Ela Victoria Luca

Adinutza, de stiam ca liftul nu iti prieste, desi acolo la munte esti mereu la inaltimea cuvintelor rare, te luam zilnic cu mine in taxiuri, caci cuvintele mmerg pe roti! Multam pentru coborirea de zimbete fara frica.

Drag, Ela

Lui Ion:

doarme nu plinge
tatal stinge a lene
halba de bere

(uf, intre haiku si epigrama, zau! mare chin azi pe mien! :)) )

Poem al unei linisti inalte, intre ora cind mintea te-a parasit si ti-a lasat calmul, detasarea. Nu e usor sa alegi cuvintele prin care sa conturezi dinamica tacerii. \"Valuri curgande peste chipul
Pruncului adormit\" Sau \"Inchiderea lui tacuta de pleoape
Si visul ce ii va inveli rece\" Sau \"tacute dorinti\"
Nu ai uitat insa acele planari peste marea de alabastru, e frumos sa auzi harpa valurilor. In linistea ta, graiesc uneori doar aripile.
Frumos poem (doar buzele fierbinti parca ar fi mers altfel :) ), frumoasa stare, ai reusit sa ne-o cinti si noua, admirabil tineretea vie. ochii tai sa nu taca poeziile. Ramai asa, graindu-ne.

Drag, D

a se citi: stim; atunci; de buna calitate

Firefly mi-a furat vântul comentariul anterior, te adăugasem lângă Syril în titlu, după virgulă.
(erata: el își va primi versul)

Mestesug al cuvintelor, da.
Sunt in noi, petalele. Se astern aiolo unde le putem lasa loc. Nu, finalul nu este trist. Rostul petalelor este doar sa se astearna, cu o atingere de parfum.
Pentru cine a trait marea, absorbit-o prin toti porii, o are in fiecare celula, detrup si de suflet, pentru cine traieste intens zborul... nici o tristete nu poate fi atit de trista incit sa nu poata trece mai departe. Dincolo de asteptarile dezamagitoare.
Tu nu asteptai sa vina, sa nu vina.
Tu iti traiai visul. Nu stiu nici macar daca iti doreai sa fie realitate.

Tu poti lasa sa cada peste tine petalele...

P.S. - Nu pot lasa textele. Stiu sa nu ma las derutata. Stiu sa primesc petale, fiindca stiu ce sunt petalele.

Dana

Ioana, cuvintele ne sunt candele, tacerile ne sunt rugi, viata ne este dar. Noi suntem treceri. Fara cuvintele din-de pe-prin agonia poate as fi avut un nespus plins. Aici viata isi spune iar cuvintul. Iti multumesc si tie, si atit de profund agoniei.

Drag,
Ela

a se citi mai sus \"clasici\"

Cred ca nimic nu poate egala uneori acest frumos in poezie. Marea la ora 7 seara, indigo. Indiferent de calmul sau razvratirea cerului. Focul poeziei arde in noi.
Eu voi fi in Constanta din 16 pina in 25 august. desigur voi strabate plaja cu voi. \"Marea promisă\" poate fi aucm recitată în doruri.

Pentru mine ar fi prima apariție la un cenaclu-festival organizat de poezie.ro Chiar daca nu voi fi permanent acolo, ci treyere cotidiana, vă voi rămâne aprinzând în palme scântei de poeme.

Drag vouă, Dora (Ela)

Tumoară în trup, tumoară în suflet, corp străin. Suflet străin, uneori bening, de multe ori malign. Cum să facem să-i vindecăm pe ceilalți cu noi de noi? Sau ei să ne vindce cu ei de ei? În așa fel încât imunitatea sufletească și a trupului - mereu ele fiind în continuitate, oc continuitate ce are și un al treilea: spiritul - să fie oarecum \"în lucru\" atunci când ne înstrăinăm de ei, de noi. Iar aceste mișcări interioare în micro, de cele mai multe ori insesizabile și de neînțeles, de nepătruns, să nu fie atât de mortifere?

Ioana, m-ai înmărmurit. Fiindcă aș vorbi o carte despre asta, mai bine mă retrag, să nu devin un corp prea străin.

Drag,
Ela

Și eu draga mea pentru un text de profunzimi greu de pus în cuvinte. Poate îți va bucura un pic sufletul trupul firav a unui mac plin de dragoste :)) Fără leac.
Da, orice intervenție doare pe o rană deschisă, mai ales dacă este dintotdeauna deschisa... indiferent de e in sufletm in trupm in spirit (cred ca Noica scria și despre maladiile spiritului).

Drag,
Ela

\"firav al unui\"
\"e in suflet, în trup, în spirit\"

E bine că ceea ce se poate scrie uneori se poate trăi, că ceea ce se trăiește se poate ilustra, că uneori asemănările sunt sau nu întâmplătoare. Se spune că această carte a scriitoarei reflectă mult din autobiografia ei. Chiar a făcut conservatorul un timp, chiar a avut o astfel de mamă etc. Eu nu am intrat în biografia autorului, am lăasat doar o privire asupra cărții și a filmului. Filmul l+am vaăzut la Paris inițial, apoi aici. Cartea am citit-o direct în română. Perspectiva mea este doar una, pot fi multe abordări, desigur. Mă bucură comparația cu \"Proasta educație\", da, se pot găsi asemănări, sunt în registre apropiate.

Și bucură-te de această zi.

Ela

Eram copilă, țineam o teorie despre: de ce e cald caloriferul. Și povesteam că e din cauză că iarna soarele se lasă pe pământ și ajunge prin țevi, de aceea e frig afară și nu mai vedem soarele la fel ca vara. Copiii mă credeau, eram prea mică și totuși era o teorie prin care nimic nu putea să răstoarne căldura și lumina. Ea exista mereu undeva.
Și iar mă regăsesc aici, eu aveam atunci 5 ani, tu scrii acum de parcă ai fi fost unul din copiii cu care încercam să descopăr tainele. Oare nu cumva ești?

Ela

\"desfă-ți buzunarele, tată
mi-ar trebui câțiva arginți indiferenți
la surâsul lui iuda\"

Început impecabil, surprinzător, pactul cu viața prin imago-ul patern, cel ce adună înaintea nașterii noastre \"fluturi și timbre
de mame și arme și cuțite\".
Discurs nuanțat cu o anume revoltă, printre cuvinte, se simte ironia, ca o ripostă destinului, \"sunt gluma la care n-ai râs de atâta tristețe\", \"în cel de ieri
ți-am împachetat iubita\", \"vin umilită ți-am băut lavanda\".
Și spectator, și actor al propriei vieți, cauți să schiumbi tristețea lăsată \"moștenire@, să dai profețiile la o parte, să nu împlinești mandatul intergenerațional:
\"îți văd lumea
și înșel toate așteptările
și toți bărbații cu tine, tată,
intră-mă până la os pătrunde-mi ochii\"
Bărbații pe care îi întrupează tatăl, primul cel din viața noastră, apoi multiplicarea sa inconștientă în alegerea noastră indelebil și sortit astfel să fie. Nu putem alege decât pe figurarea a ceea ce există deja în noi, ca prim început, schița a ceea ce ne va deschide viitorul.
Da, în versurile finale acel \"erect\" merită schimbat.
Aș schimba și \"știrile fierbinți\", poate cu ceva mai subtil, așa cum te știu eu că ești. Și aș atenua un pic acel \"o să mă omori din bătaie\", care vine mai bine în proză decât aici, în acest poem, e prea brut, față de ansamblul liric.

Mă opresc aici, deși aș tot scrie despre poezia aceasta pagini întregi, îmi închid buzunarele de cititor, păstrând în ele versurile tale. Remarcabile.

Ela

\"încerc să aflu în orice obiect
un semn al trecerii mele pe-acolo\"


Începutul te face să parcurgi mai departe spre a căuta locul în care se schimbă perspectiva, simți cum de la un vers la altul trecerea se face dinspre banalizarea splendorii spre oda lucrului banal. A doua strofă este deosebită, parcă ar face parte din alt poem, cu alt mesaj, apoi slalom spre \"dictator peste propriile sentimente\", care rupe sensul anterior, ca în următoarele strofe să te așezi iar printre obiectele din preajmă, căutând să le dai ce este al lor. Ca și omului, ca și faptelor, ca și întâmplărilor.
Cu un singur fragment de vres nu mă împac eu, ori paote ploaia asta nu îmi permite să văd limpede: \"buze căzute prea devreme lângă piciorul mesei\".

Titlul derutant, poem sculptat dintr-o formă în alta, fără a-și pierde substanța. Îl păstrez prin preajmă.

Ela

O femeie și trei pași spre tăcere, fără cuvinte pe degete-fuior, doar punte de puncte în suspensie și leagănul amintirilor. Cred că orice femeie a trăit așa măcar o dată, cel puțin o dată. Mulțumesc pentru că ai învățat alfabetul tăcerilor.

Ela

Raul, tu deslușești și sensul abia vizibil, și versul acre a fost cândva singular, și faptul că nu am putut fructifica mai departe ideea punctelor de suspensie, cel puțin nu aici, și că pare un monolog, și tandemul fin între ieri și abia începute, uneori mă întreb dacă atunci când citești nu cumva te faci spirit cu spiritul celuilalt și vezi cu ochii cei care nu au pleoape, căci chemarea ta spre Poezie, prin poezia vie din tine este uimitoare. Pe mine spiriualitatea ta mă face să păstrez pe retină splendoare din care și în care te-ai născut.

Mulțumesc, prețuirea mea pentru acest comentariu, rar găsesc pe paginile mele asemenea interpretări clare și fidele cu ceea ce am scris.

Ela

\"noi înșine suntem făcuți la modul simplist dintr-o parte moale și una tare
prea expuși privirilor până alegem ce și cât și cum să arătăm

la final se taie lumea felii și se atârnă în clești la fereastră

și acum vorbiți-mi despre tăcere\"

Finalul mereu în felii, finalul mereu în tăceri, nevorbite, început incizat, chirurgie necesară, tăiat necesar de viață, totul aici se doare, se amuțește de între bărbat și femeie, între cuvinte. Nici pietrele nu tac, nici oamenii nu pot vorbi.

Poem meditativ, elegant ca expunere, scris în echilibru fin afect-gând, cu o mână sigură. Poem impecabil, de la început până la final, ca idee și coerență a ei, ca sensuri, ca mesaj, ca și construcție, ca și temperanță între expresie și impresie, ca liric, ca tehnică.
Un poem rar, pe care orice iubitor de literă l-ar păstra în colecția sa.

Felicitări, Dana, eu Recomand acest poem în calitate de membru simplu al site-ului și de cititor de aproape 30 de ani de poezie.

Niciodată un răpspuns, poate doar \"Întrebătorul\", poate doar sămânța răspunsului găsit în tine. Poate doar ne-așteptarea, ci întâmpinarea. Nu știm.
Mult m-ai pus pe gânduri astăzi, Cristian, îți voi fi citioare fidelă. Și așa cum mi-e firea, mă țin de promisiuni. Mă bucură să găsesc miez de înțelepciune învelit în scoarța gândului și în poeme. În seara asta de sâmbătă m-am plimbat mult pe pagina ta și a altor poeți. Aici, ca și acolo, voi reveni mereu cu acea curiozitate a întrebătorului ce nu caută neapărat un răspuns unic.

Pe curând, Ela