Ela Victoria Luca

Felicit \"Oglinda literară\" pentru această inițiativă care face punte între real-virtual, și invers. Mă bucură că se continuă experimentul creației, precum și critica literară, iar Radioul agonia.ro să se audă în continuare cât mai fin. Ne întâlnim la \"cafeneaua literară\", eu mă alătur vouă ca de obicei spre final.

Ela

Aceste versuri de o șăgălnicie anume ce ascunde, știi tu cumva, o reverență permanentă în fața valorilor autentice, sunt doar un semn că rafturile minții mele sunt pline și uneori e bine să încep să re-așez cărțile, să fac un inventar și să îmi găsesc un loc în scriitură, la un moment dat. Îți mulțumesc pentru cuvintele din melodie, tare mi se potrivesc astăzi. Și, ca să fie mai clar ce este cu \"praful\" acela, uite, fidelitatea mea față de poezie și de cântec:

\"Le problème dans cette histoire
C\'est que les étoiles ne brillent par fort
Quand elles perdent le nord
Elles vont meme certaines soirs
Jusqu\'a prendre pour une autre
Cette image dans le miroir
N\'est que l\'ombre de toi-meme
Une poudre aux yeaux
Qui me cache le fond de ton...\"
(scrise din amintire, orice greșală mi-o asum)

Fiecare în propria istorie se scrie precum o carte sau altfel. Mulțumesc mult.
Ela

Virgil, ai remarcat bine și tenta voit șăgalnică, aparent copilăroasă, precum și ermetismul inclus. Impresia mea certă este că te pricepi în descifrări și estetism. Mulțumesc, părerea ta are de fiecare dată o valoare de adevăr.

Costin, în nici un caz la \"personale\" nu ar fi locul. Eu și acolo când le încadrez, textele au o anume valoare literară, mais pour les connaisseurs. Titlul este ușor de tradus, if it isn\'t, please look for it in a book. Și te-aș sfătui atunci când nu îți place un lucru, ignoră-l, complet. Reclama negativă este deja o tactică \"prăfuită\". Și nici în afara subiectului nu cred că vrei să ai spațiu. Borges, ca și mulți alții, are un loc esențial în biblioteca și rafturile din mintea mea. În privința \"prietenescului\" acesta fără limite, mă mulțumesc cu ceva onest și doar colegial, bine intenționat. Mulțumesc, îmi pare rău că nici pt tine nu mai e loc, dar ai biblioteca ta în care ești stăpân peste toți și ți-e bine în valoarea ta literară, atât cât este. Nu e necesar spectacol aici.

Solicit, repetitiv, la comentarii pe texte, atât cât se pot înțelege. Restul cuvintelor cu adresabilitate asupra autorului sunt prea personale, iar spațiul lor desigur nu se află aici, în acest subsol pentru comentarii.

Ela

Și când tac de piatră mi-e graiul poate. Meseria asta de a-mi trăi așternerile pe rafturi e aproape imposibilă, ca și cealaltă, căci uite ce de spiritualitate este și, fiindă, mă face să sar pe alt \"raft\", mai strâmb. Acolo, Borges cel orb mă privește întotdeauna, știe cât admir urma lui cea vizibilă prin Cuvânt. Mulțumesc, am renunțat la căci, pe bună dreaptă vedere. Te mai aștept acolo unde pietrele nu tac.

Ela

Mulțumesc, ai văzut sensul de rotație. Nu știu dacă am redat prin cuvinte potrivite ceea ce percepeam repetitiv în istoriile pământești, cert este că m-a inspirat o melodie pe care am trimis-o mai departe cuiva, care a scris apoi un poem. Și așa mai departe. Mă voi gândi la final, ori mai bine spus îl voi simți, căci este disecantă starea. Un cuvânt bine adus mă lasă într-o bună reflectare și șlefuire a versului acolo unde impur este.

Ela

Orele lotusului mereu altfel in rotita lor nuanta, acolo unde se fac sclipiri fluorescente, ceasornicarii lasa secundarele sa isi duca menirea, noi doar ne aseyam pe acleasi cadran, privitori fara o mina intinsa. Ceasul nu e de purtat la maini, tu stii. Multam fain pentru cina cea de la ora in fildes. Ce de elefanti ar trebui sa ne dea consimtamintul! ;)

Ela

Ela

Sentiment de claustrofobie temporală, te inundă metaforele care fac să ticăie ceasul inimii până-n rărunchi, simți atmosfera de iureș, izbirea de asfaltul vieții, între cele 5 minute ale șaptelui și \"optul puturos\" se scurg parcă vieți.
Ultimele două strofe parcă schimbă registrul, planul se duce spre un tărâm pieritor și este și interiorizat, indiferent cît de \"hâdă\" este moartea.
De prelucrat ușor, dacă și când dorești, și mai ales cum dorești: \"seara febrilă\" (găsește alt atribut), \"vipere veninoase\" (nu accentua, este evident), \"stegulețul\". În rest, bună păstrare a atmosferei și a ideilor.

Mă bucură evoluția ta, Diana. Te voi citi în continuare.

Sentimentul acesta al hoinarului care își caută de la anotimpuri, la repere, la puncte cardinale, până la hotarele minții și ale sufletului, reușind într-o clasică desfășurare a versului, prin rime bine alese și armonie a ritmului să deschidă porți către cititorul de toate pretențiile este că lumile noi încă nenăscute \"din mare\" vor fi necesitând pieirea celor vechi ori poate doar regăsirea unor alte spații viabile. Inevitabil se atinge aici și condiția poetului, ce nu se mai găsește pe sine, ce-și caută identitatea, aflat la fluența atâtor curente, încercând doar să își păstreze lumile, așa cum și le-a construit, \"aldine\":

Orbecăind prin versuri cu strălucire calpă,
De mult pierdut-am dreptul la litere aldine.
Strivind eresuri moi și fragede sub talpă,
În fiecare clipă mai mult renunț la mine.

Ultima strofă ar mai fi de re-modelat, iese un pic din forma și tonalitatea poemului, îndeosebi prin al doilea și al patrulea vers, ele fiind doar cu ele armonizate.

Îmi place încă acest fir clasic, îmi dă un reper bun în Poezie, chiar și îna cest mileniu. Rădăcinile ne vorbesc :)

Ela

\"sînt căpitanul cafelei
atunci cînd totul se reduce la dezamăgiri matinale
apasă-mă pe umărul drept
să înțeleg logica acestei plictiseli
apoi pe stîngul
să devin semnificativ în tăcerile mele\"

Definire, prin imago-ul reflectat în \"cristalinul ochilor tăi probabil toată ziua\", căutând alte dimineți \"către o idee neexplorată încă\". Discurs intelectiv, ghidat de un simțământ al distanțelor tangibile numai prin a fi \"ostil geometriilor luminii\". Obligat la a da explicații, Eul hoinar, diriguitor al propriei \"corăbii\", indiferent de \"itinerariul\" propus ori parcurs la întâmplare, alege, își asumă alegerea:
\"sărutul nedisimulat
un fel de salt mortal
parfumat în mirosul gurii\"

Nonexplicativ, într-o logică cu propriile-i silogisme, nedestăinuite, lăsând mintea lectorului liberă în a-l însoți în voiaj sau nu, cel puțin prin poem, autorul își rămâne sieși nu atotsuficient, ci unicul cârmuitor al lumilor sale, busolă fiindu-i galaxia dinspre vest.

Ela

Poem al durerii, între pietrele grele ale tăcerilor îndoliate și cântul îngerilor, un discurs mărturisire, un dialog cu lumea din noi, de dincolo de noi. Gravitate, liric prelucrat prin spiritualitate cu tentă mistică, adâncuri explorate cu grijă, închinare către tatăl coloană a sufletului vital, către tatăl celest, mai departe. Un timp al meditației, al re-așternerii și al devenirii:

\"tu vei crește la loc din coasta lui.
doar știi că pântecul tău e începutul unei alte ființe\"

Singura mea sugestie, aș șterge prepoziția \"dar\" (se aude implicit)din versul: \"lucrurile nu sunt, dar devin firești până la urmă \"(devin firești..., fără ea păstrezi cântul ansamblului.

Deosebit mesajul din a doua strofă și o las aici, încă o dată, pentru a o evidenția, adaug versul de dinaintea ei, fiindcă astfel se conturează un alt poem în sine:

suntem iertați. suntem de piatră.

nu poți să te rogi când plângi. ai păcătuit de la prima ta lacrimă
necrezând că mai există ziua aceasta.
acum lasă totul aici.
mai bine ascultă cum te strigă din ultimul clopot adevărata durere

Poem ca un recviem. Poem ca o cantată a îngerilor. Poem în liniștea catedralelor. Nimic nu poate atinge cuvântul aici, altfel decât cu smerită reverență.

Prețuirea mea, Ioana.

Parcă lași aici cititorului un amar de luat aminte, ca atunci când lacul se umple nu cu ape vii, ci cu frunze, crengi, vietăți pieritoare, \"unghiile\" acestea, resturi ale zilelor, lăsate din trăiri \"ce-aripi ne duc ora, pulsând menuete,
cu fluturii – eu, parca tu – printre-acele,
la negrul din țeava gonirii concrete,
cretatele morți ale zbaterii mele\"...

De ce atâta zbatere, ori de ce pier ceasuri, ori de ce aceste \"tocături de stele\", ce fac pulbere viețile, nu știu, nu se știe de ce aduni astăzi într-un sonet toamna ca un pelin.

Și, căutătoare și cititoare de sonete, îți voi lăsa trei versuri dintr-unul de Ronsard, poate mai adăugăm o picătură de miere peste atîta fiere:

\"De-aș fi Ovid cu vocea lui mieroasă,
ochi, stele-ați fi-ntre stelele ce mint,
crin - mâna, părul, nadă de mătasă.\"

Să ștergem lacurile, în eter ne ducem cu toții, cumva, cândva, după Ovid. :)

Ela

Bun venit pe poezie.ro. Remarc acest poem, pentru forța imaginilor și coerența ideii. Mă duce cu gândul instantaneu la Borges și la întreg ciclul său de poeme: \"Aurul tigrului\". Firește, este gândul meu ce își iese din matcă. Uite câteva versuri ce te vor prinde în neliniștile creației, Dora:

\"Visez un tigru. Proslăvește umbra
Bibiloteca vastă, laborioasă
Și rafturile parcă estompează;
Puternic, inocent, însângerat
Și nou, el selva-o va străbate lin
Și viitorul, urma-n mal mâlos
Lăsând de râu cu nume neștiut..\"
(\"Celălalt tigru\")

Te scrie, ca atunci când culegi bijuterii rare, din peșteri ascunse privirilor simple.

Timpul cuvintelor toarse, ca și cum liricul ar fi așa, fuiorul nostru cel de toate mâinile, privind cum \"curge o apă limpede din matricea mamă
dar copacii s-au legat și mai bine de cuvinte\"
gravitate și meditare la ceea ce rostim fără substanță, fără esențe, fără discernere. mereu în aceeași barcă, să lăsăm vanitățile, indiferent că scriem sau iubim sau pur și simplu respirăm.
Rămân cu strofa a treia, uneori scrierile directe, sponatneitate vie, sunt mai pure decât orice stoarcere de minți.
\"o lume tăcută trăim și nu spunem nimic
gândim și nu spunem nimic
iubim și nu spun nimic
avem o memorie comună și mută\"

Prea multe obiecte, prea multe stări și ființări, \"și nu le putem defini încă\". Și îmi amintești fain de vorba aceea: \"mult zgomot pentru nimic\".


Ela

Mulțumesc pentru că ai desprins primul arc de cer(c) al orei de fildeș. În acest fel m-ai făcut să îmi re-privesc ora și să îmi dau seama că nu o împărțisem în sferturile esențiale, așa cum o aveam în gând. Abia acum i-am redat și ceasului, și lacului ce li se cuvine. Te mai aștept, la scenă deschisă.

Ela

\"orele se făceau de hârtie le strângeai în pumn râdeai
le aruncai la coș
iar asta întotdeauna coincidea cu promenada lui sfăntul ilie
prin prăpăstiile cerului
atunci îți multiplicai degetele pe corzile violoncelului
îmi făceai din ochi
și te odiheai expresionist într-un lan de floarea soarelui\"

Impresii și expresii ce se rotesc precum flori de soare în liric, ceva îmi spune că acest tablou are parfum de ploaie încă în vară și că poemul nu este decât irizarea aceea dinspre apus, pe când se aude violoncelul păsărilor neplecate încă spre alte destinații. Și uite, iarăși ore, de hârtie aici, și o altă poveste spusă între anotimpuri. Cred că această învârtire a pământului ne face să vedem timpul în trei spirale îmbinate în vers, ne modelăm, \"balerine din broaște țestoase\", ca o vrajă, și aici, și la tine, regăsesc tărâmul farmecelor.
Mi-a plăcut plimbarea aceasta de spirit prin poemul tău, revin, mă cheamă un parfum aparte.
Ela

\"tu dormi, aimee cântă
rotire
în mijloc doua siluete dansează
o alta se așază la pian
îi ating degetele cântăm împreună așa
împart clipa asta cu tine
pâine ruptă în două\"


Nu știu dacă este poem sau este doar o muzică spre lună și atunci, iau lumina de pe pleoapele cuvintelor și o fac geană de vers, o las pe Aimée să atingă clapele iubirilor de departe și să ne spună povestea mai departe, căci:
\"tu acoperi luna în fereastră
eu ascult inimi
și nu se vor opri mi-ai promis\"

Privesc spectacolul nopții, crinolina mi se agață de ultimul vers, niciodată nu voi dansa la fel ca atunci.
Aici, poemul are o scenă unde cuvintele fac reverențe în fața frumosului.

Ela

Mulțumesc, ai prins luciul apelor, acolo în adâncuri se află și un fir de fluid abia vizibil, el merge pe linia sentimentului și se întrerupe la un moment dat între basm, realitate și vis. Este ceasul de fildeș, cu semnificațiile sale mai mult sau mai puțin lăsate vederii libere. :) De ți-a plăcut, e semn bun, știu că e altfel decât scriu în ultima vreme. Te mai aștept.

Ela

Mă trezisem cu gândul la \"adormi toamnei\" și vin să las semn implicit sau explicit fiindcă aici: \"dacă aripi nu mai umezesc, la pleoape, nici bătaia cănilor de lut, obraze (de kamikaze nu mă ating, era bambola undeva, aici e \"bășică\"), mă tem că nu mai știu să explic ce văd - \"Explici temeri, se aude numai ușa cum, trântită, ia din aer o bucată și-mproșcând în jur albastrul. Aici mă revolt și trec mai departe, am sentimentul că nu recunosc autorul, sau poate e doar un chip al său pe care, zău, nu mi-l pot ex-plicita deloc.
Descoperim fațete ale unui diamant, pe alocuri mai șlefuim fiindcă ori e prea strălucitor, ori e încă tewribil de impur. Promit să nu fiu eu bijutierul, cel mult femeia care atinge pandantivul printre lanțurile de cuvinte.
Ies acum, fără prea multe explicații, mută, limba îmi ține gajul fiindcă vin muștele cu trompetele lor la sfârșit și, așa ca mierea cum sunt, mă tem că prea s-or lipi.

Daniel, am avut o surpriză. Să nu ți-o explic prea mult, se înțelege de la sine.

Ela

Mulțumesc fiindcă ai redat locul cuvenit regilor lumii, căci, uite, îngeri, Zei, acolo orânduiesc lumile, însă aici era o lege a pământului, pe care doar împărțitorii dă tărâmuri și ape o pot cunoaște. Te mai aștept, vezi în apele fără sfârșit.

Ela

Acum să mă gândesc mai bine, iau partea serioasă cu forța, lumina, întunericul, sentimentul și ajung la final unde am de ales între doi peștișori - ori e cineva pe marginea lacului pescuind, ori se zbat peștii pe uscat, ori abia de scot căpșorul din ape. Complicat cu basmele, mă întorc la realitate, că de\', tonul tău mi-a dat ideea. Mulțam pentru buna dispoziție.

Ela