oameni, oameni

\"cum să își dea mâna
cum să își vorbească dacă
din stern li se aud în continuu
voci sugrumate?\"
E trist...asemăn, în umila mea părere,această poezie cu o chemare la umanitate.

Și poate acel\"nu-mi pasă\" să nu fie indiferență ci mai mult neputință sau resemnare.

Nu pentru că la comentariul anterior am fost cam răutăcios (deși ar fi trebuit să remarc și originalitatea imagistică a poeziei, și stările poetice, chiar dacă îmi dădeau atunci impresia de afectivitate zero, am să apun acum că se vede aici o prea mare transparență, o sensibilitate exacerbată, oarecum un fel de furie înăbușită. Neîncrederea nu e în Oameni, ci în (ne)oameni. Și, în final; parcă ființa ar căpăta ceva di agresivitatea acelei pisici, parcă arderea acelor fire de păr urmărește, cred, un scop taumaturgic. Doar nu degeaba sunt numiți în gând toți trecătorii, probabil și bunii, și răii.

Un trecător \"rrrău\"!

Se impune o corectură în ultimul vers, o vei observa în mod sigur.

iulia, da, poate fi auzita ca o chemare la umanitate, pe o strada a vietii unde intamplarile se desfasoara fara sens. si nepasarea este cu dubla legatura acolo, da.

pasa, apai cu textele poti fi rrrrau, dar sa nu fie wrrrong ce spui. nu stiu ce sa zic apropo de impresia ta de afectivitate zero acolo si transparenta aici, fiindca eu vad altu fel lucrurile. cat despre finalul cu agresivitatea pisicii, da, poate fi si acea inbterpretare valida. nu e gresit ultimul vers, am omis special ”îi” (numesc)... ”pe” (toti). iar alta greseala nu vad, poate oi avea orbu pisicii.

multumesc, ela

sa nu incalcesc prea mult cuvintele si mai ales incercand sa limpezesc, sa descifrez, sa treiesc poemul, spun sincer si simplu: mi-a placut, m-a cuprins
in sinea lui, l-am trait! O zi buna

\"nu știam de ce se învârt în jurul fântânii
cuprinși de frisoane
aliniați unul în spatele altuia
un șir fără sens - îmi spuneam - un șir
care se îngroapă în asfalt

cum să își dea mâna
cum să își vorbească dacă
din stern li se aud încontinuu

voci sugrumate?\"

Poemul acesta are o temă bine definită, un ritm și o desfășurare asemănătoare unui scurt-metraj.

Însingurarea are o soluție neașteptată și subtilă la final.Oamenii pot fi treziți din transă, deturnați de la un destin fad doar printr-un ritual.

Interesant poem!

Doru, vocilevocile... acolo unde se aud, e sens; acolo unde raman, se disting de noi; acolo unde sunt sugrumate nu se mai poate trai.

Laurentiu, intre ritualizare si de-ritualizare se intampla toate, intr-un spatiu tertiar, in care sirul oamenilor se duce mai departe.

multumesc, ela

oamenii trec oamenii vin uneori sunt un simplu decor o recuzita o garderoba
e trist cand vedem oameni mai putin comunicativ decat animalele de companie
fara comunicare si fara dragoste sunt un simplu acesoriu de promenada de vestimentatie
retin
\"oameni căzuți la întâmplare
în același pasaj
traversau de pe un trotuar pe celălalt
mici mici
ca niște coifuri din ziare
sau reclame la comunicarea perfectă\"
cu drag
cn

mulțumesc, cred că, așa privind de la distanță acum, acea strofă aleasă de tine e ok, mă cam irită că s-a pierdut impactul în următoarele, dar oi vedea eu cum le prelucrez mai târziu.
ofof, accesoriile astea:)
ela