water-in-eyes

te cufunzi, miroși apa, miroși pielea, amprenta îți lipsește, umărul pe care îl cauți sub orice suprafață, o anume simțire

dai tot, rămâne doar ochiul, rostogolirea sufletului în celălalt, a corpului în corpul-încă-străin, care se deschide; mâinile se dizolvă mai târziu, după încordarea coapselor, fruntea simte cum alunecă apa, sprâncenele se destind, nicio tresărire

intensitatea întrepătrunderii și țesutul ascuns unde vibrează atingerea; lași să se întâmple, până la capăt, ești acolo, prin celălalt, când el este prin tine, întreg

aici încep re-venirile, desprinderea, din punctul în care vibrațiile sunt asemenea; asemănătorul are un fel de a se reînchide pe sine, pentru a lăsa un spațiu, o inspirație, pentru a se reîntoarce, a crea o distanță bună între epiderme, între-ochi

și mâinile urmează același sens, mult mai târziu, o plutire bine văzută, lucidă, frumoasă; și nu știi cum o să se sfârșească, nu prin absență, niciodată atât de brutal