Ela Victoria Luca

The sender has a good intention or an wishfull thinking. Or is too good to be true.
I\'ll keep the message, but I\'ll be carefull with all that I\'ll have to do.
Să traducem? ;)

ela

Despre această poezie se tace, în inimă. E scrisă aplecat spre lume, ieșirile din cercuri se fac intrări în spirale, cât timp respirația rămâne între șapte semne.
Voi face un alt \"semn\", din versuri adunate, încă unul pentru a merge pe vârfuri în urma lunii:

stau așa nemișcată și poezia intră în mine dintr-o lume normală
îmi ies linii din piele îți intră linii în piele
iau fotografiile în mâini și le arunc
așa cum arunci niște păsări în plus din tine. apoi toate cad
am pietre în jurul inimii. merg pe stradă îmi atârnă ventriculul stâng
a tine
câtă iubire pe lumea asta doamne.
și câtă moarte
vii cu mine salvăm un isus de pe crucea luminată cu neon

Despre iubirea-n-durere se poate scrie oricum. Aici, este scrisă în discreția unui strigăt abia auzibil.
Poate doar câteva cuvinte aș fi schimbat: \"îmi\" de la \"îmi decupez\" și \"sunt în românia și noaptea se întrerupe lumina\" (fiindcă alăturarea lângă întinderea spațiilor și solstiții pare că tulbură imaginea, sau poate acesta a fost și efectul căutat).
Și nu se întrerupe lumina.
Un poem despre inimă spre reflectarea ei argintată în cruce.

Ela

Raul, un comentariu care mă surprinde plăcut prin articularea uneor elemente din poem care sunt pe linia transparentă a trinității. Fiindcă nu știu cum, dar ochii tăi par a fi privit dintr-un dublu, construind o piramidă de sensuri. Mulțumesc pentru că ai ales acest poem.

Ioana, tu adaugi ceea ce secundele-ntoarse reflectă: îngerul sortit. Alegerile sunt în noi. Și a nu alege este tot o alegere, iar tu cu luciditate lași aici acest înțeles greu de acceptat pentru o mare majoritate. Mulțumesc.

Mihai, despre evidența că acest poem nu ți-a plăcut, e inutil să adaug ceva. Despre faptul că vei mai trece, tu vei alege. Nu putem fi de fiece dată în rezonanță cu totți cei ce ne citesc. Din păcate sau din fericire. Uneori scriu simplu lucruri ce se trăiesc plumburiu. Și ferm spun nu, nu este despre așteptare. Aici chiar ai alunecat pe alt fir. Mulțumesc de trecere.

Ioana, este Ela aici. Fără i. Și fiindcă ai adunat poezie din aceste versuri, e semn că poți asculta în ele rotirea destinului. Mulțumesc, te mai aștept, acolo unde alegi să revii.

ELA

Resturile care ne dau sens, sau ne rup de sensuri, nașterile, drumurile, ieșirile din soartă sau poate doar un amestec atât de neomogen cu nesoarta. Grăbiți să prindem \"le train de vie\", uităm că purtăm în noi toate destinațiile prin care au trecut cei ce ne-au fost părinți, și părinții părinților și așa mai departe. Misiunea de a duce cu noi rostul lor, până la pierderea identității, până la îngemănări cu cei nenăscuți, până la dorința de a omorî morții pentru a ne putea simți măcar câteva secunde vii și să ne recunoaștem aîn a fi.
Remarc versurile:

\"eu cred că rămân resturi de părinți în noi\"
\"suntem pe calea de dispariție a identităților noastre\"
\"tații noștri au plâns când ne-au dat drumul acesta\"

\"acum alunecăm prin vaginul prea strâmt al sorții.
azi ești fratele meu geamăn ce-mi poartă numele ca pe un stigmat.\"
\"mamele noastre sunt doar aceste răcnete surde din aceeași cămașă de forță\"

\"hai să rămânem o vreme în gară să ne numărăm morții\"

Micile urme de imperfect dau poemului o arhitectură de poartă a lumii fără hotar.

Ela

Felicitări, Diana, așteptăm noi apariții ale tale în publicații din orice spațiu cultural și volumul de poezii ce stă parcă să se în-scrie.
Alba ne-a semnalat un debut, desigur că în timp semnalul va fi auzit mai departe.

Ela

Trec ape de verde-albastru, într-o baladă pentru tăcerile lumii, acolo unde pământul se-nchină întru liniștea omului. Deschide tu verdele înalt, eu adun albastrul rotund și aștept răsăritul unei alte lumi. Oare vom fi acolo înălțând zmeie?
Maria culege vibrațiile culorilor spre a le presăra pe urmele celor ce au cântat balada sfârșitului de toamnă.
Mulțumesc.

Ela

No, apăi uite că experimentul acesta ți-o reușit, mai ales că ai prins trenul, ți-a priit cafeaua, ai avut bilet și nu te-a amendat controloarea și ai ignorat invitația la pocker a vecinului de compartiment. Probabil că scriai deja câte-o contră pentru fiecare. ;)
Mulțam, Bogdan, după cum îți spuneam mai demult, vei face o colecție reușită de contre și parodii după o serie de poeme. Ce zici, le aduni într-un volum? ;)

Ela

Fără-ndoială, poetul re-naște din pântecul fără linii frânte al Muzei. Arta nu încetează acolo unde lumea așează hotar, pentru că \"există întotdeauna o linie verticală
și una orizontală ca un bisturiu
peste degetele îngerului păzind pîntecul femeii\".
Zerba este întotdeauna mai bună în ziua în care îți regăsești o \"dană europolitană de porțelan
prin ceața rotocoalelor de abur sidefiu\", să poți ancora o vreme, atât cât pe țărm \"ne iubim neantic la întîmplare învăluiți
în nesiguranța caldă din privirile trecătorilor\".

Când cărțile de poeme îți vor purta numele, atunci noi cei trecători vom ști cum s-a scris o viață după o călătorie la capătul \"neted al universului\"

Ela

scuze, Maria... oboseală din oraș în oraș

Un oraș în care poezia vibrează sub fiecare palmă cuprinsă, ca și cum trecătorul pe care îl ții de braț - timpul, copilul - îți amintesc cum este să treci prin viață cu oameni aleși. Mulțumesc pentru că ai aprins lumina pe aleea principală, spre biserica Doamnei.

Erika, fiecare oraș îți deschide o lume, fiecare om îți deschide orașul sfânt din el însuși. Întotdeauna e bine să ne întâlnim acolo unde se aude corul îngerilor. Mulțumesc.

Ela

Et peut importe la rue, la ville, l`histoire. Aici, orașul deschide întrebările în loc de umbrele, la intersecție e doar o iluzie, cred că între timp păunul a învîrtit culorile și a rătăcit printre pașii femeii roșul permanent.
Într-o zi vom scrie împreună un fel de poveste, Domnule Lună. :)
Et si un jour...

Ela

Lasă nicipul acesta așa cum este. dacă citeai cu atenție, are un rost anume. Nu s-a intenționat a avea valoare poetică, nu e poezie. Nu e proză. Cât despre titlu, acum un an mulți (și buni) au apreciat \"neîncastelabil\". E un \"joc\" și atât. \"Brambureala\" s-a petrecut timp de un an.

\"ce mă mai poate face să-mi amintesc de mine
cea care și-a trăit nevoia de murire
toată într-un sărut?\"

îți amintesc de tine așa cum erai
când priveam prea discret în lumina boltei
nu erau numărate nici porțile
nici oamenii
doar câteva culori răsfirate
în nuanțe de verde ușor sidefate
păreai făcută din ierburi
tămăduitoare
doar câteva nu erau atinse
de ochiul văzător
îți cântam o altă simfonie
a neînsigurării
nimeni nu asculta
în afara ochilor tăi
îmbrăcați în fire de muzică veche
cumva se nuntea un semn de cer
cu altul din pământ
și de atunci
vin uneori să rup toate cămășile
fără forță
doar cu câte o respirație
dinspre iarbă spre altă polară
așa nenumită ea
și în veci nenumărată

\"nu nu nu sunt tristă și cântecele mele nu sunt recviemuri
spasmele din lacrimi nu-mi sunt testament
și orice ai crede
din iubire nu se mai nasc decât siluetele neantului\"

Fluturi șchipoi, fluturi răvășiți, răstigniți, plecați din orice crisalidă, fără posibilitatea de a atinge perfecțiunea zborului, doar a culorilor.
Amestec de făpturi, care mai de care într-un destin bizar. Povestea unui imposibil, așa simt întregul poem. Un recviem pentru cei ce se metamorfozează în ceva ce nici ei nu știu a defeni, neregăsindu-se. Poate mă înșel, poate azi aleg să mă înșel.
Totuși, ceva mă face să cred că nu, fiindcă suntem fluturi solitari:
\"și nu visăm niciodată același vis chiar dacă ne ținem de mână
deschide ochii aici e finalul\"

Am ales ca titlu al comentariului ceva ce m-a frământat acum mai bine de jumătate de an, sferturile de suflet văzute în fragmente de ore, fie ele sferturi sau alte în-cadrări temporale.

Ela

Întru credința în Cuvânt și în Cuvântător, așa am simțit scriind ieri seară. E necesară o cădere, spre a te reînălța. Mulțumesc, mi-ai ascultat inima.

Paul, în negru stins am ales să scriu pe o partitură de piatră, harpa o rămas aproape neatinsă. Poate că azi este o zi a altor ode. Sau a altor chemări. Dintr-un decembrie, în altul. Cafea? Am un adevărat cult pentru ritualul cafelei, întotdeauna o muzică, o pagină de citit și un anume om, atunci când nu aleg solitudinea. Și adesea sunt clipe speciale. Mulțumesc fiindcă ai adus ceva viu cuvintelor mele.

Ela

Un dialog dinspre poet spre poezie trecând prin Întrebător, un dialog alin-at de maria, într-un Decembrie Nouă. Inedit, ca de fiecare dată când Maria descoperă noi forme de a îmbrăca esența din scriitură și din Scriitor.

\"ascultă anotimpurile, ritualuri fluide
ele hrănesc neliniști
ce cresc un destin nepătat de înțelesuri

nu-ți fă probleme, nimeni nu pricepe nimic din ceea ce nu știe deja
vei termina de citit cu senzația că ți-a scăpat ceva
e bine, nu reciti, vei pierde esențialul\"
Alin, cele ce îți sunt scrise să ți se întâmple, cele ce vor fi scrise de mâna ta, să se întâmple în Poezie.

Ela

Și nu pot lua decât sfârșitul, plec cu ranița plină de sensuri, ca și cum aici, odată intrând, \"în lăuntrul tău\", nu ai cale de întoarcere, fiindcă te duci cu voluptate mai departe, în departea departelor. și singurul exerciți pe care îl admir este al conștiinței de sine.

\"în loc de oameni adevărați
alegând într-o inimă oarbă
calea către tine
risipind puncte de odihnă
în umbre de sarcasm
oarecum în afară
de timp...\"

Ela

Fiindcă din lumea teatrului se va trece, în acest decembrie târgmureșan, în lumea poeziei prin lansări de carte care pe mine cel puțin mă bucură - Adrian Munteanu, \"Sonete I\" și \"Antologia poezie.ro\", reverența mea pentru organizatorii \"Unidrama\" și încântarea că o carte nu rămâne doar pe un raft, ci colindă prin lume, liberă și așteptând întâlnirea cu spiritul cititorului.

Ela

Cred că această continuare despre „Arta comentariului” (acum sunt ușor mai stânjenită în a lăsa impresia mea, fiind subtitlul dedicat) nuanțează mai clar diferențele dintre: a înștiința, a vorbi despre, a fi interpret (cu dimensiunile sale în funcție de arta pe care o interpretează) și a comenta un text. Apreciez aici și accentul pe rolul comentariului: ca instrument, ca trans-punere, a pune în valoare un text, în limitele deontologiei hermeneutice, iar cel mai mult mi-a atras atenția această frază: „să respecte ceea ce e de comentat și de bunul simț al comentatorului să nu se erijeze nici în fals creator, nici în demolator.”. Aici, personalitatea „comentatorului” își spune mult cuvântul. Dar despre asta, cred că tot autorul tetxului va vorbi, fiindcă deja din această parte a II-a atinge ușor subiectul: „Soarta textului este și ea de multe ori la îndemîna vreunui comentator care-și uită menirea și ține să pună în valoare nu textul, ci prestația sa meschină, arogantă, arțăgoasă, lipsită și de competența, și de probitatea actului.”
Aștept „asceza uimirii”, fiindcă atunci când un comentariu deschide noi căi de înțelegere a unui text, fidele textului sau complementare, atunci spiritul colindă liber prin asocieri de gânduri, imagini, lecturi, întrebări etc. Mulțumesc.

Florin, crezi în vise fiindcă, știi, crezi în lumea din tine, cu tot ce înseamnă ea, crezi în tine. Scara. Da, să vedem mai departe. Mă bucură că ai pășit pe prima treaptă.

Ela