fără niciun cuvânt

\"ce tristi suntem noi ratacitorii
vorbim prea mult tacem prea mult
sau prea tarziu\"

O tristete dulce-amara care picura lin,limpezindu-ne.Plec imbogatita!
Ioana

Poemul e bun, o melancolie alunecoasă și blîndă îl străbate ca un fir roșu (necălăuzitor). Cu singur vers cred că ai forțat puțin cititorul și anume \"morții joacă leapșa
pe dalele de piatră\" - o imagine puternică dar cam tocită
Mi-a plăcut în schimb (de ce \"în schimb\" ar putea fi o întrebare, dar bine că n-o pune nimeni)
\"vom uita să ne scriem între sărbători
și nici în ele nu ne vom mai recunoaște\"
și nu numai atît, așa cum am spus și la început

Excelenta trimitere la numele acesta atat de bucurestean si totusi universal, stiu, sunt subiectiv, unul dintre preferatele mele poetico-urbane. Felicitari pentru idee!

ioana, de pleci îmbogățită, cred că e bine, chiar dacă pleci cu un vers mă bucur.

nănucu, apăi imaginea aia în mintea mea a apărut așa (că eu îs cam vizuală din fire, na): o străduță din vatra luminoasă, cu caldarâm din dale de piatră, pe care jucau leapșa niște fantomuțe, spiriduși, spectruțe, chestii d-astea. de ce oi fi ecitat eu să scriu spirite și am scris morți, simplu, nu știu, dar promit că revăd versul și dau eu cumva din condeiul magic (de-l mai am). ufuf, în schimb (nu întrebăm de ce, desigur) greu cu recunoașterile astea.


andu, bună dimineața, apăi o colindat mintea mea pe harta (tot mentalo-memorativă) a bucureștilor (noi și vechi) pân\' a dat de zona care place ei mult, îndeosebi ca nume, dar nu doar, vatra ceea luminoasă; unele povești acolo își au începuturile, continuările și neverendigurile (că doar îs povești, nu?)

mulțumesc fain, vouă,
ela

evitat, desigur