Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

Ceva ce nu este al meu

o iubire non-self

2 min lectură·
Mediu
În dimineața în care iubitul meu m-a anunțat pur și simplu că nu mai e al meu nu am putut să înțeleg pe deplin ceea ce însemna de fapt acest lucru. Îi simțeam vocea rugoasă și indurată între degete, ca atunci când stagiară fiind palpasem abdomenul unui tânăr pacient și descoperisem o tumoră ce-i infiltra toate organele; mă plimbam cu mâna dreaptă, care dezvoltase o „vedere”specială, pe abdomenul lui suplu înfigându-mi ușor câteva degete în zonele în care trebuia să găsesc diferite organe. -Vă doare? întrebam privind probabil foarte albastru, așa cum fac întotdeauna când mă concentrez. -Acolo nu mă doare,domnișoara doctor. Ați găsit ceva ce nu-i al meu? întrebă tânărul râzând scurt. Brusc mi-am amintit că înainte cu o zi l-am condus la salon; era exuberant și-mi făcea tot felul de complimente pe care nu le mai auzeam. Nu știu de ce acum, palpându-i abdomenul mi-am amintit cum spusese că sunt ca un mărțișor cu halatul ăsta alb și stetoscopul roșu atârnând la gât. -Cred că aveți un mărțișor aici, i-am răspuns zâmbind cu subînțeles. El a râs din nou scurt, chircindu-se apoi de durere. Nu-i reținusem chipul. L-am văzut cu adevărat a doua zi, în sala de operație când îl ventilam manual, în timp ce chirurgii încercau să scoată „tot”. Greșisem. Nu era un mărțișor. Nici eu nu eram. El semana izbitor de mult cu iubitul meu; aveau chiar și aceeași vârstă, doar că-l chema Alin. De aceea, în dimineața aceea în care m-a anunțat că nu mai este al meu am rămas descumpănită încercând să înțeleg ce era atunci ceea ce purtasem de o viață în mine. O imensă tumoră care mă invadase insidios, pe care o crescusem cu drag și o hrănisem cu iubirea mea. Era dor un cancer. Am încercat să-l prind și să-l smulg din mine cu toată forța, dar înlocuise absolut toate organele, îmi curgea în sânge, era în toate celulele. Poate că eu eram cu adevărat un mărțișor prins cu un ac de siguranță de această gigantică tumoră, de acest cancer care era el, iubitul meu. -Câți ani are? întrebă chirurgul în timp ce-l opera pe Alin; i se spuse.E foarte tânăr.O să-i facem un anus contra naturii. Dar va trăi. Asta e. Nu cred însă că s-a inventat vreo tehnică prin care mie mi s-ar putea face un suflet contra naturii... Asta e.
064.019
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
392
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

ioana negoescu. “Ceva ce nu este al meu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioana-negoescu/jurnal/110386/ceva-ce-nu-este-al-meu

Comentarii (6)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@codrina-verdesCVCodrina Verdes
Nu s-a inventat suflet contra naturii dar s-a inventat scrisul, poezia, tehnici pe care le stapanesti bine.
0
@ioana-negoescuINioana negoescu
Aprilia, cred că ai dreptate, scrisul este o bună terapie uneori chiar dacă e doar o terapie în scop paleativ.îți mulțumesc de trecere. te mai aștept.
0
@ela-victoria-lucaELEla Victoria Luca
Tumoară în trup, tumoară în suflet, corp străin. Suflet străin, uneori bening, de multe ori malign. Cum să facem să-i vindecăm pe ceilalți cu noi de noi? Sau ei să ne vindce cu ei de ei? În așa fel încât imunitatea sufletească și a trupului - mereu ele fiind în continuitate, oc continuitate ce are și un al treilea: spiritul - să fie oarecum \"în lucru\" atunci când ne înstrăinăm de ei, de noi. Iar aceste mișcări interioare în micro, de cele mai multe ori insesizabile și de neînțeles, de nepătruns, să nu fie atât de mortifere?

Ioana, m-ai înmărmurit. Fiindcă aș vorbi o carte despre asta, mai bine mă retrag, să nu devin un corp prea străin.

Drag,
Ela
0
@ioana-negoescuINioana negoescu
Ela, orice intervenție doare, toate sunt cu risc. dar cel mai mult doare corpul străin imposibil de extras din suflet.
Îți mulțumesc!
0
@ela-victoria-lucaELEla Victoria Luca
Și eu draga mea pentru un text de profunzimi greu de pus în cuvinte. Poate îți va bucura un pic sufletul trupul firav a unui mac plin de dragoste :)) Fără leac.
Da, orice intervenție doare pe o rană deschisă, mai ales dacă este dintotdeauna deschisa... indiferent de e in sufletm in trupm in spirit (cred ca Noica scria și despre maladiile spiritului).

Drag,
Ela
0
@ela-victoria-lucaELEla Victoria Luca
\"firav al unui\"
\"e in suflet, în trup, în spirit\"
0