Ela Victoria Luca

Cornel, trecerea prin poezie e o trecere prin sensuri, stări, imagini, timpuri. Mulțumesc, ai desprins ceva ce a reverberat în tine.

Andu, acum găsind comentariul tău, am fost triplu surprinsă negativ:
unu - știi bine că nu în toate poeziile mizez pe amplificarea ritmului, fiindcă ritm există în orice poezie, mai ascuns, mai atenuat, mai stins, dar există. Fiindcă așa este discursul meu, orice aș face. Iar când mizez pe ritmicitatea, pe nerv, pe forță, se simte, oho.
Doi: ai găsut 3 \"fisuri\", din perspectiva ta, și ai accentuat pe ele până la a neglija vreo (potențială) valoare lirică, literară, estetică, compozițională etc. a poeziei; ai aplicat tactica desființării în \"doi timpi și trei mișcări\". Fiindcă dacă ai fi scris: uite asta merge, asta nu merge, ai fi fost în echilibru. Așa, nu ai făcut decât să spulberi ideea de genialitate (încă din titlu) care a fost presupusă și emisă de alt comentator, pe care oricum NU MI-O asumam nici măcar la suprafață, fiindcă am atâta bun simț și atâta măsură încât să îmi dau seama de limitele mele. Deci, nu e genială, nu sunt genială, nu aș avea cum să fiu. Nu în viața asta, iar de alta habar nu am acum și nici nu e cazul.
Trei: din cele de tine expuse, voi modifica doar la versul cu 5 \"î\", acolo chiar e o scăpare. La celelate două: inversiunea nu cred că duce la ruperea vrăjii, în caz că ar fi vorba de vrajă. Iar repetiția \"pagină\" din strofa 3 are sens. Altfel nu aș fi scris-o.
Dacă aceste trei puncte subliniate duc la anularea poeziei sau nu, asta percepe fiecare cititor în felul lui.
Oricum, această poezie NU se încadrează printre cele din \"Ora de santal\". În plus, dacă va fi să o public, fii sigur că va fi modificată. Așa cum au fost majoritatea poeziilor din volum.
Prin urmare: tot ce am înțeles eu din comentariul tău, ca esență, fără prea multe tam-tam-uri este că această poezie e nulă și a-muzicală.
În schimb: fii sigur că e dialog cu oamenii în poezia asta. Nu vorbesc cu mine. E un dialog cu anumiți oameni. Poate că nu ai simțit asta fiindcă nu faci parte din \"oamenii pierduți\". Nu cu ritm se vorbește cu ei, nu cu acel ritm care ție îți place, my friend.

Ela

Emilian, ai desprins sens cu sens dintre cele multiple. Acolo, la semnul de carte, mai este unul, cumva ascuns privirii: când un spirit aparte, un om drag, scriitor, se pierde, se duce. Mulțumesc pentru apreciere și simțire.

Dan, dacă îmi scazi tu nivelul, o să le poruncesc celor 18.800 de membri agonia să mă înțepe pe fiecare por de epidermă, să țâșnească din mine cerneala în toate părțile, să scrie, dar să scrie, să scrie viață, literatură, nu banalități. :) Mulțumesc.

Emanuela, oamenii simt mai intens durerea decât îngerii, da, îndeosebi durerea când se taie luminile, definitiv. Mulțumesc.

Victoria, la versul acela a dat Emilian un sens, am completat eu în răspunsul meu pt el cu un altul, iar de cauți în tine, în viață, în literatură, în oameni, vei găsi infinite nuanțe. Mulțumesc.


Mariana, aș dori și eu să fie un pian cu acorduri d e ploaie, discrete, pe malul mării. E doar arșiță, o epidermă suferind și mulți oameni, mulți. Mulțumesc.

Lavinia, bun venit, da, e un fel de reinventare a scrierii, a vocabularului, a sensurilor. Ce nu se învață în nicio clasă primară, ci în timpul primar al ființei. Mulțumesc.

Ela

Măi, simt eu bine și țânțarul și armăsarul, dacă e să mă joc o lecuță cu ale tale cuvinte.
Cât privește comentariile lui Ioan, te rog, lasă-mă să să comunic doar eu cu el. Dacă nu i-a plăcut poezia, înțeleg. Dacă așa a simțit el nevoia să îmi comenteze azi, aici, să știi că îl înțeleg foarte bine. Că îmi pare mie rău, asta contează mai puțin. Așa e și în viață, și în artă.

Ela

Eseu sau gânduri personale?

Vă rog corectați punctuația din acest eseu. păcat că nu sunt și diacritice. Ar fi meritat și referințe literare, biografice. Așa par mai mult gânduri proprii.

Eseu sau Gânduri personale?

Aici nu este Eseu evident. Vă rog schimbați încadrarea. Mulțumesc.

Acest text nu este un Eseu. Te rog reîncadrează. Mulțumesc.

Dacă de la tine se văd forțat, de la mine se simt și se văd simplu curgătoare. Îmi amintesc cândva ți-a plăcut această poezie. Fiindcă e scrisă demult și a fost postată pe alt site. Dar, mă rog. Poate acum inspirația mea îți pare lacunară, răsuflată sau mai știu eu cum. Nu-i bai, toți suferim de asta. Sau toți știm să demontăm cu anumite cuvinte. În fond, așa suntem: limitați.
Semnul tău azi, așa precum s-a mai întâmplat cu mai mult de un an în urmă, e de rău.

Ela

Am eliminat comparația a doua. Fiindcă sunt de acord cu non-prezența aceleiași figuri de stil într-o proximitate așa de... deranjantă. Dar tonul tău, maestre, tonul tău din titlu și din comentariu... Doar știi că aud bine mai ales sunetele abia auzibile. Nu era nevoie de așa tunet ca să înțeleg. :)
Dar: soarele negru este o metaforă pentru melancolie. Și nu am vrut să fie umbră acolo, ci urmă, urmă trasată (înscrisă) dintotdeauna. Nu doar urma umbrelor. E mult de spus aici, dar crede-mă că știu bine de ce am ales urmă și nu umbră. Voi mai scrie despre asta. :)
Mulțam

Ela

Am surâs o clipă fiindcă în natura mea nu are loc decât o picătură de melancolie, în rest, e tumult, e vibrație, e incandescență sau o incredibilă liniște. Mulțumesc mult.

Fiindcă uneori inteligența ne împiedică să vedem, fiindcă simpla înțelepciune lasă revolta să nu devine tsunami, fiindcă inima își cere dreptul în orice secundă, măcar la viu, această poezie este altfel. Mulțumesc pentru semnul tău aparte.

Ela

open yourself, of course

No, amu, că toată lumea vede ce prost de bine sau ce bine de prost scriu - toată lumea în sensul că e o pagină virtuală și are acces oriceine, de oriunde și prost în sensul că am spart oglinzile alea care se întindeau între toate punctele cardinale nevenețiene - mă bucură că nici măcar Dumnezeu nu se supără de prostul-bine scris de mine și nici de ștersul-neșters și că trecerea ta acum vine să îmi spună: girl, open yourslef. Sau așa am auzit eu, cu picătura enlezească din aprecierea ta. oricum, îți spun un secret: greu mă las lumii. Mulțam, nuș ce mai pot spune.
A da: accentul meu este pe vero nu pe credo aici, în titlu (adică: ceva care nu pare adevărat, și nu atât nu ceva care nu pare credibil; deși sinonime - în dicționare - există o diferență minimală dar foarte specifică, pe care eu am ales-o.)
Gracias. Mi-am învățat lecția. De ieri și de alt ieri și tot așa.

Ioan, faină recompoziție, ai mai răsucit un fir în povestioara asta cu nuferi. sau cu ce înseamnă ei. Mulțam.

Liviu, ai sesizat că e o introducere soft, fiidncă așa am intenționat, un contrat început-final. E scrisă cu ceva luni în urmă, când obișnuiam să merg pe acest contrast. Mulțam mult pt semn, iar de ai ales ultimele 2 strofe, pentru mine este good enough.

Ela

Nici de stele, nici fără stele. Nici invidie, nici fără invidie. Fiecare după gust. Bun sau rău, oricum esențele nu sunt terestre. Decât pentru foarte scurt timp. :)

Mariana, finalitate, final, două fenomene cumva separate. Dragostea cu finalitate și fără final sau dragostea cu final și fără finalitate. :) Dragoste să fie, când e. Mulțam de semn.

Octavian, misterul rămâne acolo unde omul dorește să rămână. sau, dimpotrivă: acolo unde omul nu reușește să ajungă. Așa e și cu a iubi fără a. :) Mulțam.

Cristina, jocul de-a numele mi-a plăcut și mie întotdeauna, jocul de-a numele lucrurilor, oamenilor, întâmplărilor, stărilor. Jocuri. Mulțumesc pentru finețea ta.

Sorin, nu știu cum percepi aici invidie și dinolco înghesuială, dar paote că ai și tu dreptatea ta, din realitatea ta interioară. Mulțam.

Camelia, da, e acolo un fel de legământ, mai mult sau mai puțin manifest. Mulțumesc pentru că l-ai simțit.

Ela

Andu, cum le mai percepi. :) Mi-a dat de furcă acel vers, care a fost plasat în 3 locuri ale poeziei. Mă hotărâsem să îl las la final, fiindcă doream să accentuez o interdicție abolută. Acum, recitind comentariul tău și poezia, am considerat că poate fi eliminat, mai ales că am un vers anterior cu \"Lui\". Și că finalul ar fi mai potrivit la \"orgasm poetic\".
M-am hotărât greu să renunț fiindcă aici nu voiam să schimb nimic. M-ai convins, căci ai văzut drept. :) Mulțam.

Ela

orice sunte are o = orice sunet are o
spargerae = spargerea (iluziei)

Transformare de sine prin(tr-un) celălalt, văzut, trăit, simțit, intuit, palpat, ca și cum orice amprentă devine vitală, orice sunte are o reverberare dublă, ca într-o simbioză. \"Frate de întuneric\", umbră sau nu, imago sau nu, dublul gemelar sau nu, în poesis este Eul - cel ce scrie din lăuntru către lume, uitându-se, suspendându-se, pentru a se lăsa primit-citit.
Începutul este forte. \"mă doare umărul cred că/îmi va crește de acolo un om\". E ca atunci când se simte un mandat-umbră-încriptată, primit inconștient, purtat ca o misiune de a-l duce spre viață. Nesepararea (toți au continuarea lor/când se ating\") este evidentă. E ca și cum tendința spre desprindere rămâne non-act, ne-desăvârșire. A cunoaște prea târziu \"fratele de întuneric\", născutul din/de pe umăr este ca și cum te-ai redescoperi cumva altfel, ca după o deziluzie (spartul ferestrelor de către vânt - dinamică esențială) necesară spre maturizare. De aceea \"tac săptămâni la rând\" vine ca o continuitate a liniștii de după spargerae iluziei, pentru re-construcție, dureroasă, trecând prin revoltă, căci nimic nu este facil în creșterea interioară, spre rotund-sferic, tu-celălalt, tu-din-spre-celălalt-și-întoarcerea-spre-tu.
Și să nu uităm motto, care te-a inspirat. :) Din \"Sufocare\" Amintește-mi să îți spun cum e să respiri tot aerul deodată și ce voi face în acel Timp liber. :)

Felicitări, Adina, nimic mai rotund pe pagina ta ca această poezie, pe care am lăsat-o vederii largi, care să continue simpla mea vedere. :)

Ela