresate de fire subtile, \"nepământene\". Ceea ce rămâne după lectură este un \"abur\" ușor auriu, ca și cum litera ar emana un viu luminos. Sau cel puțin așa au fost percepțiile mele aici.
Aș fi evitat rima involuntară verzi - vezi din prima strofă, chiar aș fi scris \"mere crude\", în așa fel lăsând ca și cromatică albastrul, așa cum anunță din titlu autoarea.

Ela

nu se dezice, Poetul, să intre cu săgeata ironiei și cu haz-necazul în proză, s-o condimenteze și să o asezoneze cu replici de un realism românesc binerecunoscut. aprecierea mea, abia aștept să văd toate ceste fragmente adunate într-o carte.

Ela

începând de astăzi, textele și comentariile tale vor intra automat pe site. te rugăm să (re)citești regulile, să fii atent la editarea corectă a textelor, la comentarii etc.
îți doresc un nou an luminos și mult succes în continuare,

Ela

de astăzi, textele și comentariile tale vor intra automat pe site. te rog să (re)citești regulile, să fii atentă la greșeli editare, la comentarii etc.
mult succes în continuare,
Ela

re-100, te rugăm nu mai retrage texte. mulțumim

activitatea ta literară a fost și etse apreciată. de astăzi poți insera foto și poți folosi scriere html (italic, bold, bold-italic doar). succes mai departe, așteptăm în continaure texte și comentarii remarcabile.

Ela

Victor, completează profilul tău cu câteva date biografice, ești membru remarcabil.

*

Ioana, negrul pătrunde peste tot, are liane interminabile. Răzvan, neputințele noastre în fața durerii, a vieții cu ochi opaci, sunt mai grele decât lipsa unui Tată. Silvia, plânsul cela al tău, deși nu e de dorit să existe, curăță o durere. Radu, uneori plăcerea sau neplăcerea se întâlnesc în alte \"zăpezi\", fetița doar le presimte. Emil, avem cu toții în noi o \"lume de contrarii\", sunt perechile noastre de polarități, care ne compun/descompun, construiesc/fărâmă, iar aceste treceri dinspre copil spre părinte, și invers, sunt uneori răsturnări ale soartei, da. Ecaterina, austeritatea unui destin, formele de gheață ce nu se topesc în pumni, ca și cum nici pumnii aceia nu ar mai avea viață, așa cum nici \"orașul\", așa cum nici urma de tată nu se mai regăsește decât în spații dense din lăuntru, sunt un dat pe care-l purtăm o vreme, dincolo de optimism sau pesimism, dincolo de orice pereche de contrarii. Gheorghe, e o diferență esențială între grav - tragic - dramatic - melodramatic, promit că dacă voi repera vreodată în mine - în poezie sau în viață - vreo urmă de melodramă, mă las de scris, de tot; deocamdată rămân, văd, bine țintuită în grav și tragic. Silviu, iarna se gravează pe țărm ca un zâmbet de gheață, pe care marea îl șterge, fiindcă e îndeajuns de vie.

Mulțumesc tuturor,

Ela

duminică_când - revezi cacofonia
ultima strofă ver5 - realația
și \"albaștrii\", cu un sg i (de 2 ori ai de corectat)

Bun venit pe Agonia.
Vă rugăm să citiți regulile de pe prima pagină a site-ului.
Completați Nume și Prenume, în profilul dvs., fiindcă pt numele scris incomplet sau necorespunzător, autorii sunt penalizați cu nivel de acces -10. Mulțumim.

întru (nu îmtru)

senzația că se jupoaie cuvintele, unul după altul, într-o pădure clarobscură, unde \"jivinele\"-simțuri își așteaptă, supuse, mentalizarea, sacrificiul îmtru verbalizare, pt ca atunci când zăpezile-sensuri albe se descompun în imagini, să ne regăsim lectori încântați dar și încrâncenați în inima poeziei.
mi s-au impregnat versurile:
\"Trăgeam de zăpadă
cu ambele mîini ca de o blană a nimănui.\"
\"Vîntul sufla
și sufla, și mîna troienele-n suluri de seuri spre marginile pădurii\"

aș fi scris \"tot mai mult spațiu\" în loc de \"cât\". și aș fi renunțat la acel \"promițător\" sau l-aș fi înlocuit cu ceva sinonim. sunt mici disonanțe, care nu fac însă rău \"cărnii\" poetice.

Ela

aș renunța la foto inserată, imaginile din poezie sunt vii, îndeajuns de vii pt a nu mai fi necesară alăturarea unei alte imagini