lacuri de unghii

Poezia ta are mult contrast, e ca o fotografie sepia
Dora

Dora, multumesc,
da, sepia, impresia de culoare cafenie, culoarea toamnei, din culori amestecate rezultand, culoarea aducerilor - aminte, cu margini neclare si contrastul ca un gand, pierdut,lunecand, spre final ca un pocnet de arma, fluturii-s imago-amintiri, inchise in aripi de lebede negre-mpuscate

Parcă lași aici cititorului un amar de luat aminte, ca atunci când lacul se umple nu cu ape vii, ci cu frunze, crengi, vietăți pieritoare, \"unghiile\" acestea, resturi ale zilelor, lăsate din trăiri \"ce-aripi ne duc ora, pulsând menuete,
cu fluturii – eu, parca tu – printre-acele,
la negrul din țeava gonirii concrete,
cretatele morți ale zbaterii mele\"...

De ce atâta zbatere, ori de ce pier ceasuri, ori de ce aceste \"tocături de stele\", ce fac pulbere viețile, nu știu, nu se știe de ce aduni astăzi într-un sonet toamna ca un pelin.

Și, căutătoare și cititoare de sonete, îți voi lăsa trei versuri dintr-unul de Ronsard, poate mai adăugăm o picătură de miere peste atîta fiere:

\"De-aș fi Ovid cu vocea lui mieroasă,
ochi, stele-ați fi-ntre stelele ce mint,
crin - mâna, părul, nadă de mătasă.\"

Să ștergem lacurile, în eter ne ducem cu toții, cumva, cândva, după Ovid. :)

Ela

Dacă nu vedeam semnat Daniel, aș fi confundat cu Foarță. Bună domnule, te joci cu cuvintele ca un jongleur. Citit, plăcut.

ma recunosc in toamna aceasta a ta si pun pe seama lui septembrie finele concretiuni ce imi retin privirea. boare de zemuri, rumen perlat, fluturi ni-s ceasuri de fum printre focuri, marunte detalii ratacite ca printr-o in plasa de pescar..
toamna e pentru mine totusi, cel mai spectaculos anotimp.
pentru ca, pentru mine, patina, e rafinament al ocrurilor pamantului, ce-aminte-amar nu-mi duce gandul decat doar pana in vremurile prea indepartate..

Linea

Ela, multumesc,
nu e chiar sumbru, e o latenta, o sfarseala, dependenta a contemplarii eului, de undeva, din zbor spre un departe al ceturilor, cuibarele de aer de sub aripi-maluri, negrul lebedelor in miscare, similar negrului pustii, standardizand in alb incremenirea („cretatele morti”) relativa, dovada secventiala a zbaterii, ca o fotografie martor, un contur schitat de mana divina,
multumesc pentru mierea versurilor, tie si lui Ronsard

Liviu, multumesc,
da, asa e, si eu, daca nu vedeam ca scria Serban Foarta sub un text, as fi jurat ca am inceput sa public in Dilema Veche, acum ceva timp,
iar Foarta, ce sa mai spun, mai sa se dea de ceasul mortii ca n-a fost recunoscut drept unicul autor al lui „Joc secund”,
Ion Barbu, in timpul asta, agita compasul si se certa de mama focului cu un individ foarte aprig la manie si mare panglicar (ceva intre jongleur si brodeuza), poreclit de sine insusi Arghezi, pe niste Flori de mucegai,
la Ambasada franceza, un grup de sustinatori, baudelarieni de rit nou, cica, aruncau in functionari cu toate florile de le venea rau si mucegaiau in asteptarea vizei,
asa mare paranghelie ce a iesit cu sonetu` asta, niste coji de nuca si genunchi de toamna parca vad sa-mi fie de-un canon, macar :)
mai jonglam, mai jonglam, sa treaca timpul, deh
placut si eu, onorat,

Dana, multumesc,
oglinzile de suflet au ochiul deschis, lacurile-adanci se suprapun adesea, de ocrul cuptorului launtric si luntriri se leaga padelele, aripile, zvacnind oniric, ca intr-o rafinare a zborului din zbor, predat toamnelor