Ela Victoria Luca

mulțumesc pentru răbdarea de a citi, a primi, a da un răspuns aici. lucruri vechi dintotdeauna, pentru totdeauna, scrise sau nescrise, poetizabile sau nu, care, mai presus de orice nou sau orice schimbare, rămân indestructibile, destinate.

Sărbători luminoase,
ela

evitat, desigur

ioana, de pleci îmbogățită, cred că e bine, chiar dacă pleci cu un vers mă bucur.

nănucu, apăi imaginea aia în mintea mea a apărut așa (că eu îs cam vizuală din fire, na): o străduță din vatra luminoasă, cu caldarâm din dale de piatră, pe care jucau leapșa niște fantomuțe, spiriduși, spectruțe, chestii d-astea. de ce oi fi ecitat eu să scriu spirite și am scris morți, simplu, nu știu, dar promit că revăd versul și dau eu cumva din condeiul magic (de-l mai am). ufuf, în schimb (nu întrebăm de ce, desigur) greu cu recunoașterile astea.


andu, bună dimineața, apăi o colindat mintea mea pe harta (tot mentalo-memorativă) a bucureștilor (noi și vechi) pân\' a dat de zona care place ei mult, îndeosebi ca nume, dar nu doar, vatra ceea luminoasă; unele povești acolo își au începuturile, continuările și neverendigurile (că doar îs povești, nu?)

mulțumesc fain, vouă,
ela

marius, apăi, cu nerv poetic, asa, cu zvâc, miscare, ceva ce învie litera, chiar dacă este sau nu inima o poezie plagiată.

dană, apăi nu stiu ce o mai fi fost când am scris aceasta, fiindcă nu ieri am scris-o, ci multe zile în urmă, îmi amintesc doar că se roteau 3 orase prin mintea mea, trei semnificative pt mine, desigur unul cu monmartre cu tot, că nu se putea fără; cât despre galben-alburiu-sidefiu, cum Dumnezeu să nu îl păstrez, oricât merde ar fi în viata asta.

anana, dincolo de orice real, revenind în fiecare realitate, deplin, ca si cum toate s-ar lega cumva intre ele prin poduri suspendate. da, la vita e bela.

ecaterina, uhhhaaaa, bestial să fie, dar nici azi nu stiu daca alegem bestia sau frumoasa. probabil ca pe ambele, totodata, dar se mai joaca ele cache-cache cu noi, deh.

adriene, ou sont les amours d` antan? apăi, săpăm, săpăm, ceva vestigii tot mai găsim, fir-ar ea de arheologie a sufletului.

nănucule, ai să râzi, dar râdeam când am scris aceasta, si ai să râzi tocmai fiindcă-ti poti aminti zdravăn râsul meu, ăla așa de alungă spiritele rele. brici, să fie, taică. brici. că mătase avem. si mai trebe tăiată uneori. om vedea, cu inimă largă, da.

tare multzămesc vouă,
ela

desigur, luminos era mesajul meu

abia în această seară, după muuulte zile de absență, reușesc să îți transmit, Călin, zâmbetul și bucuria că există loc pentru frumos, artă, poezie și oameni care nu uită, indiferent cât de amaretto este viața, să îi dea o esență bună!
felicitări și viață trainică poeziei, acolo, în Atrium, să nu aud de aritmii, sistole, diastole, tahicardii, cardiopatii stopuri și alte asemenea de care știu deja multpreabine!

cu drag, ela
(și sper și cu prezența pe 27 decembrie)

doru, rar mai încap cuvinte atunci când toate zidurile se surpă. nu stiu cum se vede de peste ocean, dar din ocean pesemne cuvintele-pesti sar azi libere.

djamal, când rămâne tăcerea din tot, nu stiu cum se desfăsoară umbra.

ioana, apăi de e des sau de e rar, nu stiu să spun, poate doar certitudinea primirii tale deschise e o mărturie.

angela, daca iubirea ajunge sa fie antidot universal, atunci cum dumnezeu exista atat de putini oameni care iubesc autentic? si cineva ar zice acum: ”fiindcă dragoste cu sila nu se poate, domnule!”.

victor, lasă așa sec, precum vinul de vitză veche, si simplu precum bătaia ultimă a inimii. nu, nu, nu deveni fanul unor texte, oricine le-ar scrie (fanatismul dăunează grav spiritului), eventual fanfan la tulipe. sau funny.

george, e un acelasi proces precum al clădirii ei interioare. la fel se si surpă. sau se smulge, cărămidă cu cărămidă. fir-ar ea de arhitectură a vietzii. :)

multumesc si iertare pentru târziul răspunsurilor,

ela

daca nu e si trup, si suflet, si minte, daca nu e deplina si autentica, atunci ce sens mai are?
multumesc,
ela

nicolae, nu știu încotro trimit versurile acestea, știu ce se desprinde din caldarâm.

doru, te joacă, mai ales cu pietrele negre, nu le lăsa să se așeze. pe nicio fibră de suflet.

alexandru, tu te joci cu versurile lui bob dylan, în timp ce eu nu știu ce să fac cu essence al lui cocteau twins. să mai adun esențe, să nu.. oricum le ia vântul, pământul

mulțam,
ela

ion, lumi abia tangeibile, tocmai fiindcă nu e necesar să le cunoști întreaga poveste, istorie, nici măcar marginile sau suprafețele.

marius, cum perfecțiune nu există, doar imperfecțiunile minore sau majore, sau în toate înfățișările lor, ne acoperă lumea, oricare ar fi ea.

mulțumesc, ela

eu cred că am încă sub ochi cerul tot mai negru și imaginea unui mânz vânăt, chiar dacă în fața teatrului era doar muțenie, chiar dacă mizeria orașului era nimic pe lângă mizeria din imediata apropiere. poate doar teatrul era calm.
mulțumesc,
ela

primesc această tristă vestire, printre multe alte tristeți ce au venit toamna asta, cu oamenii ei pierduți, cu oamenii ce nu mai sunt.
luminată să îi fie Adormirea...
ela

30 secunde atat am timp acum: asa vazu ea, mai ales apreciativ, fiindca intr-un teatru al eului - daca e sa citez din joyce mcdougall - este esential sa existe si un chip autentic. si il apreciam si pe acela, indeosebi. si capacitatea de a purta masca, de a fi una cu rolul etc.
de aceea, da, era intr-o anume masura.
mes respects,
ela

de stanga am doar sincopatii, ca sa zic asa.
apai, cam asa o fi poematica asta a mea, cu un iz de singuratate in fata teatrului (lumii, strazii, carturarilor, vietii etcetcetc.). ia sa ma uit si eu mai bine la ea dinspre garcia.
merci,
ela

mulțumesc, cred că, așa privind de la distanță acum, acea strofă aleasă de tine e ok, mă cam irită că s-a pierdut impactul în următoarele, dar oi vedea eu cum le prelucrez mai târziu.
ofof, accesoriile astea:)
ela

Dan, în sfârșit! Mes felicitations! Apăi, să nu fie chiar... autodafe acest AutoDaFe, ci să mergi mai departe, este abia începutul aici.

Felicitări și celorlalți autori, și aștept să văd neapărat și vol. lui Dumitru (îmi place cum scrie, da) și al lui Sorin, pe ei i-am mai citit în ultima vreme ici-colo. Curioasă sunt și față de poeziile Mirelei.

pe duminică,

ela

felicit și eu autorii și voi fi prezentă sâmbătă la Târg, la lansări.

daniel, regret că te simți jignit și taman în asemenea situație, fără să știi ce și cum. am luat info de pe site Gaudeamus, așa cum existau ele trecute în program la acea dată; acolo, atunci, era doar lansarea Ofeliei (dintre autorii agonia.ro). pt lansarea vol. ei, ofelia mi-a dat invitație la deko. acum am văzut că Ofelia a anunțat în comentariu și lansarea noului tău volum, despre care auzisem doar ca zvon. și acum am văzut și comentariul tău. voi completa informația \"nonpromter\". pe de altă parte, după cum vezi, la finalul acestui anunț era o rugăminte pt autorii care lansează cărți la acest Târg de carte. dacă aș fi primit info corecte și la timp despre toate lansările, atunci acest anunț ar fi fost mai puțin... prompter.
voi fi prezentă sâmbătă și, contează pt tine sau nu, chiar mă bucură că după jumătate de an apare și acest volum al tău.
încă o dată, scuze pt aceste info parțiale.
ela

Doru, vocilevocile... acolo unde se aud, e sens; acolo unde raman, se disting de noi; acolo unde sunt sugrumate nu se mai poate trai.

Laurentiu, intre ritualizare si de-ritualizare se intampla toate, intr-un spatiu tertiar, in care sirul oamenilor se duce mai departe.

multumesc, ela

iulia, da, poate fi auzita ca o chemare la umanitate, pe o strada a vietii unde intamplarile se desfasoara fara sens. si nepasarea este cu dubla legatura acolo, da.

pasa, apai cu textele poti fi rrrrau, dar sa nu fie wrrrong ce spui. nu stiu ce sa zic apropo de impresia ta de afectivitate zero acolo si transparenta aici, fiindca eu vad altu fel lucrurile. cat despre finalul cu agresivitatea pisicii, da, poate fi si acea inbterpretare valida. nu e gresit ultimul vers, am omis special ”îi” (numesc)... ”pe” (toti). iar alta greseala nu vad, poate oi avea orbu pisicii.

multumesc, ela

Mihai, ca e in teatru, ca e in film, ca e in show, ca e in literatura, apare uneori/deseori aceasta infruntare. Si ironia/sarcasmul, inevitabil. Cam despre asta m-a facut sa scriu filmul vazut aseara, un film ce reda realitatea vietii fara menjamente.

Florian, acolo e spus cam pe sleau. Da, sensul asta ar fi: dupa ce ca viata a devenit un spectacol ieftin de pantomima, sunt atatia care mai fac si play-back zi de zi. Amar insa adevarat. De aceea sa-i/sa ne fereasca sfantul de viata adevarata, aia care nu menjeaza, nu atenueaza, nu panseaza, nu anesteziaza, la vie pure et dure.

multam, ela