Ela Victoria Luca

Interesant cum ai pus tu în mișcarea ta forțele mele, dinspre centru înspre fugă, sau nu. Mulțumesc, felul tău de a pătrunde interiorul de suflet mă face să mă întorc spre inima mea dreaptă.

Ela

\"ale făpturilor în alb\", nu \"al\", păcatul meu, de\':)

mă duc de aici, găsesc un zid, păcatul acesta de a sta de vorbă cu pietrele îl voi ispăși în altă credință, cândva. dintr-o copilărie eu aleg nu totul, ci și ceea vine din celelalte copilării înaintea mea, și atunci devin altfel. nu mai vorbesc de fum, tac fumuriu. poate așa vor veni între noi coloșii. sau doar muzica amintirilor de santal. când scrii uneori pierzi șirul nașterilor și atunci deschizi alte caverne: al făpturilor în alb.
(cu neliniște arunc un punct, ca pe un alt păcat: â în loc de ă la \"căte un păcat pe zi\")

Ela

Florin, acea strofă are o curgere generațională, iar primul vers e abia deschiderea aripilor. Mulțumesc, sensibilă citirea ta.

Magdalena, lumina-femeie prin orice întuneric străbătând se face oră de viață. Și cuibul este dat din cele sfinte, atunci când este dat. Mulțumesc, ai văzut călăuza.

Răzvan, înțelesuri și tălmăcirile lor, iubirea care lasă timpul în alt ritm sau care te face să fi timpului timp. Și acolo unde e o clipă de fapt uneori este întreaga viețuire. Mulțumesc pentru cum îți lași timp poemelor și înțelepciunii.

Dalba, e între-deschidă această poezie, între-timpuri, între-cuvântări. E ceva ce se simte cu ochii \"larg închiși\", nedormind spiritul. Mulțumesc, acolo adâncul e înaltul.

Ela

Radu, deciziile sunt bine luate, efortul este apreciabil. Mulțumim, încrederea îți este acordată în astfel de momente, mai ales.
Hei, unde e prima broscuță? ;)
Ela

E doar o simplă înțelepciune, pe care mi-o amintesc atunci când cercurile se strâng. Lemnul rămâne lemn, eu rămân tu și acopăr moartea.Mulțumesc, păstrează, fiindcă poți trăi astfel.

Ela

Mulțumesc celor care au privit acest poem dedicat și au intrat în atmosfera șăgalnică, l-au apreciat în felul lor, fiecare după cum îi place jazzul.
Adriene, de eram Marlin Monroe, sigur mă îmbrăcam în roșu, intram într-o cutiuță cu fundă albastră și rugam o firmă să mă expedieze prin Tel Aviv, sau unde îți duci tu viața cea de toate zilele (aniversare toate!). Așa, rămân aici, în cercul acesta din acre aș dori să ies și ascult cu plăcere Garou. Promit să îl asculți și tu, fișierele se trimit ușor în ziua de azi.
Cu drag, Ela

Mulțumesc, Răzvan, este ceea ce ai văzut atât de limpede, ieșirea din cercurile concentrice ale socialului, cu dantura lui perfectă, care taie, fărâmițează, zdrobește, te mestecă, te înghite, te... Și preferi uneori să rămâi cu talpa în afară, pășind dincolo de acest iluzoriu pe care îl consumăm zilnic, noi, \"pumnul de carne neagră\", cu durerile noastre cu tot, până la os și, mai jos. Patul rotund de-ar fi fost. Te felicit pentru interpretare! Sunt sigură că ai văzut în text mai mult decât ai scris aici.

Ela

închid</b>

Singurătatea perfectă (ca o dantură - dacă există!) nu poate fi sfărâmată de nimic, cu atât mai puțin apă. Și aici nu e nimic de dovedit vreodată căci e (așa cum e) poezie. Dacă sciem despre pere albastre, elefanții nopții, fluturii tăcerii, vorbe topite etc. nu așteaptă omenirea să dovedim că existe. Și poți să îți exprimi revolta cum dorești tu, dar te rog pune-i și punct. Iar titlul propus de tine așa, într-o ironie de neclintit, merge alături de \"Trei dinți din față\", alt titlu deja consacrat.
Cât despre elogiile de care scrii mai sus, să le capete cine tânjește după ele. Eu \"rămân cu o talpă afară din înțelepciune\". Și atât, că deja e depășită limita ridicolului.
C\'mon!

Într-o metaforizare a unor conținuturi, cu logica lor intrinsecă, în funcție și de nivelul de acces la imagine, figurabilitate, sens, reprezentare, stare, sentiment, senzație etc., se admite ceea ce am scris, e îndeajuns să poți vedea lucrurile pe acel registru. Nu insist. Jocul cu metaforele și celelalte figuri de stil îl am de mult însușit. De aceea am scris. Orice explicație excedentară nu vine decât să știrbească. Ce? Accept orice adăugire. Mulțumesc, acesta este ultimul meu răspuns aici. Știi bine că nu era necesară o altă precizare. Și de felul meu rețin și mult, și bine ceea ce este de reținut.

Ela

Eu mă gândesc la toate prietenele mele de orice profesie ar fi ele și, dur sau nu, singurătatea astfel metaforizată este mult mai ușor de simțit decât debitul fără înțelepciune. A cui?
Și lemnul rămâne lemn, și dintele dinte. Dar mai vezi și printre cuvinte.
Mulțumesc oricum, \"jos o durere în os\" așa va rămâne, intenționat ales.

Ela

Și durerea asta netăiată, ci luată așa, întreagă, de când lumea și pentru cât o fi lumea, o iau eu toată și o mănânc pe îndelete precum pâinea cea de toate zilele, căci nici un alt cuțit decât cel al sufletului meu nu o poate tăia atât de real, fără iluzia \"lasă că trece\". Și pun la tocat și nopți, și vise, și zori, și speranțe, și tot ce se mai poate dori, și rămân așa lipsită de orice dorire. Și doar trăiesc. Dacă pot, mor mâine, un mâine vine în următoarea secundă. Cine măsoară aici?
Mă duc acum la tăietorul de ierburi ale sufletului.

Ela

Maria pictează. Acest portret se așterne pe șevalet de iubire, unde femeia toamnă își rostește în vers bărbatul timp, într-o asimetrie aproape perfectă. maria ne lasă o contemplație, privim acest eu poetic în desfășurare, în ritm interior, în poezia dinspre frumos spre atemporal. Ceea ce ne transmite Maria sunt sensurile, lăuntrul, melosul, picturalul, canoanele tehnice, discursul, impresia, forma, nuanța, substanța... Totul cuprins într-o pagină dedicație, cu un epilog deschizător de alte pagini, o destăinuire.

\"Cine ar fi putut să cânte astfel la ora aceea târzie din noapte? Și pentru cine? Atât de suav, atât de trist, atât de mișcător...Citisem Legendele Olimpului: \"nimfa Pitiș s-a prăvălit, izbindu-se din stâncă în stâncă, pierind în negrele genuni. Nefericitul zeu, indurerat, cu ramurele verzi de pin în plete, cântând din nai, a plecat la vale. Cântecul lui se aude noaptea prin păduri, prin locurile necălcate și singuratice din munți. Durerea lui sună spre zare până la marele Ocean\"

Silvia, ceea ce te-a făcut să te înalțispre Poezia vieții să îți fie sevă în orice timp.

Prețuirea mea, vouă,

Ela

Trecătoare dinspre nisipuri spre vinețiu de alb val, mă întreb încă din ce ochi lasă urmă acea lacrimă și cum poate trăi străinul fără să mă îndemne să simt, pe mine cea care am rătăcit deja morțile prin lume. Mulțumesc, țărmul acela își așteaptă în alb iubirea.

Ela

Se-ntâmplă culorile în tine și îți dansează vrejuri de raze, tu poartă-le ca pe o viață la înfrunzire, când toamna tace. Mulțumesc pentru cum revii printre arborii mei.

Magdalena, flăcări de simțire abia atisne de vânt, atât cât să dea o lumină alb-albăstrie, acolo unde ruginiul nepământesc amintește de o altfel de toamnă. Mulțumesc, sensibilitatea ta dă suflu mugurilor.

Ela

Totul a plecat de la citeva minute pe un tarm, in acre mi-au aparut cuvinte in dialog cu un strain, in fata unei mari incredibil de vinetii. De aceea ma mira ca s-ar asemana cu mihai Leoveanu ce am scris, indeosebi in ultima strofa. Insa firele nevazute sunt si iata inca o dovada. Mi-ar placea sa imi spui si unde si ce ar fi de schimbat, fiindca oricum si eu as mai avea cite ceva. Acum cred ca las asa. Mai departe insa desigur voi schimba.
Multumesc, oranjul arcuit ne ramine.
Ela

Fiecare din noi are un foc sacru de care depinde, focul acela care topește orice înfrigurare și care, deși tomnatic în culori fiind, îți lasă inima mugure-n flacără, vie. Mulțumesc pentru popasul tău în verde, să dăm timp focului, noi în noi înșine.

Ela

Pasăre-foc, eu cu biciul nu dau în loc. Mi-e pașnică ființa încă și nu vreau nici toate clipele veștede să îmi fie făcute scrum, ci doar unele din ele, din celelalte rămase îmi fac decor în colțul sufletului, poate îmi voi adăposti acolo albastrul stins. Mulțumesc, nu mai pot ține frigul în frig.

Ela

Mulțumesc vouă pentru că mă simțiți dincolo de orice închipuire. Uneori pot fi acea căldură a flăcării albe, mă fac zi și mă fac inimă, nu știu însă până când, poate doar o oră, atât cât o însemna ea, ora de poezie.
Vă aștept cu dragul meu de pașii voștrii prin lumea asta mea cu atâtea căi de umblet.

Ela