iarna vine la ora trei

e aici o lume de forme alunecatoare, incerte, care-si modifica de la o clipa la alta alcatuirea. un amestec de concret si abstract, de idei si motive, pe care nicio granita nu le poate desparti. tocmai, ele formeaza un tot perfect omogen. sentimentele au corp material, se urmaresc, se ciocnesc.
acest tot se strecoara printr-o deschizatura ingusta, fara sa se atinga de margini. da, nu se raneste.
intre poezie si cititor se interpune un halou al codurilor, in proportii mai mici sau mai mari, el se comporta ca un mod de evadare din orice fel de constrangeri.
ela scrie un poem despre ela: cu iarna.

Ela, înțeleg prin contrastele ce alcătuiesc un portret că imperfecțiunea poate fi definită de fapt în raport cu ceea ce așteptăm noi de la o anume persoană. de multe ori tindem să atribuim unui profil mai multe lipsuri sau plusuri de cât are în realitate, percepția față de cineva anume pleacă din sufletul nostru. Să nu bat câmpii prea mult, am încercat un comentariu la textul cum l-am priceput.

ion, lumi abia tangeibile, tocmai fiindcă nu e necesar să le cunoști întreaga poveste, istorie, nici măcar marginile sau suprafețele.

marius, cum perfecțiune nu există, doar imperfecțiunile minore sau majore, sau în toate înfățișările lor, ne acoperă lumea, oricare ar fi ea.

mulțumesc, ela